Lumea groazei

Atentatele teroriste și discursurile extremiste se hrănesc reciproc, ca într-o spirală cretină și mortală în care noi, europenii care suportăm pe pielea (și mintea) noastră ambele ciume, nu suntem decât cantitatea inocentă și neglijabilă.

Iulia Badea-gueritee 29.03.2016

De același autor

 

Rândurile acestea trebuiau să fie o analiză a dis­cursului eurofob al liderului Frontului Național din Franța, Marine Le Pen. O trecere în revistă a reacțiilor liderilor francezi la atentatul din Bruxelles, din 22 martie 2016. Mă pregăteam să scriu că aten­tatele din capitala Europei și a Belgiei, în această ordine precisă, au fost cele mai lașe și mai ipocrite posibile, toc­mai pentru că Bruxelles era un model de multiculturalitate și cosmopolitism, de to­le­ran­ță și înțelegere între etnii. Îmi plăcea să povestesc libertatea cu care vorbeam în limba ro­mâ­nă în Bruxelles, cu plăcere și fără teama de a primi în schimb priviri urâte sau chiar ad­monestări, cum se întâmplă în Paris. Bru­xelles reprezenta pentru mine libertatea de ex­presie. Un adevărat turn Babel.

 

Dar la nici o săptămână, duminică, 27 martie, un alt atentat terorist a avut loc la Lahore, în Pakistan, într-o zi de sărbătoare a Paștilor pen­tru catolici și protestanți, iar trezirea, ca și cuvintele noastre, nu mai sunt aceleași: 64 de morți și peste 200 de răniți. Femei și co­pii, care se aflau la intrarea într-un parc de atracții. Dincolo de radicalizarea discursului re­ligios, care a dus la aceste forme de crime – atentatele teroriste –, vorbim acum despre o radicalizare a fricii, o ra­di­ca­lizare a frecvenței atentatelor, dar și la o ra­di­ca­lizare a dis­cur­sului extremist al dreptei. Frica generează monștri, mon­ștri de prostie și de in­to­le­ran­ță, iar primele efecte ale aces­tor derapaje morale s-au vă­zut deja în weekend-ul care a trecut, în timpul marșului pro-pace de la Bruxelles. În Place de la Bourse, creștinii i-au respins pe musulmani, cei care și ei ie­și­seră în stradă pentru a-și exprima tris­tețea: pe bună dreptate, căci moartea nu se­ce­ră și nu ia pe nimeni în funcție de religie, iar cea se­mănată de teroriștii de la Bruxelles (dar și de la Paris, Madrid, Ankara, Lahore…) are cu siguranță și chipuri musulmane.

 

Din păcate, ceea ce se întâmplă – mă refer la fe­lul în care reacționăm – servește doar in­te­re­sele extremismelor. Marine Le Pen, lider al extremei drepte franceze, Frontul Național, a profitat (și folosesc acest cuvânt conștientă fiind că este un cuvânt dur) de atentatele de la Bruxelles, pentru a exprima, din Canada, unde se afla în vizită în 22 martie, dorința sa de „închidere imediată și definitivă a fron­tie­relor statelor din Uniunea Europeană. Plătim pentru ani de laxism și sentimente pozitive. Eram considerați ca fiind islamofobi de fie­ca­re dată când combăteam fundamentalismul is­lamic. Iată, acum suntem cu toții în pe­ri­col“. De a spune, foarte à la Casandra, „v-am zis eu, nu-i așa, cum e cu străinii ăștia pe ca­re îi primim la noi“. Ipocrit, din nou, un mesaj care scoate din ecuație principalul factor al promovării urii de rasă, de etnie: discursul ma­­nipulator, jignitor, instigator, mincinos. Acest discurs promovat întocmai de partide sau mișcări de genul Frontului Național. A spune acum că trăim aceste timpuri datorită sau din cauza radicalizării inclusiv a discursului pro­mo­vat de extreme ar putea fi reductor și ar pu­tea semăna a vânătoare de vrăjitoare. To­tuși, este evident un lucru: atentatele te­ro­ris­te și discursurile extremiste se hrănesc re­ci­proc, ca într-o spirală cretină și mortală în ca­re noi, europenii care suportăm pe pielea (și mintea) noastră ambele ciume, nu suntem decât cantitatea inocentă și neglijabilă. E ur­gent ca cineva să pună capăt nebuniei...

 

Și nu prin cuvinte mari. Poate că speranța nu e în discursul nihilist al unui Bernard Henri Lé­vy, care afirma, pe site-ul generalist www.francetvinfo.fr, că „tinerii care pleacă să facă ji­hadul doresc moartea. Nu toți oamenii iu­besc viața. Există un fel de pasiune, adeseori ascunsă în inima oamenilor, care este dra­gos­tea pentru dezastru“. Poate că speranța se află însă în cartea aceluiași filosof de stânga, L’esprit du judaïsme (Editura Grasset), pu­bli­cată în primăvara aceasta, din care reiese că „an­tisemitismul este o componentă fun­da­men­tală a islamismului radical, la fel ca și an­ti­creștinismul. Sper să ajungem să vedem apariția unei mari alianțe între creștini, evrei și musulmani moderați, pentru a construi o comunitate de destine în fața islamismului ra­dical“. Cu condiția ca, până la crearea acestei alianțe, să nu ajungem, noi, europenii, să ne pier­dem sufletul. Credința. „L’âme du mon­de“, sufletul lumii, cum îl numea filosoful Ré­gis Debray, în cartea sa Madame H. (Editura Galli­mard), apărută imediat după atentatele din Paris, din 13 noiembrie 2015, dar după o for­mulă hegeliană. Acest suflet imanent al lumii este acum pe cale să moară, nu doar din cauza atentatelor, ci mai ales din cauza fricii și a isteriei pe care acestea le lasă în ur­mă. Atunci când singurul efect generat ar tre­bui să fie doliul. Doliul și speranța. Cea mai bu­nă modalitate de a răspunde celor care au co­mandat aceste atacuri teroriste nu este să ne măcelărim între noi, cu ocazia marșurilor pentru pace, ci să continuăm să mergem la Bruxelles. La Paris. La Madrid...

 

* Iulia Badea-Guéritée este jurnalist la Courrier International, Paris.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22