Ce vine după Oprescu

 

E ușor să spui „toată lumea știe că X ia mită“. Mai greu e să poți demonstra asta cu probe care să țină în instanță și care să poată sta la baza unei condamnări. Despre primarul Oprescu circulau nenumărate legende urbane șoptite cu patos și care se sfârșeau cu un oftat. Lamentările nu erau urmate, din păcate, de atât de necesarul denunț la Parchet, fără de care poveștile rămân doar povești. A durat mulți ani până DNA a reușit să prindă un fir de la care să poată construi cu răbdare un dosar. Acum câteva luni, mâna dreaptă a primarului Oprescu a fost arestat într-un dosar de corupție. Aflăm din investigația DNA că acest consilier cerea o sumă frumușică în fiecare lună de la primar, ca să păstreze tăcerea asupra numeroaselor afaceri murdare pe care le intermediase.

Oprescu s-a protejat bine în toți acești ani – citim despre adevărate sisteme de protecţie informativă, despre măsuri de precauție și despre folosirea unor intermediari recrutați dintre oamenii de încredere. Surprinzător e că un om atât de precaut cum părea să fie primarul, dacă judecăm după aceste tehnici de protecție, nu se oprește din a lua șpagă nici măcar după ce mâna sa dreaptă este arestată pentru corupție. Era limpede de la acel moment că DNA e pe urma lui Oprescu – a risca în aceste condiții pare și este o decizie sinucigașă. Din păcate pentru ei și din fericire pentru noi, corupții au convingerea absurdă că, deși în jurul lor hoții pică pe capete în nada procurorilor, deși oameni importanți ajung la pușcărie și își pierd averile, lor nu li se poate întâmpla nimic. Toți cred în protecții de sus, în povești despre cum X sau Y au căzut din grațiile cuiva și de aceea sunt acum anchetați. Pe fața marilor corupți se citește mereu surpriza absolută, atunci când află că sunt protagoniștii unui dosar instrumentat de DNA. Este și cazul primarului Bucureștiului, care chiar și pe holurile DNA încerca să afle dacă banii din mită găsiți asupra lui erau marcați.

 

Și în acest caz, am văzut o încercare de mutare a discuției de la faptul în sine – primarul Bucureștiului a fost prins luând șpagă – către o discuție legată de proceduri – a fost sau n-a fost flagrant. Trebuie spus că treaba procurorilor e să adune probe valide și convingătoare. Uneori, investigația e ajutată de organizarea unui flagrant, alteori nu. Flagrantul nu e obligatoriu în dosarele de corupție și nici nu constituie unica procedură convingătoare pentru judecători, atunci când decid dacă achită sau condamnă un inculpat. Uneori, flagrantul ajută în demonstrarea circumstanțelor unui caz, alteori flagrantul poate să aducă prejudicii grave anchetei. În cazul Oprescu, procurorii au decis să îl rețină pe primar după ce acesta a plecat de la întâlnirea cu ceilalți angajați ai primăriei în cadrul căreia a primit mită. Motivele care au stat la baza deciziei procurorilor pot fi multe, esențial este însă că evaluarea procurorilor a fost că este mai bine să acționeze în etape. Și bine au făcut, pentru că în acest mod au putut să evite distrugerea de probe de către ceilalți participanți la infracțiune. Flagrantul nu mai e de mult timp cauză de arestare în sine, așa încât nici măcar din această perspectivă procurorii nu aveau motive să se prefere această procedură. Arestarea primarului de către instanță demonstrează că procurorii au luat deciziile corecte atât în privința primarului, cât și în privința colaboratorilor săi apropiați.

 

Prefectul Bucureștiului l-a suspendat din funcție pe Oprescu, iar ceea ce a urmat e demn de o întreagă serie de Cascadorii râsului. Viceprimarul PNL care trebuia să preia rolul de primar interimar a refuzat funcția, invocând motive personale, iar în locul său a fost ales un consilier UNPR. Cam asta este opoziția în București și această contraperformanță explică într-o oarecare măsură de ce Bucureștiul arată cum arată și votează cum votează. Spun într-o oarecare măsură, pentru că și electoratul are o vină pentru că un om ca Oprescu a stat în fruntea Capitalei atât timp. Nu există scuza „n-am pe cine vota, toți sunt la fel“. La ultimele alegeri locale a existat Nicușor Dan, un om care a militat extrem de vocal împotriva distrugerii patrimoniului în București. De fapt, cei care au votat Oprescu au votat în deplină cunoștință pentru șmecherie și superficialitate, condamnând Capitala la stagnare – căci cum se poate dezvolta armonios un oraș condus de un primar care ia șpagă constant de la tot ce mișcă în plan economic și urbanistic?! Rușinea lui e și a noastră! Votând Oprescu, bucureștenii și-au blocat accesul la un oraș normal, condus profesionist. Preferăm să ne ascundem după atât de păgubosul refren cinic „toți sunt la fel, toți fură“. Nu, nu toți sunt la fel, dar, pentru a afla cum sunt ceilalți, trebuie să le dăm o șansă. Oferta opoziției a fost jenantă la ultimele alegeri, iar comportamentul viceprimarului PNL confirmă că opoziția rămâne în același registru.

 

Avem însă candidați altfel, cărora ar trebui să le dam o șansă. În loc să cârcotim de pe margine, am putea face un prim pas pentru a fi parte din soluție, nu parte din problemă – am putea să nu mai votăm șmecherași cu replica de mahala mereu la ei. Să nu uităm că anul viitor sunt alegeri locale și să nu uităm că la primari alegerile se vor face într-un singur tur. Așa au decis în înțelepciunea lor partidele politice parlamentare – da, exact acelea care azi își bat joc de București, da, exact acelea care încearcă să își conserve controlul asupra marilor orașe ale țării. Mizează pe fragmentarea tendințelor altfel, pe fărâmițarea voturilor, pe apetitul votanților pentru figurile cunoscute susținute de partidele tradiționale, pe votanții de partid. Avem o șansă la anul să le demonstrăm că putem schimba paradigma, că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la urne. Se poate cu o condiție – să îndrăznim! Victoria e a celor care îndrăznesc. Există opțiuni bune – nu avem nicio scuză să votăm corupți și incompetenți.