Un nou tsunami PSD anti-justiţie

În încercarea de a se proteja împotriva anchetelor procurorilor, parlamentarii vor să arunce în aer întreaga legislație procedurală în materie penală.

Un val de proiecte de modificare a Codului Penal și a Codului de Pro­cedură Penală înaintează în­cet, dar sigur, în Parlamentul Ro­mâ­niei. HotNews a numărat șapte pro­iecte care șu­bre­zesc eșafodajul legal în domeniul combaterii cri­mi­nalității. Probabil că există și altele ascunse prin varii comisii sau încă în stadiul de intenție în mintea parlamentarilor. Mul­ti­tudinea de proiecte arată clar că ne confruntăm încă o dată cu un moment de criză în care par­la­mentul reacționează ferm îm­po­tri­va justiției și în avantajul in­frac­torilor.

„Dincolo de orice îndoială“, invenţia penalilor

Cea mai periculoasă modificare legislativă discutată azi este în­lo­cuirea standardului de probă pen­tru condamnare. Judecătorul poa­te astăzi să condamne o per­soa­nă, dacă pe baza probelor aflate la dosar își formează convingerea, dincolo de orice îndoială rezo­na­bilă, că respectiva persoană a co­mis infracțiunea cu gradul de vi­novăție prevăzut de lege. Printr-o modificare aparent inocentă, par­lamentarii schimbă acest stan­dard de probă, cerând ca pentru condamnare să existe con­vin­ge­rea judecătorului dincolo de ori­ce îndoială. A dispărut, așadar, cu­vântul rezonabilă, care este, de fapt, esența procedurilor ju­di­ciare. Spun asta pentru că justiția nu lucrează cu adevărul absolut, ci cu adevărul judiciar. Jude­că­torul nu este omniscient, el nu stă alături de fiecare infractor în momentul în care acesta comite in­fracțiunea, el nu știe totul des­pre toți. Judecătorul analizează vi­novăția potențialilor infractori exclusiv pe baza probelor aflate la dosar. Judecătorul nu stabilește niciodată adevărul absolut într-un caz, el stabilește doar adevărul judiciar, adică acea parte din ade­văr care poate fi probată prin do­vezi colectate în mod legal. Așa­dar, limita umană a judecătorului este convingerea dincolo de orice în^­doială re­zona­bilă, a impune un standard al con­vingerii dincolo de orice îndoială fa­ce imposibilă pro­nunțarea ori­cărei condamnări. De alt­fel, acest stan­dard nu există în legislația pro­ce­dural penală a niciunui stat mo­dern.

Corupţii se apără de arestarea preventivă

Același standard de probă se cere prin noile amendamente și pen­tru luarea unei măsuri pre­ven­ti­ve. În acest context, absurditatea acestui standard devine și mai evi­dentă: măsurile preventive se iau în general împotriva celor sus­pectați de comiterea unor infrac­țiuni pe parcursul urmăririi pe­nale sau în etapa incipientă a fa­zei de judecată. La acel moment, probele sunt încă în curs de co­lectare, iar judecătorului îi este im­posibil să ajungă la con­vin­ge­rea că suspectul este vinovat din­colo de orice îndoială. Măsurile preventive se iau acum pe baza in­diciilor sau a probelor care con­duc la concluzia dincolo de în­do­iala rezonabilă că suspectul a co­mis o infracțiune. În plus, pentru fie­care măsură preventivă în par­te, legiuitorul stabilește condiții cu­mulative suplimentare: de exem­plu, pentru arestare, trebuie să existe indicii că suspectul în­cearcă să fugă din țară, să in­flu­en­țeze martori sau să distrugă pro­be. Proiectul de lege discutat acum în parlament elimină re­fe­ri­rea la indicii temeinice și păs­trea­ză doar referirea la probe certe și, așa cum am arătat, ridică stan­dardul la un nivel imposibil de atins: dincolo de orice îndoială.

Denunţul, eliminat din legislaţie

Un alt element utilizat de pro­cu­rori în anchetele penale este di­na­mitat de parlament – este vorba des­pre instituția denunțului. Prin câteva amendamente bine pla­sate, se anulează practic acest instrument. Dacă în materia dării și luării de mită persoana era pro­tejată de răspundere penală dacă denunța fapta înainte ca organele de urmărire penală să afle despre comiterea ei, prin noile amen­da­mente, clauza de nepedepsire de­vine inaplicabilă, dacă denunțul se face după mai mult de 6 luni de la momentul comiterii faptei. În România, clauza de ne­pe­dep­sire a fost foarte utilă în practică, pentru că a ajutat la descoperirea multor fapte de corupție pe care participanții la ele le notificau or­ganelor penale înainte ca acestea să afle din alte surse despre co­mi­terea lor. Termenul de 6 luni este unul extrem de scurt, iar în prac­tică s-a constatat că par­ti­cipanții la infracțiunile de mită sunt ten­tați să se adreseze organelor ju­diciare mai ales după ce per­soa­nele publice care au beneficiat de respectivele sume de bani pierd funcțiile publice.

Pe lângă eliminarea de facto a clau­zei de nepedepsire în materia dării și luării de mită, par­la­men­tul dorește să elimine și po­si­bi­li­tatea ca procurorul și judecătorul să țină cont de cooperarea sus­pec­ților cu organele judiciare prin formularea de denunțuri pri­vind alte fapte și alte persoane atunci când se pune în discuție luarea unei măsuri preventive. Pe lângă imposibilitatea de a ur­mări în practică aplicarea cu strictețe a acestei norme, se pune întrebarea care este scopul ur­mă­rit prin redactarea ei. Colaborarea cu organele de urmărire penală în vederea aflării adevărului ju­diciar trebuie luată în considerare atunci când se evaluează con­du­i­ta fiecărui suspect sau inculpat. Până la urmă, ceea ce contează este ca sistemul judiciar să dis­pu­nă de instrumente legale și să își consolideze capacitatea de a filtra denunțurile fondate de cele ne­fon­date. Contează ca persoanele care au jucat un rol determinant în comiterea de infracțiuni să nu fie absolvite arbitrar de răs­pun­de­re penală. Aceste scopuri nu pot fi atinse prin eliminarea insti­tu­ției denunțului din legislație, ci prin rafinarea și unificarea mo­da­li­tăților în care ea poate fi folosită în practică.

Război împotriva procurorilor şi judecătorilor

Corelativ acestor modificări, se in­troduc în Codul Penal noi in­criminări aplicabile procurorilor, judecătorilor și polițiștilor. Aceș­tia urmează să răspundă penal, dacă ancheta penală durează mai mult de 2 ani de la data depunerii unei plângeri, dacă ține cont în evaluarea situației personale a unui suspect sau inculpat de for­mularea de către acesta a unui denunț privind alte persoane și al­te fapte. De asemenea, jude­că­torii și procurorii răspund penal, dacă iau o măsură preventivă îm­potriva unui suspect sau in­cul­pat, știind că nu există probe con­crete din care să rezulte din­colo de orice îndoială că res­pec­tiva persoană a comis o infrac­țiu­ne. Așa cum am explicat mai sus, acest standard de probă este im­posibil de atins. În aceste con­di­ții, niciun magistrat – procuror sau judecator – nu își va mai asu­ma punerea în aplicare a atri­bu­țiilor care îi revin, pentru că ris­că să fie tras la răspundere doar pentru că încearcă să își facă trea­ba cu bună-credință.

Stratageme pentru reducerea pedepselor

Modul de calcul al pedepsei re­zultante în cazul comiterii mai mul­tor infracțiuni se schimbă fun­damental: azi, la pedeapsa pen­tru fapta cea mai gravă se adaugă obligatoriu o treime din suma ce­lorlalte pedepse, amen­da­mentele depuse spun însă că se va aplica pedeapsa pentru infrac­țiunea cea mai gravă, care poate fi sporită pâ­nă la maximumul ei special. Am criticat constant mo­dul de cal­cul al pedepselor pre­vă­zut de noul cod, care duce la pe­depse de 22 de ani pentru 20.000 de euro mi­tă, dar asta nu în­seam­nă că so­lu­ția propusă acum e cea corectă. Practic, infractorul va fi pedepsit doar pentru fapta cea mai gravă și iertat pentru toate celelalte fap­te penale, în caz de pluralitate de infracțiuni. Alte amen­damente pri­vesc reducerea ter­menelor de prescripție, eli­mi­narea posi­bi­li­tă­ții de a intercepta discuțiile între avocat și client, in­clusiv atunci când, prin inter­me­diul acestor discuții, se pune la cale săvârșirea de infracțiuni. Pro­cedura de efec­tuare a expertizelor se schimbă, expertului fiindu-i in­terzis să in­cludă în raportul său vreo re­fe­rire la o eventuală cons­tatare fă­cută de specialist în ca­drul ur­mă­ririi penale. Aceasta es­te o nouă prevedere absurdă, pen­­tru că ade­sea expertului îi re­vi­ne sarcina să evalueze critic ace­leași chestiuni care au făcut obiectul consta­tă­rilor tehnico-științifice.

Alte amendamente propuse vi­zează eliminarea posibilității de a dispune arestarea persoanelor ca­re sunt suspectate că au comis o infracțiune nonviolentă. Din pă­cate, inițiatorii nu înțeleg că de­cizia privind arestarea sau ne­a­restarea unui suspect nu ține în mod exclusiv de tipul de in­frac­țiune de a cărei comitere e sus­pectat, ci de persoana sus­pec­tu­lui, de periculozitatea sa, de ris­cul ca acesta să distrugă probe sau să influențeze martori, de ris­cul fugii din țară.