Miza USL, destructurarea justiției

Anul 2014 începe în forță pentru justiția română cu soluții în dosare importante, alegeri la CSM și intrarea în vigoare a noilor Coduri. Ce am învățat din ultimii doi ani este că nimic nu este definitiv câștigat, că parlamentul poate să acționeze rapid în favoarea infractorilor și că, fără un Avocat al Poporului profesionist și independent politic, apetența exagerată a guvernului pentru ordonanțe de urgență nu poate fi potolită de nimeni. Undeva pe fundal se discută în continuare despre schimbarea Constituției, discret, departe de ochii publicului.

Încet, dar sigur, dosarele mari se apropie de final. Nici fuga de la o instanță la alta prin demisii din parlament, nici repetatele contestații la Curtea Constituțională nu pot bloca la nesfârșit de­ci­ziile instanțelor. Încercările disperate ale parlamentului din „Marțea Neagră“ de a salva politicienii cu pro­ble­me la final de sesiune par­lamentară n-au reușit de­cât să atragă o distincție ru­șinoasă pentru Le­gis­la­tivul de la București – ace­ea de protector al corupției și al criminalității or­ga­ni­zate. Legea prin care parlamentarii scăpau de orice investigații pentru corupție și prin care conflictul de interese a fost, practic, dezincriminat a fost contestată la Curtea Constituțională de către Înalta Curte de Casație și Justiție, proiectul de lege care reintroducea suspendarea dosarelor pe du­rata soluționării excepțiilor de necons­ti­tu­ționalitate a fost respinsă în prima Ca­meră, legea care amnistia și grația fapte gra­ve a fost amânată pentru sesiunea ur­mătoare. Încă o dată, avalanșa de măsuri menite să anuleze tot ce a făcut până acum justiția a fost oprită de intervenția cancelariilor occidentale și de reacția promptă a instituțiilor românești care con­tează: ÎCCJ, DNA, ANI. Premierul, desigur, nu știa nimic, el nu e niciodată informat cu privire la inițiativele distructive ale parlamentului unde USL se bucură de o supermajoritate. Vestea proastă este că ul­ciorul nu merge de multe ori la apă și cam toți cei care contează au înțeles că, din­co­lo de acest joc de imagine susținut de pre­sa aproape monocoloră, se ascunde o în­țelegere deplină între gu­vernanți în­drep­tată îm­po­triva statului de drept. Ni­mic nu se va schim­ba în 2014, atacurile vor con­ti­nua probabil mai intens de­cât până acum, pe măsură ce mizele vor crește prin fi­nalizarea unor dosare im­portante și apropierea ale­gerilor pre­zi­den­țiale. Jur­naliștii care deranjează sunt re­duși la tăcere pentru că patronii fac legea în pre­să. Ușor, ușor, se lasă liniștea peste țară și singurii care pot să o mai rupă sunt ins­ti­tuțiile pe care le-am construit în ul­timii ani și ale căror roade le vedem as­tăzi. Pe ele merită să le apărăm în con­tinuare de ata­curile politicienilor.

Alegerile de la CSM au o miză importantă pentru că în ultimii doi ani CSM a contat tocmai prin reacțiile pe care le-a avut atunci când riscam ca România să iasă de pe orbita europeană. Președintele CSM are o atribuție foarte importantă: aceea de a solicita CCR să constate că între diferite puteri ale statului există un conflict de natură constituțională. Prin intermediul acestui instrument au fost tranșate câteva dintre disputele importante ale ultimilor ani. Din păcate, aflăm din nou în preziua alegerilor care sunt candidații, proiectele de management nu sunt publicate și nu sunt dezbătute în mediul profesional, vo­tul va depinde încă o dată de capacitatea de persuasiune a fiecăruia dintre candidați și de relațiile personale dintre membrii CSM.

De departe cel mai important moment pen­tru justiția penală în 2014 îl reprezintă intrarea în vigoare a noilor coduri (Penal și de Procedură Penală). Deja se discută aprins despre felul în care noile norme trebuie aplicate în practică și despre im­pactul pe care îl vor avea asupra dosarelor aflate în curs de soluționare, procurorii au solicitat Ministerului Justiției modificarea unor prevederi din noile coduri care le-ar genera probleme în activitatea inves­ti­ga­tivă – de exemplu, obligativitatea realizării interceptărilor doar după începerea ur­măririi penale, ceea ce în cazul miniștrilor parlamentari presupune un aviz din par­tea parlamentului. Pentru prima dată în­tr-o Românie democrată avem de a face cu o schimbare atât de profundă a re­gu­lilor în materie penală. Vom asista, pro­babil, la un lung șir de întrebări adresate ÎCCJ de către instanțele din țară și la contestații la CCR. Aceste lucruri sunt nor­male într-un stat de drept în care sis­temele instituționale trebuie să se adap­teze unui sistem legislativ profund diferit de cel în vigoare până ieri. Unul dintre efectele intrării în vigoare a noilor coduri va fi descongestionarea sistemului pen­i­tenciar, deoarece vor fi puse în libertate câ­teva mii de persoane pentru că be­ne­ficiază de aplicarea legii penale mai fa­vo­rabile. Iată de ce argumentul supra­aglo­merării penitenciarelor, folosit de par­la­ment pentru justificarea legii amnistiei și grațierii, nu este altceva decât un pretext: această problemă urmează să fie oricum rezolvată prin intrarea în vigoare a noilor coduri. Iar dacă s-ar dori cu adevărat o discuție serioasă despre rata infrac­țio­na­lității în România, poate că ceea ce ar trebui să analizăm ar fi coerența pro­gra­melor de prevenție inițiate de guvern și viziunea națională în această materie, iar nu grațieri și amnistii pentru fapte grave.

Nu în ultimul rând, ar trebui să ne preo­cupe în 2014 numirea noului Avocat al Poporului, instituție crucială în asigurarea echilibrului constituțional, pentru că doar acesta poate ataca la CCR ordonanțele gu­vernului, înainte ca acestea să treacă prin parlament. Cum în România se guvernează prin ordonanțe chiar și în condițiile în ca­re USL are 70% în parlament, devine evi­dent de ce unul dintre punctele celebrei scrisori înmânate de președintele Barosso premierului Ponta viza numirea unei per­soane independente politic și profesioniste în această funcție. Și, dincolo de toate, ar trebui să purtăm o discuție serioasă des­pre intențiile de modificare a Constituției. Este inacceptabil ca o temă atât de im­portantă pentru o țară să fie dezbătută doar între câțiva politicieni ai puterii. De altfel, Constituția de azi a arătat că are resursele să genereze soluții la problemele juridico-politice pe care le întâlnim în func­ționarea oricărei societăți. Ca orice le­ge, ea reglementează relațiile sociale por­nind de la premisa respectului reciproc în­tre puterile statului, de la principiul bu­nei-credințe și al responsabilității de care ar trebui să dea dovadă cei care ne con­duc. Niciun text legal nu va putea să su­plinească lipsa unuia dintre aceste in­gre­diente. //