Cazul Berlusconi. Și la ei ca la noi

Pe lângă legătura lingvistică, România și Italia se întâlnesc și când vine vorba despre lupta împotriva corupției la nivel înalt.

Pe 1 august fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare pentru evaziune fiscală de aproximativ 7,3 milioane de euro. Re­zolvarea judiciară a acestui dosar a durat mai bine de 6 ani, el fiind înaintat de către procurori în instanță din 2006. După pronunțarea sentinței, Berlusconi a de­clarat următoarele: „Pentru dăruirea pe care am ară­tat-o față de țara mea în ultimii 20 de ani și pe mă­sură ce mă apropii de sfâr­șitul vieții mele active, am fost re­com­pen­sat prin acuzații și sentințe care nu au la bază absolut nimic. Aceasta este o țară care nu știe să fie dreaptă. Sentința îmi anu­lează drepturile politice și libertatea personală“. La rândul lor, avocații dom­nului Berlusconi au declarat că vor apela la forurile europene și internaționale pentru a dovedi nevinovăția clientului lor și pen­tru a obține o soluție care să o anuleze pe cea pronunțată de instanța italiană.

Observați asemănările izbitoare cu situația din România – un politician care părea de neatins şi care a deținut trei mandate de premier al Italiei, iar acum este senator, ajun­ge în fața justiției. Justiția, după ani mulți și proceduri complicate, ajunge la un verdict final și îl sancționează pe politician. Acesta continuă să se apere prin declarații publice – nu, el nu a fost condamnat pen­tru că nu a plătit taxele (așa cum greșit am putea crede, dacă ne-am baza pe decizia instanței supreme italiene), el, de fapt, este un erou neînțeles, un om care și-a sa­crificat întreaga existență pentru țara lui și care acum, la final de carieră, este aruncat la groapa de gunoi a istoriei de către niște magistrați ne­drepți, iresponsabili și care au primit de-a lungul tim­pului puteri prea mari. Așa­dar, așa cum ne-am obiș­nuit și în România, vinovat nu e hoțul, ci cel care îl prinde și îl condamnă.

Coincidențele continuă – du­pă pronunțarea sentinței, grupuri de susținători ai lui Berlusconi au organizat mitinguri de protest împotriva soluției definitive pronunțate de instanță. Argumentul – Berlusconi a făcut atâtea lucruri bune pentru Italia și nu merită să fie condamnat penal de către niște ma­gis­trați iresponsabili pe care cetățenii nu i-au ales și care ajung în funcții pentru că dau examene. Așadar, nici măcar aici nu sun­tem originali - și pe alte meleaguri poli­ti­cienii încearcă să amestece două lucruri care nu au legătură: performanța ad­mi­nistrativă și răspunderea pentru faptele penale comise. Presupunând că domnul Ber­lusconi ar fi fost un bun premier pentru Italia, asta nu îl apără de repercusiunile fap­telor penale pe care le-a comis.

Vă veți întreba, probabil, cum se face că dom­nul Berlusconi nu se află în penitenciar după pronunțarea unei soluții de con­dam­na­re definitive la 4 ani de închisoare. O le­ge promovată chiar de partidul său impune ștergerea oricăror condamnări de până la 3 ani de închisoare – motivul fiind că pe­ni­ten­ciarele sunt extrem de aglomerate și că așa s-ar preveni o supraîncărcare a lor. În­că de la momentul adoptării respectivei legi au existat comentatori care au susținut că, de fapt, domnul Berlusconi își pre­gă­tește reacția la o eventuală condamnare pe­nală pe care instanța ar pronunța-o într-unul dintre dosarele sale. În afară de acesta care viza evaziunea fiscală, Berlusconi mai are două dosare importante pe rolul in­stan­țelor italiene: unul privește acuzațiile de sex cu minore, iar celălalt intervenția di­rec­tă într-o anchetă penală și folosirea unor convorbiri interceptate pentru a contracara un adversar politic (procurorii l-au acuzat și de mituirea unui senator pentru ca aces­ta să treacă la partidul său, astfel ajun­gân­du-se la dărâmarea guvernului în 2008). Revenind la dosarul în care s-a pronunțat condamnarea, este puțin probabil ca Ber­lus­coni să ajungă la pușcărie pentru a ispăși pedeapsa – cel mai probabil pedeapsa cu în­chisoarea va fi înlocuită cu muncă în fo­losul comunității sau în arest la domiciliu. Cu toate acestea, Berlusconi a declarat că nu va accepta să fie obligat la muncă în fo­losul comunității și că, dacă instanța va lua o astfel de decizie, o va contesta pentru că preferă să meargă la închisoare decât să pres­teze o muncă în folosul comunității exact ca un infractor de drept comun.

Condamnarea domnului Berlusconi ridică în primul rând o semnificativă problemă po­litică în Senatul italian. Instanța a stabilit că, pe lângă pedeapsa închisorii, ar trebui să i se aplice și o interdicție de a mai ocupa funcții publice și a desemnat Curtea de Apel din Milano ca instanță competentă să determine durata acestei interdicții. Dacă interdicția va fi aplicată, Silvio Berlusconi pierde mandatul de senator și dreptul de a candida pentru un nou mandat. De altfel, au apărut deja speculații legate de intenția sa de a-și promova fiica în funcția pe care o ocupă el în acest moment în cadrul par­ti­dului. Vineri, Berlusconi amenința că își va retrage sprijinul pentru guvern, deschizând calea alegerilor anticipate, dacă acesta nu inițiază o reformă profundă a sistemului de justiție. Concluzia este că, pe lângă legătura ling­vistică, România și Italia se întâlnesc și când vine vorba despre lupta împotriva co­rupției la nivel înalt. Vestea bună e că până la urmă justiția face dreptate. Vestea proas­tă e că nimic nu e niciodată câștigat de­fi­ni­tiv – nici măcar independența justiției. //