De același autor
Grupul eterogen de candidați pentru fotoliul de la Cotroceni pare să captiveze spațiul public însuflețit de atacurile sub centură, jocurile de culise orchestrate pe scenarii vechi care s-au dovedit eficiente și pe repulsia personală dintre candidați. Sondajele nu lipsesc, sunt însă superficiale și nu evaluează așteptările electoratului. Este evident că aproape tot electoratul este îngrijorat de viitorul său financiar, tensionat de amenințarea majorării taxelor și impozitelor.
Din oferta electorală a momentului lipsește însă proiectul de aderare la euro, omisiune oarecum explicabilă din cauza situației financiare delicate a bugetului țării și a inflației încăpățânat de mari, două criterii care au deraiat de la condițiile impuse adoptării monedei unice. Iar împrăștierea rezolvării problemei deficitului excesiv pe șapte ani, extrem de riscantă, de altfel, pare să explice omisiunea unor politicieni cu un orizont de operare în următorii patru-cinci ani.
Totuși, calculele politice care exclud subiectul ignoră sprijinul public uriaș pentru adoptarea monedei euro. Potrivit celui mai recent Eurobarometru, 77% dintre români ar favoriza adoptarea euro, cel mai mare procent dintre țările Europei Centrale și de Est. Atunci, de ce politicienii nu exploatează acest imens suport pentru aderarea la euro, mai cu seamă că introducerea monedei euro ar stimula dezvoltarea economiei? Amânarea aderării cu cel puțin șapte ani riscă să izoleze economia românească de noile strategii economice europene, inclusiv de cea privind unificarea piețelor bursiere.
Soluția, extrem de simplă, ar putea salva finanțele țării, ar stopa amplificarea datoriei publice și ar face companiile controlate de stat mai eficiente. O listare a unor pachete de acțiuni ale companiilor statului în piața de capital ar aduce bani bugetului și ar asigura o conducere competentă a acestora. Evident, ar fi o lovitură grea dată „capitalismului de cumetrie”, dar ar stimula economia și ar asigura finanțare pentru proiecte sociale. Operațiunea de listare a unor pachete de acțiuni, mai întâi la companiile din energie, ar fi un succes peste așteptări și ar putea rezolva problema deficitului excesiv mult mai rapid, iar argumentul în favoarea acestei idei este succesul uriaș al emisiunii de obligațiuni lansate pe piața financiară internațională de Romgaz. Compania a căutat să împrumute 500 de milioane de euro printr-o emisiune de obligațiuni pentru a-și finanța investiţiile în proiectul Neptun Deep, de extracție de gaze din Marea Neagră, și a primit oferte de aproape șase miliarde de euro. Bătălia pentru obligațiunile sale a avut ca efect și scăderea costului împrumuturilor.
Acest exercițiu de atragere de investitori a demonstrat că dacă guvernul care va veni ar vinde 10-15% din acțiunile Hidroelectrica, Nuclearelectrica sau Romgaz, ar putea colecta venituri esențiale pentru bugetul țării fără a renunța la controlul asupra acestor companii. Și atunci scenariul de reindustrializare a țării ar fi un proiect realizabil, nu o promisiune neacoperită de surse de finanțare.
Bazinul electoral de 77% dintre români care vor adoptarea euro este ignorat complet de toate ofertele politice din această campanie. Pulsul electoratului nu se ia doar prin sondaje cu o mie de telefoane date, pentru a confirma un clasament al competiției nesportive numită alegeri.
Interesant însă, un partid suveranist, deci oarecum distanțat de Uniunea Europeană, are o ofertă care pare ridicolă, însă se bazează pe studii sociologice serioase și actuale. Oferta de a livra un milion de locuințe cu prețul de 35.000 de euro pare hazlie, însă un studiu din Marea Britanie lansat în vara acestui an a arătat că generația Y, a Milenarilor, devine interesată de politică și merge la vot dacă sunt tinerii proprietari ai unor locuințe. Ca atare, oferta, de altfel irațională, costisitoare și aproape imposibil de realizat fără a falimenta banca aceea care ar da credite de peste 7 miliarde de euro fără dobândă, poate fascina imaginația unor tineri needucați financiar. Dacă, prin absurd, acest program s-ar pune în practică, atunci ar falimenta nu doar banca nefericită care ar livra miliarde de euro gratis, ci și multe dintre companiile de construcții rezidențiale aflate acum în piață. Însă un lucru e clar, oferta, care răspunde unor nevoi ale tinerei generații, n-a apărut din izvorul gândirii locale.
În contextul geopolitic extrem de complicat, cu un război la granița noastră și cu altul în Orientul Apropiat, în care economiile lumii sunt tensionate de incertitudini, România nu-și mai poate permite să mențină nereformat un batalion nedisciplinat de companii de stat, care în mare parte provoacă pierderi directe bugetului, vezi cazul TAROM sau al partenerilor de afaceri, cărora le plătesc serviciile și mărfurile cu întârziere. Obiectivul aderării la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) include și o reformă a acestora. Dar, pe termen scurt, România își poate permite să vândă pachete de acțiuni la companiile sale de elită și, cu banii obținuți, să echilibreze bugetul, să țină în frâu datoria și să creeze un fond de investiții în proiectele sale de dezvoltare economică. În esență, partidele și liderii lor care au intrat în competiția electorală trebuie să-și seducă electoratul cu oferte care răspund nevoilor sale de ridicare a nivelului de trai. Pentru asta e nevoie de bani, inclusiv de fonduri europene, dar și de resurse interne. Majorarea taxelor și impozitelor nu este o soluție, ci un risc de alunecare în recesiune.
