De același autor
Ceea ce PSD nu pare a intelege sub nicio forma, indiferent cat de mare a fost pretul politic pe care l-a platit de-a lungul timpului pentru aceasta neintelegere, e ca electoratul sanctioneaza aroganta mult mai drastic decat erorile de guvernare si, poate, chiar decat coruptia.
Toata evolutia politicii romanesti cred ca dovedeste acest lucru.
Romanul este destul de tolerant, as spune chiar ca are exigente destul de flexibile, pana cand il sfidezi in fata. Si nu numai PSD a platit de-a lungul timpului acest lucru, desigur.
Daca PDL si Traian Basescu isi imagineaza ca au fost sanctionati doar pentru masurile de austeritate, se inseala. Au fost sanctionati pentru ca in timp ce tara trecea prin masuri de austeritate, lideri ai partidului afisau ostentativ o opulenta sfidatoare nu numai pentru bugetarii cu lefuri taiate, ci si pentru angajati din mediul privat care suportau din plin efectele crizei.
Pentru PSD, partid de stanga, e poate chiar mai grav. Si totusi ce vedem?
Cum altfel decat aroganta se poate numi proiectul de lege care acorda pensii speciale pentru parlamentari? Daca am avea un legislativ performant, cu adevarat atasat interesului public, poate ca discutia despre pensii ar putea fi macar purtata.
Dar in conditiile in care legislativul nostru este la un nivel de credibilitate minim, de-a dreptul periculos pentru democratie, cand legile votate sunt fie foarte proaste, fie emise in strict interes individual, cand asistam zilnic la demonstratii cel putin de incompetenta, de ce sa discuti macar despre pensii speciale pentru acesti oameni?
Cum altfel decat aroganta extrema s-o numi sa cataloghezi sotiile si copiii romanilor plecati la munca in strainatate drept femei de moravuri usoare (eu folosesc exprimarea elevata in locul citatului cu mult mai brutal) si golani, asa cum a facut dl Ioan Rus din calitatea oficiala de ministru al Guvernului care nu a facut nimic pentru ca acesti oameni sa aiba in tara locuri de munca platite decent?
Combinata cu ceea ce s-a intamplat in noiembrie, cred ca aceasta declaratie nu reflecta de fapt decat o mentalitate aroganta la adresa celor care se zbat sa iasa din mizerie si disperare.
Apoi, cum altfel decat aroganta este sa te afisezi tu, premier, cu un ceas recunoscut de cunoscatori drept un Patek Philippe Gondolo din aur alb, ultimul racnet, care valoreaza mai mult decat leafa sa pe un an si cu siguranta o suma pe care un om obisnuit nu poate visa sa o puna de-o parte nici dupa 10 de ani de munca grea?
Daca poza e trucata sau ceasul e o copie de duzina, in ordine, sa ne spuna dl prim-ministru. Daca nu, inseamna ca este exact ce pare.
Nici nu discut aici despre felul in care a ajuns in posesia unui astfel de ceas. Ar trebui sa vedem in declaratia de avere depusa anul viitor sau la parasirea functiei si nu vreau sa lansez acuzatii, desi, personal, mi-e destul de greu sa gasesc o explicatie licita.
Discut despre afisarea acestui lux extrem dupa ce cu numai cateva saptamani inainte te plangeai ca nu prea gasesti bani pentru majorarea alocatiilor pentru copii, intr-o tara cu salarii rusinoase pentru medici si profesori.
Dincolo de orice alte considerente, mi se pare o chestiune de mesaj, de empatie, de respect pentru poporul pe care il guvernezi. Nu s-o numi aroganta?
Si nu tot asa s-o numi sa pleci sa te operezi intr-un spital din Turcia pentru o afectiune pe care mii de romani si-o trateaza in sistemul sanitar romanesc, pentru a carui stare esti tu, premier, unul dintre principalii responsabili? Nu s-o numi aroganta sa pui astfel sub semnul intrebarii competenta medicilor romani in al caror profesionalism inteleg ca nu ai incredere?
Inteleg ca dl Ponta a cautat in Turcia nu atat competenta, cat odihna si liniste. Oare ce o insemna odihna si linistea pentru un bolnav din Romania dlui Ponta care se duce sa se programeze pentru un RMN si primeste numarul 4.000 pe lista de asteptare? Intreb si eu.
Nu fac parte dintre cei care cred ca egalitate inseamna egalitarism. Dar ierarhizarea sociala nu inseamna privilegii nejustificate si chiar abuzive.
Nu fac parte dintre cei care cred ca saracia e o virtute, iar bogatia o vina. Este esential de ce esti sarac sau cum ai ajuns bogat. Dar este in egala masura esential cum stii sa iti porti bogatia, mai ales din pozitia de persoana publica si de "generator" prin deciziile tale, de demnitar sau de partid, al bogatiei sau saraciei unei tari.
Si cand ti-o porti arogant si sfidator, nu te poti astepta decat la o reactie pe masura.
Lectia efectelor arogantei si a necesarei smerenii a fost oferita inclusiv la alegerile prezidentiale de anul trecut. Dar ea nu pare si invatata.