Codul fiscal, un măr otrăvit de nerefuzat oferit adversarilor politici

Lidia Moise 24.02.2015

De același autor

Noul proiect de Cod fiscal descrie lipsa de consistenţă a politicilor fiscale ale ultimilor trei ani, dar are meritul de a arăta că toată suflarea politică este de acord că povara fiscală este exagerată şi a devenit o frână în calea dezvoltării ţării, a economiei şi a bunăstării.

 

Proiectul noului Cod fiscal aplicabil în­ce­pând din 2016 este, pe alocuri, ceea ce ame­ricanii numesc „wishful thinking“, o iluzie adică. Însă multe dintre propunerile Codului par de nerefuzat, de­oarece se suprapun peste ideile dreptei. Scăderea fis­calităţii pe muncă sau co­borârea cotei de TVA şi, în general, reducerea tem­pe­raturii fiscale la cote su­por­tabile sunt viziuni ale po­li­ti­cie­nilor de dreapta. Ha­o­sul şi inconsistenţa actualei pro­puneri îşi au însă ră­dă­cinile în ambiguităţile ine­rente unei viziuni docrinare di­ferite. Schi­ţa proiectului de Cod fiscal ţine seama de aproape toate re­co­man­dă­rile esenţiale ale me­diului de afaceri: micşorarea TVA, re­du­cerea accizelor, renunţarea la im­po­zitarea dividendelor şi scăderea presiunii fiscale pe muncă. Toate aceste gesturi sunt ne­ce­sare, din motive diferite, dar cu ar­gu­men­tele lucidităţii.

 

Avem una dintre cele mai ridicate fis­ca­lităţi din Uniunea Europeană, dar asta ră­mâne o pedeapsă aplicată aproape exclusiv ce­lor corecţi sau captivi într-un salariu plă­tit de angajatori, restul văzându-şi vi­gu­ros de evaziune, contrabandă şi alte ac­tivităţi neplătitoare de taxe. Când ai o co­tă de 24% de TVA, dar colectezi ca şi când ai avea una de 13%, este necesară o ana­li­ză serioasă, cu cifrele pe masă, despre opor­tu­nitatea menţinerii unei taxe semeţ ri­di­cate la un nivel de neplătit. Totuşi, cu­rajul de a tăia taxa cu 4% depinde de per­for­man­ţa generală a economiei. Întrebarea che­ie este ce umple golul, deoarece dispar din socoteala bugetară sume echivalente cu 1,2% din produsul intern brut (PIB). În­să răspunsul n-ar trebui să fie prea com­pli­­cat, deoarece se poate miza, corect, atât pe o conformare mai ridicată a plă­ti­torilor, cât şi pe o înviorare a consumului, pe seama unor ieftiniri de mărfuri şi ser­vicii.

 

Favoruri fără strategie

 

Tot la acest capitol, al celei mai productive taxe, un fel de stâlp al bugetului, răsar şi scăderile masive de TVA, până la 9%, la carne, peşte, legume şi fructe. Astfel, pen­tru fiecare produs care acum costă zece lei, cu TVA inclus, noua cotă ar produce o „economie“ de 1,20 lei! Întrebarea este: se va reflecta această reducere în preţul final sau este un ajutor fiscal dat industriei ali­men­tare? Presupunerea logică este că pre­ţurile vor scădea, temporar, la unele pro­duse, mai ales la cele din import, iar bene­fi­ciul fiscal va fi de partea producătorilor. Desigur, nu este nimic rău în asta, însă, da­că favorizezi fiscal unele industrii, e bi­ne să o faci pe baza unei strategii com­plexe de dezvoltare a economiei. Pe de al­tă parte, majoritatea legumelor şi fructelor consumate în România se vând la tarabă, deci nu sunt fiscalizate, aşa încât scăderea la 9% a taxei le lasă reci pe precupeţele din pieţe. Toate aceste scăderi de TVA con­sumă venituri ale bugetului egale cu 1,5% din PIB.

http://www.revista22.ro/imagini/2015/1301/DESEN_LIDIA.jpg

Capitolul schiţei noului Cod fiscal re­feritor la contribuţiile sociale este o lec­tură derutantă, deoarece se îngemănează aici opţiuni fiscale de esenţă doctrinară diferită. Observăm favoruri acordate celor care câştigă foarte mult, ceea ce este o mă­sură de dreapta. Si­mul­tan, este promisă o re­la­xare fiscală adresată pen­sionarilor, cărora li se va majora deducerea înainte de impozitare, măsură în lo­gica stângii, care con­si­deră că cele 4,5 milioane de pensionari sunt un ba­zin electoral fidel.

 

Derută prin omisiune, bir pe pierdere

 

Aceste gesturi de lar­gheţe la stânga şi la dreapta sunt acom­paniate de măsuri care afectează clasa de mijloc, care plăteşte, în final, factura com­pensării. Proiectul elimină deducerea con­tribuţiilor pentru sănătate din calculul im­pozitului pe venit şi introduce obligaţia ca toate persoanele care au venituri să plă­tească contribuţiile pentru pensii şi să­nă­tate. Aici este o mare doză de ambiguitate, deoarece mulţi români care sunt salariaţi, dar au şi angajamente temporare ca per­soa­ne fizice autorizate vor fi, probabil, si­liţi să plătească aceste taxe. Ministrul Fi­nanţelor a explicat că jurnaliştii, scriitorii, artiştii sau arhitecţii care au venituri din drepturi de autor vor câştiga mai mult, din jocul fiscalităţii reduse pe total. A omis însă să spună că doar acei jurnalişti, artişti sau scriitori care au exclusiv ve­ni­turi din drepturi de autor câştigă în plus. Restul jurnaliştilor care au un contract de muncă sau al scriitorilor care predau la vreo facultate pierd bani din acest joc al ci­frelor. Poate că aici trebuia, mai de­gra­bă, să funcţioneze o deducere fiscală pen­tru asigurări private de sănătate sau de pensii şi atunci stimulam şi această in­dus­trie, şi economia.

 

Remarcăm însă la capitolul fiscalităţii pe muncă o temporizare şi o încercare de a lărgi bazinul fiscal pentru a reuşi o scă­de­re a poverii fiscale peste un an. Pro­pu­ne­rea de reducere a poverii fiscalităţii pe mun­că în 2017, de la 10,5% la 7,5% pen­tru angajat şi de la 15,8% la 13,5% pentru angajator, trebuie, la rândul ei, să fie sus­ţinută de găsirea altor surse de venit.

 

 Clasa de mijoc mai primeşte o palmă prin im­pozitarea progresivă a mi­cro­în­tre­prin­derilor. Chiar estimările guvernului includ perspective sumbre pentru zeci de mii de asemenea microcompanii. Totuşi, im­po­zi­tând afacerea pui bir pe pierdere şi nu e sănătos pentru o economie, oricât ai în­cerca să explici că faci asta întrucât mulţi fo­losesc trucuri pentru a-şi consuma ve­niturile înainte de impozitare.

 

Eşec deghizat în progres

 

Dar surpriza noului Cod este eliminarea taxei de stâlp, creaţia fiscală a unuia din­tre cabinetele Ponta. Este deci un eşec pre­zentat agreabil sub masca reducerii po­ve­rii fiscale! Abandonarea taxei, care avea lo­gica ei economică, dar nu a fost calibrată eficient, decent şi cumpătat este în sine un semnal de neîncredere. Un alt exemplu de eşec este povestea accizelor, acele taxe care au fost calculate după un algoritm al foa­mei de bani, care sfida logica eco­no­mi­că. Dezastru completat de acciza su­pli­men­tară de şapte cenţi pe litrul de carburanţi. Argumentele de astăzi ale guvernului care le-a umflat cu pompa sunt avertismentele de ieri ale mediului economic. Ce în­cre­de­re să ai într-o continuă şi flexibilă viziune fiscală?

 

Reducerea accizelor la produsele de lux este o măsură discutabilă, atunci când îţi trebuie bani la buget. Este însă evident că o ţară cu cel mai jos nivel de trai nu poate consuma produse taxate la cel mai mare nivel european. Iar dacă nu poate con­su­ma, deci nu există piaţă, nu va avea nici investiţii, ca atare, nu vor apărea nici locuri de muncă.

 

Renunţarea la impozitarea dividendelor are sens, deoarece nu era altceva decât o du­blă taxare, cu efecte negative îm­prăş­tiate în mai multe direcţii. Firmele mici îşi consumau veniturile de frica im­po­zi­tării, companiile străine îşi transferau pro­fiturile în altă ţară, iar investitorii la bursă nu erau stimulaţi de mirosul banilor din dividende pentru a păstra acţiunile un timp mai îndelungat.

 

Avem încă nevoie de FMI

 

În esenţă, acest proiect de Cod descrie lip­sa de consistenţă a politicilor fiscale ale ultimilor trei ani, dar are meritul de a ară­ta că toată suflarea politică este de acord că povara fiscală este exagerată şi a de­ve­nit o frână în calea dezvoltării ţării, a eco­nomiei şi a bunăstării. Dintr-o altă pers­pectivă, această schiţă a Codului fiscal sem­nalizează ruperea relaţiilor cu fi­nan­ţa­torii internaţionali. Desigur, acest Cod, da­că s-ar adopta, s-ar aplica din 2016, an în care nu mai avem acord cu Fondul. To­tuşi, dacă se va adopta acum, el va trebui negociat cu echipele mixte ale FMI şi ale Comisiei Europene. Mai ales Comisia va repudia orice tentativă de a depăşi limita de deficit fixată în următorii ani la cote des­tul de joase, pe care le spulberă, sin­gur, doar capitolul TVA din Codul fiscal.

 

În plus, orice guvern trebuie să ţină seama de fragilitatea peisajului economic global, cu pericolele tensiunilor din regiune, cu volatilitatea preţurilor petrolului, care azi scad, dar peste un an pot urca din nou, cu eventualitatea, palidă, dar posibilă, a unei ieşiri sau alungări a Greciei din zona eu­ro. Toate astea sunt riscuri şi produc şo­curi dacă se materializează. În aceste con­diţii, inteligent este să rămâi, aşa, ca Po­lo­nia, într-un acord de precauţie cu FMI, nu s-o rupi cu instituţia, închipuindu-ţi, naiv, că eşti stăpân pe situaţie. N-ai plasă de siguranţă pentru aceste şocuri fără un astfel de acord. O ultimă observaţie este legată de perspectiva joasă a investiţiilor. Când un buget suferă şocuri iniţiale de mari dimensiuni, e limpede că nu poate fur­niza banii pentru investiţii sau pentru cofinanţarea fondurilor europene, ceea ce inhibă creşterea economiei. Până la urmă, articularea unui Cod fiscal inteligent, su­plu, care să nu mărească birocraţia, ci să reflecte capacitatea economiei şi a po­pu­laţiei de a plăti corect taxele are nevoie de o strategie economică, de studii de im­pact, de seriozitate şi încredere.

 

Un măr otrăvit oferit adversarilor politici

 

Una dintre marile probleme ale acestui Cod este neîncrederea. Un colaj de tipul aces­tui Cod fiscal, care conţine măsuri corecte înăbuşite de neîncrederea generală că un asemenea melanj fiscal poate rezista mai mult de şase luni, este şi o capcană întinsă adversarilor politici. În fond, 2016 este un an electoral, este de prevăzut că alegerile vor aduce un alt guvern la putere, pro­ba­bil PNL, care, dacă ar aplica un asemenea Cod, se va mişca pe un teren alunecos. În primul rând, pentru că sursele de aco­pe­rire a golurilor generate de relaxarea fis­cală nu sunt clar definite. Până acum, Ca­binetul Ponta şi-a supraestimat constant veniturile, încasările dintr-o taxă sau alta fiind mai mici decât aşteptările, așa că este dificil de estimat dacă socotelile care stau la baza schiţei de Cod sunt într-ade­văr realiste. Oferta Cabinetului Ponta pare mai mult un măr otrăvit oferit adver­sa­rilor. Nesustenabilitatea bugetară va putea genera probleme mari în privința aplicării, motiv de previzibilă retorică populistă din partea unui PSD ajuns în opoziție. În ace­lași timp, vânturarea lui în plină campanie electorală din 2016 i-ar putea aduce punc­te aceluiași PSD.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22