Organizarea votului în diaspora a fost un dezastru

În loc să le asigure dreptul la vot, Guvernul României a decis să acționeze împotriva cetățenilor pe care ar trebui să-i reprezinte.

Cine și pentru ce se face vinovat și, mai ales, ce tip de responsabilitate poate atra­ge eventuala vinovăție în legătură cu felul în care a fost organizat votul din diaspora? Intenționat sau nu, pla­nu­rile se amestecă în dis­cur­sul public și impresia pe ca­re cetățeanul obișnuit o do­bândește este că acesta es­te un subiect prea tehnic pen­tru a putea fi înțeles de pu­blicul larg și că, până la ur­mă, toți au o parte de vi­nă, de cele mai multe ori in­cer­tă. De fapt, lucrurile sunt mult mai simple, dacă le pri­vim fragmentat și dacă înțelegem că e po­sibil ca, în privința anumitor etape, unii ac­tori să se fi comportat corect, iar în pri­vin­ța altor etape, aceiași actori să fi greșit.

Legat de stabilirea secțiilor din străinătate, știm deja că vina este preponderent la Bu­curești. Știm că majoritatea ambasadorilor români în Europa și America de Nord au cerut MAE stabilirea unui număr mai ma­re de secții de votare, astfel încât românii din diaspora să poată vota fără să stea ore în șir la coadă. Ambasadorii au explicat că, din informațiile lor, există o pro­ba­bi­li­ta­te mare ca la alegerile prezidențiale să se prezinte foarte mulți votanți. Ambasadorii au oferit informații cu privire la lo­ca­li­za­rea comunităților de români în străinătate și au insistat pe necesitatea de a amplasa secțiile de vot în zonele locuite de români. Țările europene au oferit infrastructura ne­cesară pentru organizarea votului în alte clă­diri decât ambasade și consulate – ofer­te refuzate de statul român. În loc să fie pre­ocupat de asigurarea unui drept fun­damental al cetățenilor români oriunde s-ar afla – dreptul la vot –, Guvernul Ro­mâ­niei a decis să acționeze împotriva ce­tă­țe­nilor pe care ar trebui să-i reprezinte. În ul­timele zile, au apărut informații în presă care arată că ministrul Corlățean ar fi sus­ținut deschiderea mai multor secții de vo­tare în străinătate, iar aceas­tă inițiativă ar fi fost blo­cată de vicepremierul Drag­nea, care a fost și șeful de campanie al candidatului Pon­ta, întâmplător și pre­mierul României. Între cele două tururi de scrutin, BEC a explicat că nimic nu îm­piedică MAE să su­pl­i­men­teze numărul de secții de vo­tare din străinătate, pen­tru a evita situațiile absurde de la turul în­tâi, când mii de români au petrecut du­mi­nica în stradă fără a putea vota. Deși BEC este singura instituție care are competența legală de a interpreta dispozițiile legale ne­clare, Guvernul României a decis să ignore această interpretare, după cum a decis să ignore nemulțumirea românilor din dias­pora. Parchetul General a deschis o in­ves­ti­gație penală privind împiedicarea drep­tu­lui la vot (articolul 385 Cod Penal), iar în acest context trebuie clarificat cine și ce a decis la nivelul guvernului, pentru că este evi­dent că alegerile din 2014 nu sunt dem­ne de o țară membră a UE.

Organizarea votului în străinătate în turul doi a fost și ea problematică. Multe am­ba­sa­de au fost ajutate de voluntari, fai­moa­sele declarații pe propria răspundere au pu­tut fi descărcate de pe Internet și com­pletate înainte de intrarea în secția de vo­tare, listele au fost și ele completate în an­ticamera secției de votare – de altfel, aces­tea sunt singurele recomandări pe care gu­vernul le-a preluat de la societatea civilă după turul întâi. Problema esențială a fost legată de comportamentul președinților din secțiile de votare după ora 21. Expert Fo­rum, alături de alte șapte organizații ne­guvernamentale, a arătat că, în con­for­mi­ta­te cu art. 46.2 al Legii 370/2004, pre­șe­dinții secțiilor de votare puteau permite con­tinuarea votului pentru românii care se aflau în acel moment la coadă. Nu e pri­ma dată când se organizează scrutinuri elec­torale în conformitate cu această lege și nu e prima dată când românilor li se per­mite să voteze după ora 21, în măsura în care la acea oră se aflau la coadă. Aici vina principală aparține ambasadorilor, care, la ora 21, au închis porțile am­ba­sa­de­lor – cei care au făcut asta ar trebui să re­vină acasă. În Bruxelles, Barcelona, Stutt­gart și Hamburg votul a continuat și după ora 21, pentru că ambasadorii și consulii au înțeles că întotdeauna trebuie să pri­me­ze textul constituțional care garantează drep­tul la vot pentru toți românii, că în 2014 este inadmisibil pentru un stat să blocheze votul cetățenilor săi, as­cun­zân­du-se după felurite texte legale neclare. E drept că ambasadorii au cerut instrucțiuni de la MAE, dar faptul că nu le-au primit nu justifică comportamentul lor orientat împotriva drepturilor cetățenilor români. Ce riscau ambasadorii teoretic? O amen­dă? Cu amenzi au fost amenințați și la scru­tinurile anterioare – amenzile nu au fost aplicate. Oricum, amenda respectivă pu­tea fi contestată în instanță și în con­textul respectivului proces se putea ridica o excepție de neconstituționalitate a Legii 370/2004, pentru a lămuri lucrurile de­fi­ni­tiv și pentru scrutinurile viitoare. De fapt, e mai probabil că nu amenda i-a speriat pe ambasadorii noștri, ci frica de a nu-l su­păra pe unul dintre candidați, în­tâm­plă­tor premier și, la acel moment, probabil vii­tor președinte. Sigur, diplomația nu e pli­nă de eroi nicăieri, dar, pe de altă par­te, nu cred că trebuie să dramatizăm ex­ce­siv – ambasadorilor nu le-a cerut ni­meni să fie eroi, doar să aplice legea ți­nând cont de dispozițiile constituționale și să își asu­me răspunderea pentru de­ci­ziile lor. E inad­misibil ca în situații com­pli­cate, precum ace­ea din 16 noiembrie 2014, autoritățile să fu­gă de răspundere și ro­mâ­nii să stea opt ore la coadă fără să poată vota! Și aici, Par­chetul General trebuie să lămurească în ce măsură închiderea por­ți­lor ambasadelor la ora 21 echivalează cu in­fracțiunea pre­vă­zută de articolul 385 al Codului Penal.

În sfârșit, e o prioritate să se lămurească ci­ne a cerut intervenția în forță la Torino și Paris. Poveștile despre românii violenți de la coadă sunt invalidate de filmările pu­bli­cate pe Internet. Cine a cerut să fie fo­losite gaze lacrimogene împotriva ro­mâ­ni­lor veniți să voteze însoțiti de copii? Nu, tă­cerea mormântală a ambasadorilor și con­sulilor în această chestiune nu e ad­mi­si­bi­l­ă. Pe lângă ceea ce ar trebui să facă Par­chetul la nivelul comunicării publice, lu­cru­rile tre­buie clarificate de urgență, iar aici este esențial să se țină seama că într-o lume di­gitală informația circulă repede și martorii oculari sunt miile de români agresați.