Politica ciocul mic nu mai funcţionează

Justiția are curaj și se asigură că deciziile sale sunt puse în aplicare. Nu se mai poate pune călușul în gura nimănui! Libertatea este molipsitoare și dă dependență.

Asistăm în ultima vreme la un asalt fără precedent al guvernanților împotriva sta­tului de drept. Ministrul Justiției cere CSM să nu mai reacționeze atunci când justiția e călcată în picioare, dar nu vede nimic greșit în ati­tudinea colegilor săi de par­tid care sar la gâtul ma­gistraților pentru a-l apăra pe Adrian Năstase. Pre­mi­erul nesocotește deciziile Curții Constituționale când nu-i convin, ba, mai mult, se fac întâlniri de partid pentru a desena strategii care să-i elimine din joc pe judecătorii constituționali incomozi. Monitorul Ofi­cial e mutat la guvern peste noapte, iar în prima zi după această decizie acolo se pu­blică demisia d-lui Voiculescu din par­la­ment, fapt care duce la mutarea dosarului său (ajuns aproape de finalizare la Înalta Curte de Casație și Justiție) la Tribunalul București. Decizii politice majore care al­tădată ar fi făcut să curgă râuri de cer­neală trec astăzi aproape neobservate, pen­tru că toată atenția se concentrează pe ce se întâmplă în justiție. Motivul îmi pare evident: marele câștig al ultimilor ani este statul de drept și, pe cale de consecință, aces­ta e singurul lucru care se poate pier­de. Și ne pasă, ne pasă tuturor, pentru că statul de drept e un bun public și pentru că ne-am săturat să ni se fure din buzunar peste noapte. Și pentru că ne pasă, pentru că vrem ca anumite bunuri să fie câștigate definitiv, speram că tinerii politicieni vor prețui mai mult valorile europene decât vechea gardă. Parcă niciodată Ziua Jus­tiției nu a fost sărbătorită într-o atmosferă mai tensionată, dar vestea bună este că societatea românească reacționează cu fer­mitate - deopotrivă jurnaliști, societate ci­vilă și instituții independente ale statului.

La începutul săptămânii trecute, când încă se mai juca meciul Năstase vs. Justiția Română, ministrul Justiției și-a permis să ceară CSM să nu se mai pronunțe cu pri­vire la nimic în legătură cu dosarul Năs­tase și și-a arătat ne­mul­țumirea referitor la „do­sarele politice“ și la scur­gerile de informații către presă. Din fericire, replica CSM a venit imediat: rolul Consiliului este de garant al independenței justiției, ceea ce îl obligă să reac­ționeze atunci când sunt pre­siuni politice. Altfel spus, mesajul a fost: domnule ministru, nu mai funcționează strategia „ciocul mic“. Tot d-l Corlățean a strigat și îm­potriva dosarelor politice și împotriva scur­gerilor de informatii către presă. Aici a fost rândul Procurorului General să dea replica. Pe bună dreptate, d-na Kövesi i-a ce­rut ministrului să aducă probe atunci când face acuzații de o asemenea gra­vitate. Încă o dată, vedem că ministrul nu pricepe că nu se poate pune semnul ega­lității între dosarele politice, pe de o par­te, și dosarele cu oameni politici, pe de altă parte. Ce vedem în instanțe și la par­chete sunt dosare cu oameni politici care săvârșesc fapte penale de drept comun, nimeni nu e tras la răspundere pentru opi­niile sale politice. Să nu ne mai facem că nu înţelegem lucruri evidente. DNA nu s-a lăsat intimidată de aceste presiuni și a chemat la audieri medici și poliţiști şi, ca prin minune, decizia ÎCCJ în cazul Năstase a fost pusă în aplicare. Titus Corlăţean ar trebui să încerce să înţeleagă că România anului 2012 nu mai este România anului 1994. Sistemul nu se mai teme, justiția are curaj și se asigură că deciziile sale sunt puse în aplicare. Nu se mai poate pune călușul în gura nimănui! Libertatea este molipsitoare și dă dependență.

Isprăvile premierului sunt chiar mai grave decât cele ale ministrului – decizia lui Vic­tor Ponta de a ignora decizia Curții Cons­tituționale privind reprezentarea pe plan extern a României ne aruncă în haos ju­ridic. Dacă premierului nu-i pasă care sunt limitele mandatului său și intră pe tărâmul competențelor altor autorități pu­blice, atunci există foarte puține argu­mente pentru a cere cetățenilor obișnuiți să respecte legile țării. Asta înseamnă ha­os, iar haosul e impredictibil. Declarațiile politice privind concedierea tuturor ju­de­cătorilor incomozi de la Curtea Cons­ti­tu­țională nu mai sperie, deoarece e clar că legal nu se poate face asta. Cât despre plân­gerile particulare împotriva unor jude­cători, rămâne în sarcina instituțiilor com­petente să le soluționeze. ANI a reacționat deja, ceea ce este un lucru îmbucurător, pentru că nu a lăsat să planeze inutil sus­piciuni asupra Iuliei Motoc, judecător cons­tituțional.

Cireașa de pe tort a fost mutarea peste noapte a Monitorului Oficial de la par­la­ment la guvern. Motivația declarată – gu­vernul emite mai multe acte publicate în Monitor decât parlamentul – ar fi amu­zantă, dacă n-ar arăta o serioasă ne­în­țe­legere a nevoii ca puterile să se controleze reciproc. Nu e bine ca instituția care regle­mentează adesea peste noapte să con­tro­leze și publicarea în Monitorul Oficial, mo­ment de care se leagă în mod esențial intrarea în vigoare a actului normativ. Cât despre motivațiile subterane, mutarea dosarului lui Dan Voiculescu şi desfiinţarea Consiliului care a dat verdictul în cazul plagiatului premierului, aici ne plasăm exact în situația în care puterea de le­giferare este folosită pentru protejarea unor interese particulare. //