De același autor
Este limpede pentru orice om cu judecata sanatoasa ca, timp de decenii - de la instalarea dictaturii comuniste si pana la prabusirea ei -, statul roman a fost un stat criminal. Orice stat este ispitit sa abuzeze de putere, asa cum orice ins poate, azi sau maine, sa incerce a obtine mai mult decat are dreptul - sa abuzeze de puterea ce i-a fost data. Romania a cunoscut mai multe dictaturi; chiar puterea legitima a putut, prin reprezentantii ei, sa-si foloseasca autoritatea, sa-si depaseasca drepturile. Dar, in cazul statului comunist, abuzul a fost insusi principiul lui de functionare.
Mai intai, pentru ca, in numele unei ideologii, a propagat ura. Ura de clasa: iata ce ni s-a predat in scoli, in universitati, la invatamantul politic, pana in ultima gospodarie colectiva si in cel mai indepartat atelier de uzina. Ura de clasa: a fost principiul care s-a aplicat cu consecventa in lichidarea elitelor, in distrugerea taranimii, in teroarea intelectuala, impunand, prin siluire, o singura doctrina. Creand o lege care se situa in afara legii, prin instituirea unor pedepse administrative, detinerea fara motiv valabil a sute de mii de oameni, ani, zeci de ani. Mii de ani de detentii fara proces, mii de procese politice in numele unor legi arbitrare, al unor legi nelegitime. Mii, zeci de mii de executii sumare, de exterminari prin tortura, prin mizerie deliberata, intretinuta, la Canal, in Balta, in minele de plumb, la "reeducare"; sute de mii, poate milioane de ani de privare de libertate, o suferinta monstruoasa, incalculabila, care a lasat urme de nesters, a inoculat frica si lasitatea in randurile acestui popor, dar a starnit si vocatii de rezistenta, care au fost, cele mai multe, stinse in sange.
Nici aceasta lege, asa nelegiuita cum va fi fost, nu a fost respectata. "Dictatura proletariatului" a insemnat puterea fara limite a unei vaste organizatii prezente pretutindeni, vazute de toata lumea, care se comporta ca o societate secreta, o adevarata caracatita. Documentele, daca ar fi date in vileag, n-ar putea pune in lumina decat un fragment din vasta activitate delictuoasa a Partidului: ordinele se dadeau prin activistii cenusii care-i transmiteau cuvantul: in uzine, pe ogoare, in salile tribunalelor. Nici o sentinta nu se dadea fara avizul lui. Judecatorii devenisera sclavii unei bande, organele conducatoare ale acestui Partid.
Tarziu, legea a prevazut rolul Partidului ca "forta politica conducatoare a intregii societati" (art. 3 al Constitutiei din 21 august 1965). Partidul Comunist isi atribuia dreptul de-a dispune de vietile oamenilor. Forurilor legislative, executive nu le mai era atribuit decat dreptul de-a asculta, de-a aplica. Suprema dezamagire: imprejurarile istorice ar fi ingaduit o anumita speranta. Si tocmai atunci legea fundamentala proclama o astfel de nelegiuire! Chiar atunci cand vremurile au fost mai blande, negarea dreptului, prin dictatura unui singur partid, a continuat. Si au fost mai blande, fiindca rezistenta oamenilor era zdrobita. Dar, indata ce romanii au iesit sa manifesteze, sa-si exprime revolta, s-a vazut rezultatul: victimele din decembrie.
Statul roman a fost, in acesti zeci de ani, un stat criminal. Asta nu inseamna ca toti cei ce au muncit pentru stat au fost partasi. Cei mai multi romani au fost victime. Cei mai multi, muncind pana la epuizare, mancand prost si traind in frig, mereu cu frica-n suflet, au creat, au construit. Viata a continuat. Dar acest organism, statul, a fost criminal. Adica secret, promovand legi nelegiuite, nerespectandu-le nici pe acelea, ucigas.
Dupa decembrie, desi imperfect, statul nu a mai functionat la fel. Nu e nevoie sa arat de ce se poate sustine acest lucru. Cu toate acestea, exista o continuitate intre statul roman de ieri si cel de azi. In afara dictatorului, cazut intr-un proces care-i semana, o parodie de justitie, toate institutiile au continuat sa functioneze. Mentalitatile s-au schimbat si nu inceteaza sa se schimbe. Dar nu a existat un act solemn prin care autoritatile noastre sa se desparta de trecut. Acest lucru se simte, chiar daca s-a schimbat cadrul administrativ si legal. Ineficacitatea institutiilor si in special a justitiei, practica clientelismului, sistemul nasiilor si, in cele din urma, coruptia sunt urmasele directe ale unei organizari in care erau preponderente relatiile ilegale, secrete. Pe de o parte, in sanul administratiei; dar, ceea ce, la urma urmelor, este si mai grav, in intreaga functionare a societatii se mai face simtita mentalitatea de frauda care a caracterizat statul comunist. Este necesara o desprindere lipsita de echivoc, solemna, prin care autoritatile actuale sa proclame solidaritatea lor cu toti, viii si mortii, care au suferit si sa sublinieze ruptura dintre ele si cele ce le-au precedat. O garantie lipsita de echivoc a schimbarii.
Recent, o serie de organizatii neguvernamentale, cat si persoane ale vietii publice i-au scris presedintelui Traian Basescu, cerandu-i sa prezinte, in mod solemn, scuze in numele statului roman, pentru suferintele pe care cetatenii le-au indurat in lunga perioada istorica ce s-a scurs. Nu poate fi nici o indoiala in aceasta privinta: este o vina istorica a statului roman, pe care cea mai inalta autoritate a ei trebuie sa si-o asume si sa o recunoasca, chiar daca, si cu atat mai mult cu cat, cei de ieri nu mai sunt cei de azi.
Fac parte dintre aceia care cred ca Traian Basescu nu numai ca poate, dar trebuie sa-si asume obligatia de a da, solemn, aceasta declaratie. Si chiar ca o va face. Si chiar ca nu poate face altfel. Recent, s-a angajat sa "infranga" structurile Securitatii. O luare de pozitie ca aceea care i se cere aici si acum ii va deschide o poarta larga spre realizarea acestui angajament. Iar comunitatea natiunii va deveni constienta ca o epoca de injustitie si suferinta s-a incheiat.
