Curăţenie în justiţie

Dosarul celor două judecătoare de la Tribunalul București arată tot ce poate fi mai urât în sistemul judiciar românesc: rețeaua care își bate joc de justiție.

Poate vă mai amintiți de celebrul dosar al senatorului Voicu – acela care avea în bu­zunarul de la piept judecători de la ÎCCJ. Una dintre vorbele spuse cu năduf de dom­nul Voicu a fost aceea că nu doar el face așa ceva, cu alte cuvinte, că există și al­te rețele în justiția română care își văd de treabă ne­stingherite, aranjând do­sa­re pe bani și alte favoruri. S-a vorbit atunci mult, dar cam degeaba, despre vul­ne­rabilitățile sistemului de alo­care aleatorie a dosarelor la judecători (Societatea pentru Justiție a explicat pentru HotNews încă din 2008 că se pot dirija dosarele spre judecători con­venabili). Niciuna dintre verificările efec­tuate de Inspecția Judiciară nu a con­fir­mat bănuielile privind manipularea siste­mului în folosul unora. Nimeni – jude­că­tori, grefieri sau avocați – nu știa nimic des­pre aceste lucruri, nicăieri nu se în­tâm­pla așa ceva – practic toți cei care spuneau că sistemul e șubred vorbeau prostii, pen­tru că, nu-i așa, verificările Inspecției Ju­diciare nu au confirmat nimic.

A trebuit să vină tot DNA să adune probe într-un dosar penal, ca să ne lămurim că cei care spuneau că avem probleme nu vor­beau prostii și că toți ceilalți băgau dis­cret murdăria sub preș, protejați fiind de această Omerta generalizată. Acum nu se mai poate nega faptul că dosarele impor­tante pot fi direcționate către judecători pe care avocații îi cunosc și îi pot corupe și avem și mercurialul șpăgilor care se iau pentru eliberări condiționate. Vedem că sis­temul are și un cod al onoarei – dacă ju­decătorul nu reușește să rezolve dosarul, dă banii înapoi interlopului. Încă o dată con­statăm că în România nu funcționează politicile pre­ventive, pentru că ni­meni nu vrea să curățe pro­pria ogra­­dă – ar fi putut să o fa­că CSM și Inspecția Ju­di­ciară și nu am mai fi ajuns azi să avem ju­de­că­tori în arest preventiv. Sin­gurul lu­cru care func­țio­nează es­te com­baterea co­rupției prin mij­­loace penale și admi­nis­trative (adică DNA și ANI), fapt ce ne pune mereu în de­za­vantaj față de cei care încalcă legea și care sunt mult mai mulți de­cât ar putea an­che­ta sau verifica aceste structuri spe­cializate. De fapt, asta e ma­rea diferență între Ro­mânia și țările mai curate decât noi – aco­lo prevenția merge pen­tru că șefii de ins­tituții vor să pună or­dine în felul în care funcționează instituția lor. Si­gur, pot exis­ta și excepții, situații în care șeful ins­ti­tuției chiar să nu știe des­pre ceea ce se întâmplă sub el, dar mă în­treb dacă e cre­dibil că, în cazuri similare celui de la Bu­curești, este cu putință ca șeful ins­tanței să nu știe despre cum func­țio­nează rețeaua de corupție în respectiva ins­tituție.

Poate că ăsta este prilejul de care aveam ne­voie pentru a declanșa proceduri ample de control la instanțe, care să ne lă­mu­rească prin ce minune a tehnicii anumiți ju­decători cunoscuți pentru soluțiile stra­nii pe care le dau în dosare primesc ale­ator dosare extrem de importante și cum se face că dosarele baronilor locali nu au nici acum, după mai mult de 5 ani de la sesizarea instanțelor, o primă soluție. Exis­tă și în justiție, ca de altfel în orice alt do­meniu, zone vulnerabile la corupție: do­sarele penale cu oameni importanți, eli­be­rările condiționate, marile dosare eco­no­mice, marile dosare în care zona privată se află în conflict cu statul (contenciosul ad­ministrativ) și marile dispute co­merci­ale. Atenția presei este axată mai mult pe do­sarele penale cu nume sonore, însă lu­cruri la fel de interesante s-ar putea des­coperi dacă s-ar urmări și celelalte zone vulnerabile.

Partea bună în această poveste urâtă este că în continuare avem instituții care își văd de treabă și anchetează dosare com­plicate. Nici DNA, nici ÎCCJ nu dau semne că ar ceda presiunilor la care sunt supuse în aceste zile. De fapt, asta e marea reușită a acestor ani: că avem magistrați curajoși care anchetează fără inhibiții pe toată lu­mea. Îngrijorarea ține de viitor, mai exact de cine va ajunge în fruntea acestor ins­ti­tuții. Nu vrem niște marionete care să răs­pundă la comenzi politice, nici personaje care au cunoștințe profesionale apro­xima­tive, astfel încât nici nu ar mai fi nevoie să sune telefonul pentru că, oricum, calitatea dosarelor care ar merge în instanțe ar fi în­doielnică. Doamna Pivniceru pare să se fi re­laxat acum, că pleacă la Curtea Cons­ti­tuțională – de altfel asta a fost de la bun în­ceput funcția râvnită de actualul mi­nis­tru al Justiției. Pentru a o obține a trebuit să încerce amplasarea unor oameni ma­nipulabili în vârful Parchetului General și al DNA și să facă o mică revoluție în CSM. Prima nu i-a ieșit, a doua, da. Se pare că o rată de succes de 50% e suficientă pen­tru obținerea recompensei.

Oricum, problemele rămân și după ple­ca­rea doamnei Pivniceru, iar de la noul mi­nistru al Justiției cerem tot ce am cerut și până acum: în fruntea DNA și DIICOT tre­buie să ajungă oameni care au demonstrat până acum că nu se tem să facă dosare mari de corupție și de criminalitate or­ganizată, iar noul procuror general tre­buie să demonstreze că are o viziune am­plă despre reformarea Ministerului Pu­blic, în prezent sufocat de dosare și care în curând va trebui să facă față intrării în vigoare a noului Cod Penal și a noului Cod de Procedură Penală. Nu ne permitem să-i pregătim la locul de muncă pe șefii celor mai importante structuri din Mi­nis­terul Public. //