De același autor
La 4 aprilie 2019, NATO va sărbători 70 de ani de existență. Pe 4 aprilie 1949, în capitala SUA, cele 12 state fondatoare, țări din Europa de Vest și America de Nord, semnau Tratatul de la Washington, prin care se angajau la apărare comună. Fiecare trebuia să-l apere pe celalalt și un atac la adresa unui membru urma să fie tratat ca un atac la adresa tuturor. Țările NATO erau hotărâte să-și apere colectiv atât teritoriul, dar mai ales stilul de viață, lucru expres subliniat în tratat: „ele sunt angajate în salvgardarea libertății, a moștenirii comune și a civilizației popoarelor pe care le reprezintă, pe baza principiilor democrației, libertății individuale și a domniei legii“. NATO nu era numai o alianță politico-militară, reprezenta în primul rând o opțiune de civilizație occidentală. Calitatea efortului politic și militar urma să fie dată de aderarea la valorile occidentale ale democrației și statului de drept.
Aceste valori fundamentale sunt cele care explică succesul organizației. De curând, secretarul general Jens Stoltenberg spunea că „NATO este cea mai puternică și cea mai de succes alianță din istorie“. Afirmația sa este din plin acoperită de fapte, dar și susținută de statistici. În 2010, un studiu al Institutului Brookings din SUA a analizat problematica alianțelor militare din ultimii 500 de ani. Astfel au fost identificate 63 de alianțe majore, dintre care doar zece au supraviețuit până la 40 de ani, iar speranța medie de viață era de 15 ani.
NATO a supraviețuit timp de 70 de ani pentru că a fost tot timpul capabilă să se adapteze contextului istoric și tabloului strategic aferent. În primii 40 de ani, rostul NATO a fost să descurajeze orice atac al URSS împotriva statelor membre, atât unul militar, cât și unul subversiv. De aceea, Alianța a trebuit „să-i țină pe ruși afară, pe americani înăuntru și pe germani la pământ“, cum foarte plastic a spus primul său secretar general. După căderea comunismului, NATO s-a reinventat, plecând de la o altă celebră formulă, „out of area or out of business“. Trecând în plan secund efortul de apărare colectivă, mult diminuat prin dispariția adversarului, a URSS, Alianța s-a concentrat tot mai mult pe gestionarea crizelor. De la Balcani, Bosnia și Kosovo până la Afganistan, dar și combaterea pirateriei în Hornul Africii. Nu în ultimul rând, NATO și-a dovedit utilitatea și reziliența și prin invocarea pentru prima dată a Articolului 5, când, în urma atacului terorist de la 11 septembrie 2001, toate statele membre și-au declarat necondiționat solidaritatea cu SUA.
În zilele de 3 și 4 aprilie 2019, miniștrii de Externe ai țărilor membre se vor reuni la Washington pentru a marca acest important moment aniversar. Securitatea națională a, în curând, 30 de țări și 930 de milioane de locuitori depinde în continuare de performanța politică și mai ales militară a acestei organizații.
În ultimii ani, contestarea geopolitică la adresa Occidentului s-a intensificat. Asistăm astfel la o remilitarizare a politicii internaționale, ce se manifestă printr-o gamă largă de acțiuni, de la intimidare până la războaie de agresiune. Atât Rusia, dar și China investesc masiv în modernizarea arsenalului militar și, când în cutia cu scule ai numai ciocane, toate problemele par cuie. Așa am ajuns ca în regiunea Mării Negre să asistăm la folosirea constantă a forței militare împotriva statelor din zonă. Prin folosirea repetată și ilegală a forței militare, Moscova anexează teritorii, modifică iredentist granițe, impune reguli proprii de navigație, sfidând complet dreptul internațional. Și, într-o coordonare tot mai strânsă și mai vizibilă cu Rusia, și China a început să se poziționeze geopolitic în perspectiva intensificării competiției dintre marile puteri.
Astfel, discuția din această săptămână de la Washington pe asta se va axa. Cum ne asigurăm că NATO va rămâne relevantă și eficientă și în următorii 70 de ani. Asta va presupune în primul rând reconfirmarea relației trans-atlantice și a noțiunii de aliat. Clasa politică americană s-a grăbit încă din februarie să dea un semnal de solidaritate trans-atlantică. Astfel am înregistrat cea mai numeroasă delegație americană care a participat vreodată la Conferința de Securitate de la München. 50 membri ai Camerei Reprezentanților și Senatului s-au deplasat în capitala Bavariei pentru a aduce un mesaj de solidaritate politică americană și pentru a le reaminti aliaților că în iulie 2018 Senatul a votat cu 97 la 2 o rezoluție de sprijin a NATO. Iar în ianuarie 2019, Camera Reprezentanților a făcut același lucru, scorul fiind de asemenea copleșitor pro-NATO, 357 la 22. În imensa lor majoritate, senatorii și reprezentanții cetățenilor americani susțin NATO. Și chiar dacă de la Casa Albă uneori vin semnale contradictorii, faptul că secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va fi primit pe 2 aprilie de președintele american Donald Trump mă face să fiu încrezător că nu vom mai asista la mesaje de diluare a importanței NATO. Mai ales că unele dintre cele mai importante decizii privitoare la prezența militară americană în Europa le datorăm tot președintelui Donald Trump, care a mărit cu 40% finanțarea pentru forțele americane de pe bătrânul continent, sub egida Inițiativei Europene de Descurajare.
Toate acestea sunt motive de optimism. Discuțiile miniștrilor de Externe din țările NATO din 3 și 4 aprilie 2019 vor evidenția din nou importanța Alianței pentru țările membre, inclusiv pentru SUA. Și, dincolo de caracterul lor festiv, conversațiile politice și militare vor include și noi măsuri de adaptare la provocările viitorului. Pentru că vremurile sunt grele, avem nevoie de NATO și pentru următorii ani. Măcar pentru încă 70 de ani.
