Cine este pentru și cine ar trebui să fie contra sărăciei?

Ieșirea progresivă din sărăcie este o șansă a dreptei. Numai consolidarea clasei de mijloc îi dă o șansă.

Nu este nevoie să demonstrăm că România de azi are o enormă problemă cu sărăcia. După toate statisticile, numai Bulgaria și eventual Letonia se situează mai rău în UE. Faptul că țara noastră iese dintr-o lungă pe­rioadă de comunism nu explică totul; con­form Eurostat, Republica Cehă este țara cu cei mai puțini săraci din UE (15%, față de 40% în România și 24% în ansamblul UE; chiar în Olanda este mai multă sărăcie de­cât în Cehia). Se poate argumenta că no­țiunea de „sărăcie“ este relativă, că un să­rac din România ar fi un ins cu venituri medii în Bangladesh. Nu rămâne mai puțin adevărat că milioane de compatrioți ai noș­tri locuiesc în condiții inadmisibile, mă­nâncă prost și insuficient, nu dispun de mij­loacele unei îngrijiri medicale adecvate etc. Apoi, există un alt concept, cel al „marii sărăcii“, în care toți acești parametri apar în­tr-o formă agravată. Acest fapt, al unei sărăcii-record, este un scandal și este ui­mi­tor că atât de puțini și de puțin vizibili sunt aceia ce se preocupă cu adevărat de sărăcia din România și de posibilitatea de-a re­me­dia un astfel de flagel național.

Însă, pe lângă suferința directă și insu­por­tabilă pe care o presupune (viu accentuată de criza care dăinuie de patru-cinci ani), să­răcia influențează și spectrul politic într-un anume sens. Pe de o parte, ea este res­pon­sabilă de absenteismul politic. Sărăcia ge­ne­rează lipsă de speranțe, iar aceasta din ur­mă indiferență; căci „la ziua cea de mâine abia cuget’un sărac“. Cei care nu sunt com­plet indiferenți vor alege o soluție populistă, care anul trecut s-a numit Dan Diaconescu. Fi­indcă veni vorba, d-l Diaconescu a in­sis­tat mult asupra „ciocoismului“. O temă ca­re poartă cu sine multe posibilități, căci es­te adevărat că România de azi, nedes­min­țind-o pe cea veche, are o puternică încli­na­re de-a genera parveniții aroganți și ne­cru­țători care, de la N. Filimon încoace, sunt bine cunoscuți ca „ciocoi“.

Mai îndemnați de primari și de alte ca­te­gorii de agenți electorali, mai din proprie ini­țiativă, săracii care totuși votează se în­dreaptă către PSD și către păcăleala istorică numită USL. Într-adevăr, constant, PSD a fost partidul „pomenilor“ celor mai ge­ne­roa­se și așa va rămâne, chiar în formula de guvernare cu liberalii. PSD este partidul a că­rui principală idee este să acorde sub­venții, în rest guvernând de pe o zi pe alta. De curând, d-l Crin Antonescu și-a ex­pri­mat în mod public îngrijorarea că guvernul actual întârzie să pună în aplicare mă­surile de relansare economică. Dar d-l Ponta și PSD (care domină gu­vernul) nici nu au vreun interes să re­lanseze economia și să diminueze să­răcia. Săracii constituie rezerva elec­torală cea mai fidelă a PSD. Cu con­diția să și rămână săraci! De ce PSD și-ar tăia craca de sub picioare, ris­când să piardă un electorat devenit mai prosper? Asta trebuia s-o știe d-l Antonescu înainte de-a bate palma cu socialiștii, creând monstruoasa co­aliție, obiectiv suținută de bata­li­oa­nele de săraci și încadrată de ciocoii implacabili care profită de pe urma si­tuației.

O astfel de situație s-ar putea per­pe­tua la nesfârșit. Nu există motive de schimbare a opiniilor celor disperați. Dar nimic nu durează o infinitate. Cri­za generalizată din Europa îi va dă­râma pe cei mai slabi. Și nu vor ră­mâne decât ochii pentru a plânge. Ie­șirea dintr-o situație grea nu se face neapărat în sus; câteodată se face și în jos, în sensul decadenței.

Politica soluției celei mai rele (la po­litique du pire) este catastrofală. În cazul de față, ea revine la a aștepta, în chip pasiv, dezastrul. „Relansarea“ nu are sens decât dacă profită de ea ansamblul populației. Ieșiți din mi­zerie, săracii actuali ar înțelege mai firesc că subvențiile nu sunt decât soluții de urgență care-i împiedică să moară imediat. Pe termen lung, în­seamnă prea puțin. Țara trebuie pusă la muncă, dar în interesul general, pentru „binele comun“.

În momentul de față, ar trebui să existe destul de mulți oameni politici care să înțeleagă necesitatea acestui ra­ționament. Ieșirea progresivă din să­răcie este o șansă a dreptei. Numai consolidarea clasei de mijloc îi dă o șansă. Liberalii ar trebui să știe asta; și chiar există o gardă nemulțumită și lucidă în acest partid. Ar trebui să o știe și adepții moțiunii Macovei, li­teralmente zdrobiți la recentul con­gres al PDL. Ca și fracțiile în care s-au pus multe nădejdi, în jurul d-lui M.R. Ungureanu, de exemplu.

Dar ascultă toți acești participanți la jocul politic ceea ce ar trebui să fie nu numai vocea moralei, dar și a vo­inței de-a reuși? //