Inițiative legislative periculoase

Încep acest articol spunând încă o dată un lucru evident pentru mulți: nu toate de­ci­ziile proaste, inoportune sunt și ne­cons­ti­tuționale. Nu orice trăznaie adoptată de parlament prin lege sau de guvern prin ordonanțe sim­ple sau ordonanțe de ur­gență poate fi reparată pri­n­tr-o decizie a CCR. Ob­serv din ce în ce mai des declarații și acțiuni publice și politice care par a avea la bază ideea că putem face ori­ce și, dacă e greșit, o să eli­mine cumva instanța cons­tituțională greșeala. Fals! Nu tot ce nu e bun e și neconstituțional. Nu CCR adoptă legi – ăsta e atributul le­giuitorului și responsabilitatea sa. Pentru că societățile democratice funcționează pe baza legilor, bune sau proaste. Constituția este suficient de largă pentru a permite societății să evolueze în direcții variate. Care e rezultatul unor legi proaste – cum e cea cu alegerea primarilor într-un tur – am văzut deja. De aceea cred că ar trebui să fim un pic mai atenți la ceea ce face parlamentul și să nu uităm până la ur­mă­toarele alegeri. Și mai ales să nu mai în­ghițim gălușca pe care ne-o servesc atunci când spun ca n-au știut ce au votat și că, dacă e greșit ce au votat, o să corecteze CCR greșeala.

Săptămâna trecută a prilejuit o avalanșă de inițiative legislative periculoase. Încep cu legea privind pensiile speciale ale ale­șilor locali, pentru că aceasta încalcă di­rect o decizie anterioară a CCR. Mai exact, CCR a spus că aleșii locali nu pot beneficia de pensii speciale, ei urmând să primească pensii exact ca și ceilalți cetățeni obișnuiți ai României. Într-o țară plină ochi de oa­meni cu statut special, aceas­tă decizie a nemulțumit cla­sa politică. Iar într-un an electoral, în care pentru ale­gerile naționale par­ti­de­le politice depind de pres­tația aleșilor locali în cam­panie, prioritățile politice de cumpărare a influenței politice la nivel local au primat în fața exigențelor ju­ridice. Așadar, parla­men­tul oferă pe tavă primarilor de toate cu­lorile politice un beneficiu declarat deja ne­constituțional. Nu știe parlamentul că există o decizie a CCR în această ches­tiu­ne? Ba da, doar că, exact ca și în cazul de­cla­rării neconstituționale a OUG-ului Drag­nea privind primarii migratori, nu-i pasă. Tot ce contează e ca primarii să vadă că partidelor le pasă de ei în ani electorali. Nici măcar nu deschid discuția mai amplă despre rațiunea de a exista a pensiilor spe­ciale. Ministrul Pâslaru critica această no­ți­une zilele trecute, arătând cât este de no­civă pentru sistemul de pensii din Ro­mânia. Amănunte – ar zice parlamentul. E interesant de urmărit dacă această lege va ajunge la CCR și dacă instanța cons­ti­tuțională va rămâne constantă în practica sa – mai ales pentru că în multiple ocazii a explicat că o soluție legislativă declarată neconstituțională nu poate fi reintrodusă în legislație printr-o reglementare ul­te­rioară nici de către guvern, nici de către parlament, tocmai pentru că deciziile CCR sunt obligatorii erga omnes.

A doua mutare periculoasă privește mo­di­ficarea normelor privind conflictul de in­te­rese – în cazul particular al angajării ru­de­lor la cabinetul parlamentarilor. Mai exact, parlamentarii au dat o interpretare Legii 96/2006 privind Statutul parla­men­tarilor prin care angajarea rudelor la ca­binetul parlamentar nu ar mai fi sanc­țio­nabilă, conform prevederilor acestei legi. Doar că parlamentarii par a nu fi înțeles că sancțiunile penale care li s-au aplicat pen­tru acest tip de fapte nu li s-au aplicat în baza prevederilor din Statutul par­la­mentarilor, ci în baza Codului Penal, care incriminează din 2006 conflictul de in­te­rese; iar sancțiunile administrative pentru acest tip de fapte s-au aplicat tot în baza altei legi – mai exact a articolelor 70 și 71 din Legea 161/2003. Nici Codul Penal, nici Legea 161/2003 nu au fost amendate în sensul introducerii unei excepții pentru parlamentarii care își angajează rudele la cabinet, așadar răspunderea penală și/sau cea administrativă subzistă. Aparent, asta înseamnă că modificările la Statutul par­lamentarilor nu au niciun efect în prac­ti­că. Doar aparent, pentru că, de fapt, prin acest amendament parlamentarii deschid o ușiță pentru dezbateri ample în dosarele care îi privesc. Acuzații vor încerca să in­voce în apărarea lor această normă din Statutul parlamentarilor, iar acuzarea va susține că legile care prevăd sancțiuni nu au fost afectate de acest amendament. Această dezbatere nu exista până acum, iar când lucrurile sunt neclare, practica judiciară poate deveni neunitară. Această lege a fost atacată la CCR de către pre­șe­dinte, vom vedea care este și opinia ins­tanței constituționale.

Revin la punctul de la care am pornit, spu­nând că e profund nesănătos pentru o so­cietate să nu se poată baza pe parlamentul care o reprezintă și să spere mereu ca so­luțiile să vină fie de la instanța cons­ti­tu­țională, fie de la justiție în general. Dacă parlamentul vrea să fie respectat, ar putea începe prin a încerca să câștige acest res­pect prin legislația pe care o adoptă în mod responsabil. Nu poți cere să fii res­pec­tat atunci când principalele apărări în fața oricăror critici sunt că n-ai știut ce votezi sau că, dacă ai decis prost, te bazezi pe CCR să rezolve problema.