De același autor
Cum a fost posibil ca Londra, care are masuri de securitate deosebite, sa devina victima atentatelor teroriste?
Desi serviciile secrete britanice au inregistrat cateva succese notabile impotriva terorismului international, este clar ca de data aceasta au dat gres. Dar acest lucru nu surpride catusi de putin: nici un sistem de securitate nu este in totalitate sigur si, dupa cum a admis in repetate randuri, de-a lungul ultimilor ani, doamna Eliza Manningham-Buller, directorul general al Serviciilor de Securitate Britanice (faimoasele MI5), era doar “o chestiune de timp” pana cand o grupare terorista avea sa scape de monitorizarea sistemelor de securitate. Astfel, toti expertii in probleme de securitate au facut tot ceea ce le-a stat in putinta pentru a pregati populatia in eventualiatea unor asemenea atacuri. Cu toate acestea, este curios ca, in ajunul Summit-ului G8 al liderilor mondiali, chiar Serviciile Secrete Britanice au facut public faptul ca evaluarile lor in legatura cu amenintarile teroriste au scazut, si este evident ca majoritatea fortelor de ordine s-au concentrat mai mult asupra protectiei fizice a liderilor mondiali prezenti la summit, decat asupra unor posibile atacuri teroriste la scara larga. Deci problema majora nu este aceea ca serviciile secrete nu au reusit sa descopere un grup de criminali, ci mai degraba ca au judecat gresit intregul context al securitatii. Ar fi trebuit sa stie ca, datorita prezentei atator lideri mondiali in Marea Britanie, pentru teroristi era o oportunitate perfecta sa atace.
Cine a organizat aceste atentate?
Investigatiile sunt abia la inceput. Autorii atentatelor sunt inca necunoscuti, dar este foarte clar ca cei care au atacat Londra aveau un plan foarte bine stabilit, care a fost pus la cale de-a lungul mai multor luni sau poate chiar ani. Tintele au fost alese cu atentie: bombele au fost puse sa explodeze nu numai la o ora de varf, cand trenurile sunt pline, ci mai ales in locurile unde aceste trenuri se afla la cea mai mare adancime sub capitala britanica, adica in locurile unde operatiunile de salvare sunt cele mai anevoioase.
Coordonarea a fost, de asemenea, inteligenta: doua explozii intr-o succesiune rapida, urmate la scurt timp de o a treia si de distrugerea unui autobuz - o combinatie de atrocitati vizibile si invizibile, dedesubtul si la suprafata solului, menite sa creeze panica si sa solicite la maximum echipajele de salvare. Este foarte probabil sa fi fost implicate mai mult de 12 persoane, actionand in grupuri de cate doi, dar in acelasi timp fiind in legatura cu o retea mult mai larga care procura si asambla explozibilele, si toate acestea sub nasul numeroasei retele a Serviciilor Secrete Britanice.
Cum va raspunde Marea Britanie acestei provocari?
De-a lungul mai multor ani, premierul Tony Blair s-a opus cererilor de a crea un minister al securitatii interne, sustinand ca statul avea la dispozitie toate mecanismele pentru a face fata oricarui tip de criza. Fara indoiala, unitatile de interventie britanice si-au facut datoria: politia, ambulanta si brigazile de pompieri au pus in practica intocmai instructiunile atat de bine invatate. In biroul premierului s-a organizat un Secretariat al Departamentului Civil care a intrat imediat in actiune; nici un ministru britanic nu a intrat in panica, iar activitatea guvernului a continuat nestanjenita. Dar esecul serviciilor secrete, impreuna cu cele cateva balbaieli initiale in informarea publicului despre evenimentele petrecute vor aduce din nou in discutie necesitatea crearii unui minister responsabil pentru securitatea interna. Blair va lua nota maxima pentru modul cum a reactionat in ziua dezastrului, dar acest lucru nu il va impiedica sa devina tinta viitoarelor critici. Iar aceste atrocitati vor da nastere la dezbateri politice majore. Este o cruda ironie faptul ca statul, care a sprijinit atat de mult America in lupta impotriva terorismului, a fost in acelasi timp un paradis pentru diverse grupari teroriste care comploteaza in mod deschis la rasturnarea guvernelor straine. Pana de curand, aceste persoane nu puteau fi puse sub acuzare de catre legea britanica. Nici nu puteau fi extradate in tarile lor de origine, daca aceste tari nu erau considerate “democratice” de catre tribunalele britanice. Situatia a atins cote ridicole, astfel ca unele servicii secrete straine, referindu-se la capitala Marii Britanii, o numeau in mod peiorativ “Londonistan”, un spatiu occidental de pelerinaj pentru cei mai violenti oameni ai lumii. Intr-un efort de a reabilita situatia, premierul Blair a implementat o serie de masuri printre care: arestul preventiv pe o perioada nedeterminata a suspectilor straini care nu puteau fi extradati in tarile de origine pentru a fi judecati si introducerea cardurilor de identitate pentru toti cetatenii si rezidentii straini. Cu toate acestea, prima masura a fost facuta bucati de catre tribunale, iar cea de-a doua este inca blocata in sedinte parlamentare interminabile. Principala problema este ca majoritatea oamenilor simpli si a politicienilor din Marea Britanie nu a crezut niciodata ca amenintarea terorista este atat de serioasa pe cat a afirmat premierul; intr-adevar, au existat cativa care au sustinut ca Blair a supraestimat problema in scopuri personale, pur electorale. Este o rusine ca Londra a avut nevoie de o asemenea tragedie pentru a ajunge la un consens. Dar nu este foarte sigur ca legislatia antiterorista propusa de Blair va trece in Parlament cu o minima opozitie.
Cat de active sunt gruparile islamiste fundamentaliste din Marea Britanie?
E greu de spus. Ceea ce stim, totusi, este ca 1% din populatia musulmana care traieste in Marea Britanie - adica aproximativ 1,5 milioane de oameni - simpatizeaza cu conceptul de terorism. Si mai stim ca in jur de 3.000 de tineri britanici de origine musulmana au fost antrenati in tabere teroriste, fie in Afganistan, Sudan sau Yemen. Cel putin trei organizatii extremiste care promoveaza violenta actioneaza in Marea Britanie. Insa este foarte putin probabil ca ei sa fi avut vreo legatura cu atentatele din 7 iulie, care par sa fi fost comise de o miscare noua, necunoscuta inca.
Sunt ele conectate la retelele teroriste internationale?
Exista cateva indicatii in acest sens. Dar este important sa ne amintim ca Al Qaeda nu a fost niciodata o organizatie de tip monolit. Ea este, din ce in ce mai mult, doar o eticheta, un titlu folosit de altii pentru a da propriei organizatii o “legitimitate” in ochii extremistilor islamici. Autorii atentatelor de la Madrid din martie 2004 au actionat pe cont propriu, afirmandu-si doar credinta fata de Al Qaeda. Probabil ca acelasi lucru se intampla si in Marea Britanie. Deci, nu este vorba atat de un control direct, cat mai degraba de faptul ca teroristii britanici se inspira de la organizatiile teroriste din afara.
Care a fost reactia clasei politice si a opiniei publice din Marea Britanie la atentatele recente?
Opinia publica britanica pare sa fi inteles - aproape instinctiv - ca teroristilor nu li se poate permite sa castige. Este cunoscut calmul proverbial al londonezilor cand se confrunta cu o criza nationala reala. Si la fel s-a intamplat atunci cand teroristii au atacat din toate partile chiar in inima capitalei britanice. In liniste, oamenii au urmat indicatiile politiei si ale fortelor armate, facand loc ambulantelor si expertilor pirotehnisti. Transportul public a fost in totalitate inchis, dar majoritatea oamenilor si-au continuat drumul catre serviciu cu o determinare sumbra. Medicii si asistentele din spitalele care se aflau in apropierea locului dezastrelor au iesit pur si simplu din salile de operatie pentru a-i ajuta pe raniti chiar acolo, in strada. Si, dand dovada de o decenta care se observa numai in astfel de situatii de urgenta, nimeni nu a incercat sa profite de aceasta tragedie pentru a-si crea un capital politic. Mai mult, intreaga clasa politica s-a retras, lasandu-i pe Regina si pe premierul Tony Blair, ca singurele persoane cu autoritate, sa exprime socul profund simtit de intreaga natiune. In cele din urma, nimeni nu a cerut retragerea fortelor britanice din Irak, asa cum s-a intamplat in Spania, cand un atac terorist similar a avut loc in martie anul trecut.
Interviu realizat de Armand Gosu; traducere de Cristina Spatarelu
