Revizuirea toxică

Laura Stefan 18.06.2013

De același autor

Prin actuala revizuire a Constituţiei, parlamentul e pe cale să devină o  superputere între puterile statului.

Cu o rapiditate demnă de o cauză mai bună, Comisia de revizuire a Constituției dezbate amen­da­men­tele aduse legii fundamentale. După mai puțin de 10 zile avem un tablou aproape complet al felului în care va arăta Ro­mânia dacă aceste modificări vor in­tra în vigoare. Re­gimul semi­pre­zi­dențial va fi în­lo­cuit cu unul par­lamentar – funcția de președinte rămâne să fie ocu­pată prin alegeri directe, dar pierde multe dintre atribuțiile pe care le are astăzi. În justiție vom vedea, cel mai probabil, o re­ve­nire a procurorilor sub controlul ministrului Justiției, adică sub control executiv. Organizațiile pro­fesionale ale magistraților şi Consiliul Superior al Ma­gis­tra­turii și-au exprimat deja de­za­cordul privind modificările pro­puse și, motivând prin faptul că au primit propunerile de amen­dare a Constituției cu doar o zi îna­inte, au cerut termen pentru a de­pune observații scrise re­fe­ri­toare la articolele care au im­plicații directe asupra sistemului judiciar.

 

Efectul referendumului
Ceea ce distinge un referendum consultativ de unul decizional nu este, în principal, chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinţei populare - această voinţă nu poate fi ignorată de aleşii poporului, întrucât este o expresie a suveranităţii naţionale -, ci caracterul efectului referendumului (direct sau indirect). Spre deosebire de referendumul decizional, referendumul consultativ produce un efect indirect, în sensul că necesită intervenţia altor organe, de cele mai multe ori a celor legislative, pentru a pune în operă voinţa exprimată de corpul electoral.

Detalii procedurale

Înainte de a discuta principalele amendamente aprobate de către Comisia de revizuire a Cons­ti­tuției, ar trebui să vorbim despre câteva detalii procedurale. Pri­mul şi cel mai dezbătut în ultima vreme este cel privind po­si­bi­litatea de a revizui Constituția fără a ține cont de referendumul organizat în 2009 privind li­mi­tarea numărului de parlamentari la 300 și parlamentul unicameral. Cu privire la această chestiune, Curtea Constituțională s-a exp­ri­mat clar în Decizia 682/2012, ex­plicând atât diferențele între re­ferendumurile consultative și ce­le decizionale, cât şi legătura în­tre suveranitatea na­ți­onală care apar­ține poporului și li­ber­tatea de­cizională care aparține par­la­mentarilor, în calitate de aleși ai poporului

Așadar, ju­ris­pru­den­ța anterioară a CCR arată că le­giuitorul trebuie să se supună vo­inței populare ex­primate prin re­ferendum, ne­pu­tând adopta nor­me, inclusiv nor­me cons­titu­țio­na­le, care să în­calce rezultatele referendumului. Re­zultatele unui referendum va­lid nu pot fi infirmate decât prin organizarea unui alt referendum, în cadrul căruia poporul să de­ci­dă invers decât la referendumul inițial. Exact din acest motiv, par­lamentarii încearcă din răsputeri să schimbe regulile de organizare a referendumului prin scăderea cvorumului de validitate. Am scris anterior că Legea re­fe­ren­du­mului atacată la CCR prevede că pentru validarea unui re­fe­ren­dum doar 30% din cei înscriși pe listele electorale trebuie să vo­teze, iar doar 25% trebuie să ex­prime un vot valabil – adică, la limită, decizia se va lua cu 12,5%+1 din cei înscriși pe listele electorale. Pentru a se asigura că de mâine încolo referendumurile nu vor mai reprezenta o piatră de încercare, parlamentarii au in­trodus în amendamentele cons­tituționale pragul de participare la referendum de 30% din cei în­scriși pe listele electorale. De­si­gur, această normă cons­titu­țio­nală urmează să se aplice doar du­pă intrarea în vigoare a noii Constituții.

 

Echilibrul puterilor

Revenind la substanța amen­da­mentelor constituționale, trebuie remarcat că formularea ar­ti­co­lu­lui 1 (4) îl elimină pe președinte din puterea executivă și că, atunci când se vorbește despre puterea judecătorească, se fac re­feriri directe doar la judecători (as­tăzi Constituția vorbește și des­pre judecători, și despre pro­curori în capitolul VI privind Au­toritatea Judecătorească): „Art. 1 (4) Statul se organizează po­trivit principiilor separaţiei, echi­librului şi cooperării loiale a puterilor - legislativă, exe­cu­tivă şi judecătorească - în ca­drul democraţiei constituţionale. Puterea legislativă este re­pre­zentată de parlament, puterea executivă este reprezentată de guvern şi de celelalte organe de specialitate ale administraţiei pu­blice centrale, iar puterea ju­decătorească este reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti“. Modificarea este importantă pentru că, practic, aici se pun bazele întregii cons­trucții instituționale a României și toate articolele ulterioare vor ține cont de această împărțire a rolurilor fundamentale. De altfel, propunerile (neaprobate încă) pri­vind organizarea a două consilii judiciare – unul pentru procurori și unul pentru judecători – se lea­gă în mod esențial de acest prim articol al noii Constituții, care delimitează strict sfera puterii judecătorești.

Un amendament care a trecut aproape neobservat este cel care definește parlamentul: „Art. 61 (1) Parlamentul este organul su­prem al poporului român, forul de dezbatere şi de decizie al naţiunii şi unica autoritate le­giuitoare a ţării“. Actuala re­glementare spune: „Parlamentul este organul reprezentativ su­prem al poporului român și uni­ca autoritate legiuitoare a ță­rii“. Ca de obicei, ceea ce con­tează sunt micile detalii. Așadar, du­pă noua Constituție, atunci când se va pune în discuție o even­tuală diferență de opinii în­tre parlament și orice altă putere, întâietate va avea parlamentul ca „organ suprem al poporului ro­mân“. Funcția parlamentului nu mai este strict axată pe legiferare, parlamentul devenind „forul de dezbatere şi de decizie al na­ţi­unii“. De fapt, după intrarea în vigoare a noii Constituții, con­flictele de natură constituțională între puterile statului, care tre­buie rezolvate de CCR, vor dis­părea, pentru că decizia finală va aparține mereu parlamentului. Pe actuala Constituție, cazul se­natorului Diaconu este unul re­prezentativ – atunci Senatul re­fuza să pună în aplicare o decizie a ÎCCJ, iar CSM a sesizat CCR cu un conflict constituțional solu­ționat de CCR în favoarea Justiției prin obligarea Senatului să aplice decizia ÎCCJ. De mâine, parla­mentul va avea întotdeauna drep­tate, indiferent ce decide.

 

Voinţa populară
O altă viziune asupra efectelor referendumului consultativ l-ar reduce pe acesta la un exerciţiu pur formal, un simplu sondaj de opinie. Nici nu ar fi admisibil într-un stat de drept ca voinţa populară, exprimată cu o largă majoritate (în cazul de faţă, 83,31% dintre voturile valabil exprimate), să fie ignorată de reprezentanţii aleşi ai poporului… Curtea constată că reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluţie legislativă care nu respectă voinţa exprimată de popor la referendumul consultativ menţionat este în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1, 2 şi 61.

Parlamentul atotputernic

Cu atât mai interesant este în acest context controversatul nou paragraf al articolului 64: „Orice persoană de drept public, orice persoană juridică privată şi orice persoană fizică are obli­ga­ţia de a se prezenta, direct sau prin reprezentant legal, după caz, în faţa unei comisii par­lamentare, în urma invitaţiei scrise primită din partea aces­teia“. Această formulare permite transformarea în realitate a unei dorințe mai vechi a par­la­men­tarilor, aceea de a chema în fața parlamentului procurori și ju­decători. Până acum, încercările repetate ale comisiilor par­la­men­tare de a se substitui justiției au fost sortite eșecului pentru că nici procurorii, nici judecătorii nu puteau fi obligați să dea so­coteală în fața parlamentului cu privire la dosarele pe care le fac. De mâine, în calitatea lor de per­soane fizice, judecătorii și pro­curorii vor fi obligați să se pre­zinte în fața parlamentului. Aceas­ta este o încălcare clară a prin­ci­piului separației puterilor în stat și a independenței justiției, încăl­care cu atât mai periculoasă, cu cât parlamentul devine o su­pra­putere în stat: organul suprem.

Tot parlamentul și-a adjudecat drep­tul exclusiv de a cere ur­mă­rirea penală a miniștrilor, eli­minându-se dreptul președintelui de a aproba urmărirea penală pentru miniștrii neparlamentari. Jurisprudența CCR de până acum a fost constantă în sensul că orice persoană (așadar, nu doar pro­curorii) poate să ceară urmărirea penală a unui ministru și că Se­natul, Camera Deputaților și pre­ședintele dau doar un aviz care nu se substituie unei hotărâri ju­decătorești, fiind doar un act preliminar începerii urmăririi penale. Din păcate, Comisia de re­vizuire nu doar că nu a eliminat această deficiență de formulare, dar a adăugat și cuvântul ex­clusiv care va genera în practică interpretări variate cu privire la cine poate pune în discuție res­ponsabilitatea penală a unui mi­nistru. Ajungem la o protecție ex­cesivă acordată miniștrilor, la cons­truirea unei superimunități: „Articolul 109 (2): Parlamentul, în şedinţa comună a celor două Camere, are dreptul exclusiv de a cere urmărirea penală a pri­mu­lui ministru şi a membrilor guvernului, pentru faptele să­vâr­şite în exerciţiul funcţiei lor“. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22