De același autor
Eyal Arad e un cunoscut specialist in organizarea campaniilor electorale; ultima data a lucrat pentru Ariel Sharon, mai inainte a lucrat pentru Partidul Muncii. Imi amintesc ca l-am vazut odata la o emisiune politica in seara incheierii unei campanii electorale, explicand, calm, flegmatic, profesionist, ca poate pune in valoare orice slogan si program al unui partid politic participant la jocul democratic al alegerilor. El, ca toti ceilalti specialisti in relatii publice si publicitate, lucreaza cu "materialul clientului", pe care il prelucreaza cosmetic, il ambaleaza si il ofera multicolor alegatorilor.
Oricat m-ar indispune amoralitatea unui profesionist al reclamei politice, m-am obisnuit de-acum cu gandul ca imaginea televizata e decisiva. Imaginea virtuala a unui politician poate fi fabricata de specialisti, iar asemanarea cu candidatul real poate fi numai intamplatoare. Totusi, mi-am zis, ce poate face Eyal Arad cu "materialul" noului client? Nu e posibil sa nu fi aflat ca acela pentru care va lucra este, dupa opiniile tuturor analistilor politici, unul dintre cei mai virulenti si agresivi politicieni extremisti din aria postcomunista europeana. Oricine i-a urmarit prestatiile publice si mai ales comentariile din revista partidului Romania Mare si-a dat seama ca nimeni nu-l poate intrece in invective si calomnii impotriva unor adversari politici si mai ales impotriva tuturor intelectualilor de prestigiu. Revista Romania Mare, "cloaca maxima", cum o numeste Ruxandra Cesereanu intr-o analiza a violentei de limbaj in presa romaneasca, a fost, de la aparitia ei, cea mai mare sursa de poluare a vietii publice si a atmosferei politice din Romania. A mai fost concurata si de alte cateva ziare imunde, dar nici unul nu a putut intrece in trivialitate si consecventa a scabrosului paginile Romaniei Mari. Revista a produs cu persistenta, cu deosebire sub pana candidatului la presedintie, si o gama impresionanta de texte antisemite, de toate nuantele, de la cele de sorginte religioasa la cele rasiale sau de negare a Holocaustului, dar mai ales un neintrecut antisemitism de mahala.
Ce va face concetateanul meu Eyal Arad, ma gandeam eu, cu aceasta uriasa productie triviala de ura si defaimare? Intrebare naiva, mi-am dat seama imediat, venita din partea cuiva care nu cunoaste minunatele posibilitati ale acestei meserii de facator si reparator de "imagine publica". I-am urmarit raspunsurile date celor care i s-au adresat, stupefiati de perspectiva acestei colaborari, si am inteles ca stie bine ce e de facut. In primul rand, cum ii explica el d-lui M.M. Katz (directorul unui centru de monitorizare a antisemitismului in Romania) sa pretinzi ca evidentele nu sunt decat presupuneri: "unii sustin ca..." circula, intr-adevar, unele "zvonuri" (rumors). Specialistul doreste "sa verifice daca aceste acuzatii sunt adevarate" si ar dori "sa i se aduca dovezi" (evidence). In engleza ipocrizia profesionista suna mai bine: "I am aware of Mr. Tudor reputation as anti-Semitic, yet the question for me is whether those accusations are accurate".
I-am trimis si eu "evidence", cateva mostre din bogata recolta de pornografie politica a Romaniei Mari, i-am trimis si excelentele analize politologice ale lui Michael Shafir dedicate Partidului Romania Mare si liderului sau. Nici un efect: d-l Arad "inca" mai delibereaza.
Cusaturile noii croieli pentru hainele candidatului in pregatire sunt mai evidente cand vin din partea unui purtator de cuvant mult mai putin abil. E vorba de Nati Meir, un dubios "consilier (israelian) pentru relatii externe" al Partidului Romania Mare, implicat, scrie presa din Romania, "intr-o serie de situatii scandaloase". Specialistii companiei Arad, explica inocent d-l Meir, "vor incerca sa creeze un alt Vadim". Un specialist, mai dezvaluie guralivul Nati Meir, "va sta mai mult cu Vadim Tudor, va sta 5 zile, ei singuri, sa-l vada, sa-l cunoasca, sa-l corecteze". Si inca: "Arad a declarat ca Tudor i-a spus ca este dispus sa mearga «foarte departe» pentru a-si spala imaginea". (Evenimentul zilei, 18 decembrie 2003).
Chiar in aceasta faza de tatonari, Eyal Arad si-a luat in serios rolul de detergent si cosmetician (politic). A si avut un contact preliminar cu viitorul client si - surpriza! - nici nu e prea mult de "spalat" sau de "corectat". Impresia e neasteptat de favorabila: Tudor i-ar fi declarat ca e "filosemit", ca e gata sa vina la Yad Vashem si sa-si exprime regretul pentru "atrocitatile romanesti impotriva evreilor"...
Eyal Arad e, din principiu, adeptul dialogului chiar si cu politicienii antisemiti, daca dau semne de indreptare. Pocairea recenta a lui Tudor merita sa fie pusa la incercare, crede el; ar fi o mare realizare politica si educationala daca Vadim Tudor va denunta public antisemitismul.
Iata, intr-adevar, o abordare constructiva a dilemei care ii framanta pe comentatorii din Romania in privinta credibilitatii recentei "schimbari la fata" a candidatului la presedintie. E o abordare pragmatica, de luat in consideratie ca un bun calcul de realpolitik. Pe scena publica, se subintelege, nu sinceritatea unui gest ar conta, ci oportunitatea lui politica (... si de "imagine", adaug eu, bucuros ca incep sa pricep cate ceva din tehnica unui as al publicitatii).
Chiar daca imi displace, e un punct de vedere legitim si sunt gata sa-l accept, dar cu o conditie: spectaculoasele gesturi de pocaire publica ale lui Vadim Tudor sa nu fie pregatite, regizate si legitimate de un specialist israelian, platit (bine) sa dreaga, cu profesionalism si prin orice mijloace, imaginea schimonosita a unui politician care de doua decenii si-a construit cariera mizand pe formele cele mai joase de populism si xenofobie. Nu mai zic ca alegerea unor israelieni pe post de consilieri - un fel de vaccin contra acuzatiei posibile de antisemitism - dovedeste mai mult viclenie decat buna-credinta.
Ma mai gandesc apoi ca si specialistii in relatii publice ar trebui sa se ingrijeasca putin si de propria lor imagine si, daca nu cer prea mult, de propriul lor profil moral. Daca depasesti nonsalant granitele jocului democratic si te angajezi in slujba liderului abil si cinic al unui partid extremist si antidemocratic, poti descoperi intr-o zi ca din specialist ai devenit un fel de mercenar al reclamei politice, dispus sa se bata pentru oricine il plateste. Ce conteaza ca in felul acesta vor fi umiliti si ofensati atatia oameni, romani sau evrei, care au infruntat ani de zile mareea neagra a insultelor celui care vrea sa conduca o tara? "Eu sunt un om de afaceri particular", declara imperturbabil Eyal Arad. El este, mai adaug eu, si un erou al timpului nostru, iar toate argumentele si protestele il vor lasa indiferent. Mie insa imi aminteste de Puiut, eroul din Filantropica, excelentul film al lui Nae Caranfil. Domnul Puiut (jucat magistral de Gh. Dinica) este si el, in felul lui, un mic demiurg postmodern, care creeaza chipuri, texte, situatii si "imagini" cu care provoaca si valorifica financiar reactiile afective dorite ale celor nimeriti intamplator in raza lui de actiune.
Pesimist cum sunt acum, ma gandesc ca neverosimila infratire dintre Eyal si Vadim ar putea fi incununata de succes. Daca insa, Doamne fereste, Vadim Tudor va ajunge presedinte si presa internationala va inregistra cu ingrijorare cresterea manifestarilor antisemite si xenofobe in Romania, cu siguranta ca firma Arad Communications isi va oferi serviciile pentru organizarea campaniei mondiale de protest, in numele moralei, umanismului si al memoriei Holocaustului.
