Cine e mai vulnerabilă: Rusia sau Europa?

Estimările arată că economia zonei euro se va redresa în 2015, în vreme ce Rusia se adânceşte în recesiune.

Liderii europeni au lansat Rusiei un ultimatum pentru calmarea situaţiei din Ucraina. Nu, nu ne paşte un conflict armat deschis între Uniunea Europeană şi Rusia. Angela Merkel a veştejit, previzibil şi înţelept, orice tentativă de a implica UE din punct de vedere militar într-un conflict direct cu Rusia.

S-au consumat însă preliminariile unei noi bătălii dintr-un război economic cu Rusia. Se conturează un nou val de sancţiuni economice împotriva unei economii deja penalizate sever de partenerii occidentali. Ţintele noilor sancţiuni vor fi companiile energetice şi cele financiare. Europa dă totuşi un răgaz de o săptămână, în care negocierile diplomatice pot amâna noi sancţiuni.

Piaţa financiară globală pare oarecum indiferentă în faţa acestor ameninţări. Euro s-a depreciat în faţa monedei americane, însă rămâne încă la un nivel considerat prea mare de către exportatorii europeni. Preţul petrolului n-a urcat la cer, doar este vară.

Cât de vulnerabilă este Europa în contextual acestui război economic împotriva Rusiei, care, iată, nu şi-a consumat artileria grea? Cât de vulnerabilă este România?

Călcâiul lui Ahile european este dependenţa de gazele şi de petrolul Rusiei. Interesant însă este că, privind invers, dinspre Rusia către Europa, vulnerabilitatea e mai mare. Uniunea importă aproximativ o treime din petrolul şi gazele naturale consumate din Rusia. Desigur, sunt ţări care depind masiv de petrolul rusesc, cum ar fi Ungaria, Slovacia sau Bulgaria, altele având pieţe mai diversificate. Dar acest consum european coagulează 84% din exporturile de petrol ale Rusiei. Cine ar pierde, deci, mai mult, dintr-un embargou dictat la Bruxelles împotriva petrolului rusesc? Nu trebuie uitat nici faptul că Ucraina stă cu degetul pe robinetul conductelor de gaze dinspre Rusia către Europa, deci nu poate fi ignorată.

România are propriile resurse de petrol şi gaze naturale, care-i asigură o relativă imunitate în cazul unui îngheţ temporar al importurilor dinspre Rusia.

Războiul gazului

Este deci un război al gazului natural. De ce nu şi al petrolului? Deoarece preţul aurului negru se face la burse, atât la Londra, unde avem cotaţia petrolul Brent, cât şi în America. În ce priveşte gazul, nu există o piaţă europeană care să mişte preţurile. Aici piaţa este captivă în interiorul contractelor între Gazprom şi clienţii săi. Există companii mixte create în parteneriat cu Gazprom care livrează gaze la un preţ evident mai mare decât cel plătit într-un aranjament direct cu gigantul rusesc. România, de pildă, importă gazele ruseşti prin intermediari. Când preţurile urcă, uneori pluteşte întrebarea dacă nu s-ar putea semna un aranjament de import direct cu producătorul, adică Gazprom. GDF Suez, care negociază în Franţa direct cu Gazprom, cumpără gazul rusesc de la WIEE pentru afacerea sa românească. WIEE este acum controlată de Gazprom şi a fost iniţial un parteneriat între gigantul rus și compania germană Wintershall. În schimbul cedării acţiunilor la WIEE, Wintershall a obţinut acces la depozitele ruseşti de gaze. Wintershall, Gazprom şi altă companie germană, E.ON Ruhrgas, au fost parteneri în construcţia gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania. Un alt intermediar este compania Conef Energy deţinută de Alro Slatina, controlată de miliardarul rus Vitali Matchitski. Aceşti intermediari au rezistat în piaţă în ciuda acestor întrebări retorice şi vor controla afacerea cu gaze până în 2030.

Dacă Europa ar fi interesată să rezolve conflictul, ar trebui să fie preocupată de construcţia unei pieţe a gazelor naturale care să formeze preţurile preţiosului combustibil. Desigur, Gazprom ar fi cel care ar mişca aceste preţuri, probabil cotaţiile nu s-ar îndepărta de cele fixate în negocieri, însă acest lucru nu se întâmplă.

Bătălia conductelor

O altă soluţie care a pasionat o vreme minţile europenilor, cu intensităţi diferite, este chestiunea independenţei de gazele ruseşti. Asta se realiza, teoretic, şi printr-o conductă care să aducă în Europa gaze din Azerbaidjan sau din alte surse. Proiectul Nabucco, gazoductul atât de romantic botezat de iniţiatorii săi, a eşuat. Acum a apărut o ofertă surprinzătoare: Iranul e dispus să resusciteze proiectul Nabucco. Ministrul adjunct al Energiei din Iran, Ali Mejidi, a prezentat, culmea, în faţa presei ruseşti, oferta ţării sale de a livra gaze naturale către Europa, prin conducta Nabucco, via Turcia. Nimeni n-a vibrat la vestea asta. Ce semnificaţie are totuşi această ofertă a iranienilor şi de ce s-ar oferi ei să taie nodul gordian al dependenţei de gazele ruseşti? Poate că oferta este un pas de reconciliere economică a Iranului cu foştii săi parteneri comerciali, care au strivit economia ţării sub povara grea a embargourilor.

Preşedintele iranian Hassan Rouhani, considerat de presa americană ca fiind un moderat, a deschis discuţia privind ridicarea embargourilor economice provocate de controversatele planuri nucleare ale Iranului. Desigur, aiatolahul Ali Khamenei, liderul spiritual al Iranului, poate avea cuvântul final în chestiuni legate de politica externă, însă Executivul iranian doreşte să refacă economia ţării. Potrivit agenţiei Reuters, Rouhani a spart gheaţa şi a purtat o conversaţie cu preşedintele american Barack Obama, la telefon. Iranul este interesat să exporte petrol şi gaze naturale şi a declanşat deja negocieri cu partenerii americani, chinezi, ruşi şi europeni în chestiunea programului nuclear. Tensiunile dintre Ucraina şi Rusia deschid un culoar favorabil reintrării în afacerile de petrol şi gaze ale Iranului, pe care Rouhani nu-l poate ignora.

Paradoxal, proiectul South Stream, menit să scadă dependența Rusiei faţă de Ucraina în tranzitarea gazelor, rămâne suspendat în aer tocmai din cauza conflictului ruso-ucrainean. Ei bine, din perspectiva sancţiunilor potenţiale care ar putea fi lansate de UE, chestiunea South Stream, ale cărui costuri sunt estimate la 46 de miliarde de dolari, este vulnerabilitatea ruşilor. Implicarea europenilor în acest proiect extrem de costisitor este, la rândul ei, îngheţată, cât timp se vor menţine tensiunile din Ucraina. Aşa încât Ucraina va rămâne poarta prin care pot intra în Europa jumătate din livrările de gaze către Europa.

Atât de aproape, dar...

Economia noastră nu este expusă unor riscuri majore din cauza conflictului mocnit dintre ucraineni şi ruşi. Asta pentru că relaţiile noastre comerciale, în particular, şi economice, în general, nu sunt prea dezvoltate. Rusia nu a fost un investitor major în România. Tensiunile dintre Rusia şi Ucraina nu afectează brutal exporturile României. Cifrele arată oarecum liniştitor: doar 1,9% din exporturile noastre merg către Ucraina şi numai 2,8% către Rusia. Recentul embargo al produselor agricole nu ne-a afectat puternic, deoarece Rusia primea doar 0,1% din exporturile româneşti de carne.

Scenarii tari

Teama analiştilor este aceea că tensiunile vor evolua şi atunci, practic, nicio economie europeană nu va scăpa nevătămată. Există două scenarii dramatice, estimează analiştii de la Danske Bank. În primul, Rusia deplasează oficial trupe peste graniţă, în Ucraina. „Asta ar duce la o escaladare severă, care ar implica instalarea unei incertitudini înalte şi un răspuns puternic din partea Occidentului, în termenii unor sancţiuni mai severe care ar putea provoca, în replică, alte contrasancţiuni din partea Rusiei.“

Al doilea scenariu, spun analiştii de la Danske Bank, introduce oficial livrările de gaze şi petrol în stare de război economic. „Date fiind traseele directe limitate de comerţ între Rusia şi Europa, noi credem că aceasta este zona principală în care Europa poate fi lovită direct.“

Dar aceste scenarii, care includ şi dezvoltări brutale de tipul Argentinei sau Iranului, când afaceri străine au fost naţionalizate, sunt departe de a se adeveri, adaugă analiştii Danske Bank. Dacă ele s-ar concretiza, atunci simultan Rusia ar intra într-o recesiune adâncă, piaţa sa financiară ar avea mari probleme şi rubla ar colapsa.

Este aproape sigur că această criză se va acutiza dramatic până în iarnă şi îşi va consuma tensiunile. Liderii europeni vor forţa negocierile şi încetarea conflictelor. Niciuna dintre tabere nu-şi poate permite un război economic total, deoarece nu are soluţii complete şi eficiente în chestiunea energetică. Ruşii n-au o piaţă de calibrul UE, capabilă să absoarbă un eventual şoc al îngheţării importurilor europene de petrol şi gaze. Iar dacă s-ar ivi comenzi, preţul la care s-ar bate palma ar fi unul de criză, prea mic pentru nevoile economiei ruseşti. Pe de altă parte, UE riscă tensiuni interne care ar putea fi provocate de liderii statelor total dependente de petrolul şi gazul rusesc. În plus, economia zonei euro nu s-a restabilit complet după criza financiară şi dă propriile semne de slăbiciune, independente de chestiunea rusă. Totuşi, estimările arată că economia zonei euro se va redresa în 2015, traseu indicat de o reluare a creditării, în vreme ce Rusia se adânceşte în recesiune. //