De același autor
Privind cu candoare de entomolog mecanismele recentei maladii a limbii române – romgleza –, constat un dublu paradox. Invitați să se debaraseze de entuziasmul cu care deversează în limba maternă torente de termeni străini, cei mai mulți dintre practicanții romglezei își demonstrează ignoranța în privința autenticei cunoașteri a englezei. În schimb, prestigioșii universitari români stabiliți în SUA, de câteva decenii, își onorează limba nativă, vorbind-o corect, fără a o mutila cu expresii și cuvinte apropriate. Astfel, deși îndreptățiți de adaptarea la mediul anglo-saxon să amestece, inevitabil, cele două limbi, ei aleg armonia lingvistică, în contrast cu vorbitorii romglezei, care, nebeneficiind de justificarea culturală, produc, senin, calc după calc.
O scurtă vizită prin laboratorul de cuvinte copiate eronat din engleză începe cu trei substantive a căror recurență le-a transformat în mărci ale vorbirii presupus sofisticate – locație, expertiză și determinare. În privința primului substantiv, în afară de ignoranță și de evidenta influență a englezei, jena față de folosirea cuvântului loc ar putea explica frenezia cu care este folosit în cele mai variate situații. Cât despre cuvântul expertiză, pentru mulți vorbitori, epoca în care el desemna un raport sau o consultație de specialitate s-a încheiat recent și definitiv. O agenție de știri titrează „Echipajul navei și-a demonstrat expertiza în salvarea migranților ilegali“, iar un fost lider politic afirma că „Expertiza pentru așa ceva o are doar Guvernul“.
Găsind în varietatea limbii române cultivată de mulți o simpatie necondiționată, substantivul determination a produs o nouă și aberantă accepțiune a termenului determinare, însoțit de inevitabilul adjectiv determinat. O anumită sportivă „a arătat determinare la debutul său în naționala României“, un pedagog „a apreciat determinarea elevilor săi“, iar un blog recomandă diverse metode „de a deveni o persoană determinată“. Pare că, nedemne de vocabularul românesc, tradiționalele hotărâre și hotărât/ă au părăsit, rușinate, terenul competiției lingvistice.
Același destin îl are adjectivul consecvent, frecvent înlocuit cu consistent. Deoarece, în română, consistent nu are nicio legătură cu consistent din engleză, efectul unor construcții precum „o politică consistentă“ nu poate fi decât ridicol.
De aproximativ două decenii, pâinea feliată așteaptă, pe raft, momentul în care un client determinat o va cumpăra. Însă artificialul verb a felia nu a rămas neînsoțit. I-au urmat a lista și a bugeta, precum și mai elaboratele a prioritiza și a eficientiza.
Limbajul tehnic a făcut loc, în ultimii ani, substantivului facilitate, cu o accepțiune eronată, inspirată de atractivul facility. Și totuși, în această situație, româna are la dispoziție variantele centru și instalație, ce evită absurdități precum facilități sportive sau facilități nucleare. Recent, în aceeași familie s-a așezat, vesel, termenul resort, care nu mai desemnează arcul de ceas sau sectorul de activitate, ci conceptul de stațiune turistică, formulă probabil prea meschină sau provincială pentru a satisface limbajul unora.
Un exemplu de înlocuire ce pare să fi cucerit mulți vorbitori este substantivul audiență. Astfel, clasicul și inofensivul termen public a fost relegat în culise. O revistă ne înștiințează că un anumit artist „a impresionat audiența“, iar de pe pagina de Internet a unei televizuni aflăm că „audienţa a aplaudat frenetic“. În mod similar, exemplar s-a văzut, treptat, mazilit, pe măsură ce s-a acomodat termenul (presupus elegant) copie.
Un cunoscut hotel din București oferă clase de yoga. Ostentativul calc nu pare să fisureze nonșalanța cu care angajații hotelului oferă detalii privind clasele, după cum, în general, nici termenii trend și mix, asupra cărora nu s-a mai operat adaptarea, nu deranjează fonetica locală. Existența substantivelor tendință, respectiv melanj a ajuns desuetă sau chiar inutilă. Soarta cuvântului melanj este surprinzătoare, având în vedere natura sa de asemenea neologică, o potențială explicație fiind originea franceză, mai puțin seducătoare decât cea engleză.
Anumite adjective au dezvoltat excrescența -ional. Motivațional, instrucțional, inspirațional, inovațional presară discursul contemporan, distinct de tradiționalul limbaj de lemn, dar, posibil, mai alienant. Lipsite de organicitatea lemnului, trăsăturile sale artificiale l-ar plasa mai degrabă sub definiția unui limbaj de oțel...
Unul dintre domeniile marcate de virulența fenomenului este cel IT. Departe de a elogia asprimea legii franceze din 1994 – printre ale cărei prevederi se înscrie obligația înlocuirii termenilor străini cu termeni francezi, cu efecte rizibile, cum ar fi folosirea substantivului souris, șoarece, pentru desemnarea mouse-ului –, această analiză nu poate decât să ia notă cu stupoare de utilizarea unor termeni precum a salva și a boldi/a boldui. Și în această situație limba română furnizează alternative perfect legitime. Un text nu are nevoie de intervenții salvatoare; el poate fi stocat sau arhivat. Un cuvânt poate eluda nefireasca bolduire, fiind subliniat sau marcat. O altă prezență persistentă este cea a verbului a atașa, care, deși nu incorect (dar provenind tot dintr-un calc), ar putea fi, oricând, înlocuit cu a anexa. A atașa, de altfel, a dat naștere ridicolului hibrid a trimite în attach.
Un articol recent menționează, fără ezitare, că un anumit film „blurează granițele dintre ficțiune și documentar“. Pe un lector nefamiliarizat cu limba engleză anomalia îl va cufunda într-o confuzie pe care consecvența autorului o agravează, atunci când, în continuare, este descrisă o „graniță blurată“. Un echivalent românesc precum neclar, imprecis, nedefinit sau tulbure ar fi mai rezonabil. Sau ar face sens, potrivit unora...
În vocabularul contemporan s-au instalat și accentele mutate, sub presiunea englezei, din locul corect. O ilustrare foarte populară este substantivul edítor, pe neașteptate revoltat împotriva corectului editór, pe care aproape l-a evacuat. Însă patologia lingvistică cunoaște triumful prin mutantul a sharui. În vorbirea curentă, verbul a distribui nu se afirmă decât rareori și cu timiditate.
Deoarece, în mod fatal, mulți vor continua să sharuiască, probabil că, în curând, introducerea unor termeni precum a se dresui, a drincui, a flaia și a hitui pentru desemnarea anostelor verbe a se îmbrăca, a bea, a zbura și a lovi va desăvâși demersul constant de demonstrare a vitalității limbii române.
