De același autor
Dincolo de întristătoarea ieșire a lui Nicolae Breban, incidentul de la ICR trebuie, pare-mi-se, văzut în contextul de brutalitate și ațâțare a opiniei publice de către actuala facțiune de la putere, amenințată de decimare din pricina incorectitudinii ei funciare, cuprinsă de isterie, vrând să modifice legile, să distrugă indivizi în dreapta și stânga, în speranța că evoluția inexorabilă a societății românești către democrație și justiție va putea fi oprită.
Înainte de a fi fost Casa de Cultură a Sectorului 1, actualul sediu al ICR (locuință, pe vremuri, a miliardarului N. Malaxa) a fost sediul CC al UTC.
Cuvinte pronunțate acum câteva zile în salonul Institutului trebuie să se fi întâlnit cu ecouri râncede de acum 60 de ani și mai bine.
Cele petrecute la Institutul Cultural Român cu prilejul ședinței de instalare a noului președinte, d-l Boroianu, m-au umplut de uimire, dar și de revoltă. Nicolae Breban, un om mare, a produs un acces de resentiment și a manifestat o frustrare nepotrivite cu vârsta lui (a noastră) și cu poziția lui socială. Celebritatea și succesul reclamă o anumită înălțime de vederi. După câte am aflat, d-l Boroianu, altfel un diplomat și un om de cultură, nu a avut nicio reacție la spusele d-lui Breban, ceea ce poate fi interpretat ca o aprobare tacită, dacă nu ca un acces de timiditate.
Tonul injurios și distrugător al ilustrului prozator român la adresa lui Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihăieș, Tania Radu este revoltător, fiindcă implică o judecată absolut nedreaptă împotriva unui directorat superlativ: creator, plin de inițiativă, echidistant, respectuos de tradiție, dar și de modernitate, care au dat instituției o dimensiune și o calitate pe care nu mai reușește să o reatingă, de la plecarea din 2012 a echipei în cauză.
Acuzația de „mizerabilism“ în cultură amintește prea mult estetica realismului socialist, iar evocarea „financiarului“ George Soros (care, în paranteză, nu are nimic comun cu ICR) sugerează o repliere naționalistă de care ne-am putea lipsi.
Dar dincolo de întristătoarea ieșire a lui Nicolae Breban, incidentul de la ICR trebuie, pare-mi-se, văzut în contextul de brutalitate și ațâțare a opiniei publice de către actuala facțiune de la putere, amenințată de decimare din pricina incorectitudinii ei funciare, cuprinsă de isterie, vrând să modifice legile, să distrugă indivizi în dreapta și stânga, în speranța că evoluția inexorabilă a societății românești către democrație și justiție va putea fi oprită. Cum poate intra un adevărat intelectual în această horă a descompunerii și disperării ? ICR are ca misiune să sprijine cultura, dar nici nu poate exista valabil fără simpatia mediului cultural.
Cultura, cel puțin, ar putea fi scutită de intruziuni barbare. Prea mult am fost obișnuiți cu lupta de clasă, cu excluziile de tot felul, cu demonizarea ca mijloc de propagandă, de întunecare a spiritelor și de difuzare a urii. Nu preconizăm o cultură fără controverse... dimpotrivă. Dar urbanitatea discuției este indispensabilă. Horia-Roman Patapievici a știut să deosebească vehemența editorialistului de seninătatea conducătorului unei prestigioase instituții, destinată să reprezinte cultura, nu partidele. Dimpotrivă, la ICR poziții care păreau uneori ireconciliabile s-au regăsit, spre onoarea lor.
Înțelepciunea, se știe, implică moderație. Înțelepciunea violentă este nonsens. Un consiliu de înțelepți, așa cum d-l Boroianu și-l dorește, nu poate fi unul al resentimentului și reglărilor de conturi, nici al viitorului de aur, nici al propagitului.