Ce regim de proprietate este potrivit producţiilor intelectuale?

În lumea academică, balanţa pare să încline din ce în ce mai mult în favoarea unui regim al accesului deschis pentru producţiile intelectuale.

La 24 ianuarie, urma să se desfăşoare în Congresul american votul pentru The Stop Online Piracy Act şi Protect IP Act (SOPA şi PIPA). Însă protestele concertate ale câ­torva mii de site-uri, printre care Google, Wikipedia, Mozilla, Wordpress, determină o retragere temporară a susţinerii politice pentru proiectele de lege. Nimeni nu-şi face iluzii că nucleul proiectelor de lege a fost îngropat. Chiar şi după retragerea unor senatori, în Senatul american balanţa înclina încă în favoarea SOPA şi PIPA cu 32 la 19. Propunerile de restricţii vor reveni mai târziu sub forme mai opace. Observ însă că în lumea academică balanţa pare să încline din ce în ce mai mult de cealaltă parte: în favoarea unui regim al accesului deschis pentru producţiile intelectuale.

Discuţia teoretică este prea complexă şi tehnică pentru a încerca să o rezum eu. Extrag din ea însă trei intuiţii în favoarea ideii abstracte de drepturi de proprietate intelectuală, care au atârnat greu multă vreme în mintea mea. Astăzi însă le consider mai puţin întemeiate şi, cu ocazia protestelor din mediul virtual, încerc să explic de ce.

1. Prima este că marile descoperiri tehnologice necesită mari investiţii. Cine va investi în cazul în care copierea rezultatului va fi gratuită şi consumatorii vor avea posibilitatea să se bucure de serviciul copiat care nu reflectă şi costurile iniţiale fixe? Un regim de proprietate privată limitată în timp pentru producţiile intelectuale - precum patentele, brevetele sau licenţele exclusive - este o modalitate la îndemână pentru a încuraja investiţiile.

2. Chiar făcând abstracţie de efecte precum dezvoltarea şi creşterea economică, pare drept ca cei care beneficiază de o inovaţie să îl recompenseze pe cel care a investit efort într-o inovaţie. Aceasta este a doua intuiţie. Brevetele şi copyright-ul par modalităţi la îndemână pentru recunoaşterea efortului.

3. A treia intuiţie este legată de libertatea contractului. Când vând cuiva propria producţie intelectuală, îi vând un set de drepturi de decizie legate de acel obiect. Acest set este ca un mănunchi de nuiele. Fiecare nuia reprezintă câte o utilizare. De ce nu aş putea să vând un mănunchi care să nu conţină şi utilizarea „poţi face public conţinutul întregii producţii intelectuale“? Credem în libertatea contractului? Credem. Atunci de ce nu aş putea personaliza contractul în mod liber? Aleg ca nuiaua corespunzătoare dreptului de a copia să rămână la mine: îmi rezerv dreptul de copiere.

Iată de ce astăzi aceste argumente mi se par mai puţin justificate:

1. Avem nevoie de o modalitate de a acoperi marile costuri fixe în măsura în care acele costuri fixe sunt esenţiale pentru dezvoltare. Dar cercetarea empirică nu susţine că brevetele dezvoltă. De ce oare nu conduc la dezvoltare? Răspunsul teoretic cred că este următorul: brevetele ataşate unei descoperiri tehnologice blochează pentru o perioadă utilizarea de către alţii a procedurii tehnologice respective ca pas în proiectele lor creatoare nespecificate. Un regim al proprietăţii intelectuale nu doar îi obligă pe ceilalţi să plătească pentru ce consumă. El îi constrânge pe ceilalţi şi în calitatea lor de producători sau creatori.

Progresul este un set continuu de construcţii pe construcţiile altora distribuit pe toate domeniile de activitate. Pentru fiecare pas tehnologic descoperit, brevetul ataşat blochează multe construcţii nespecificate. Dezvoltarea are în primul rând loc printr-un proces care constă în inovaţii incrementale şi difuzii largi ale inovaţiei în calitate de piesă de capital. Aşadar, intuiţia favorabilă brevetelor este nejustificată pentru că are la bază o presupunere infirmată empiric: aceea că beneficiul social rezultat din stimularea unei investiţii protejate de un patent este mai mare decât suma beneficiilor care ar rezulta din proiectele creatoare ale multor agenţi creatori nespecificaţi liberi din prima clipă să folosească procedeul tehnologic respectiv.

2. A doua intuiţie presupune că recompensa nu poate fi dată decât printr-un mecanism politic precum acordarea de brevete. Dar piaţa deja oferă două recompense. Într-o piaţă liberă, costurile mele fixe în producţia unui pas tehnologic sunt acoperite în două moduri. În primul rând cu bani, din vânzarea obiectelor create de mine pe baza pasului tehnologic descoperit sau inventat de mine – obiecte concrete care cer o utilizare exclusivă la un moment dat. În al doilea rând, cu servicii, printr-un mecanism impersonal neproiectat: mă bucur de valurile succesive de efecte externe pozitive ale mulţimii inovaţiilor din jur care utilizează şi pasul tehnologic descoperit de mine. Aceste valuri succesive sunt cu atât mai rapide, cu cât altora le este mai uşor să intre în fiecare sector de activitate utilizând neîngrădit cât mai multă cunoaştere disponibilă. Acordarea de brevete ar însemna să acordăm o a treia recompensă. Este uşor de observat că acordarea unei a treia recompense scade nivelul celei de-a doua. În lumina criticii primei intuiţii observăm şi consecinţele adoptării unei a treia recompense ca regulă generală.

3. A treia intuiţie ia ca punct de plecare sanctitatea libertăţii contractului particular. Trebuie avut în vedere însă tabloul mai larg care arată că unele libertăţi împiedică alte libertăţi. Uneori libertatea în general este maximizată când contracte de tipul „ne întâlnim în mijlocul străzii pe roşu“ sunt restricţionate. Această restricţie facilitează o mulţime uriaşă de contracte, astfel încât creşte mulţimea lucrurilor pe care le putem face. Trebuie să punem în balanţă efectele libertăţii de a include în contract clauza restricţiei copierii cu efectele libertăţii de a copia. Libertatea contractelor ce restricţionează copierea scade setul total de opţiuni reale care ne stau la dispoziţie. Scade gradul de libertate.
Deşi eu observ o deplasare în favoarea regimului unui acces deschis în lumea dezbaterilor teoretice, există opinii şi de partea cealaltă a balanţei. Însă problema unui regim privat pentru producţii intelectuale care le este evidentă tuturor este că, în practică, acest regim înseamnă extinderea atribuţiilor statului chemat să îl administreze. Ideea de proprietate intelectuală pusă în practică este încă o modalitate prin care statul - coaliţia dominantă de putere - formează parteneriate cu grupuri concentrate cărora le asigură rente prin protecţia faţă de concurenţă.

P.S. Multe dintre aceste idei au fost clarificate într-o discuţie cu Tudor Glodeanu. Erorile îmi aparţin.