De același autor
Noul proiect de Cod fiscal descrie lipsa de consistenţă a politicilor fiscale ale ultimilor trei ani, dar are meritul de a arăta că toată suflarea politică este de acord că povara fiscală este exagerată şi a devenit o frână în calea dezvoltării ţării, a economiei şi a bunăstării.
Proiectul noului Cod fiscal aplicabil începând din 2016 este, pe alocuri, ceea ce americanii numesc „wishful thinking“, o iluzie adică. Însă multe dintre propunerile Codului par de nerefuzat, deoarece se suprapun peste ideile dreptei. Scăderea fiscalităţii pe muncă sau coborârea cotei de TVA şi, în general, reducerea temperaturii fiscale la cote suportabile sunt viziuni ale politicienilor de dreapta. Haosul şi inconsistenţa actualei propuneri îşi au însă rădăcinile în ambiguităţile inerente unei viziuni docrinare diferite. Schiţa proiectului de Cod fiscal ţine seama de aproape toate recomandările esenţiale ale mediului de afaceri: micşorarea TVA, reducerea accizelor, renunţarea la impozitarea dividendelor şi scăderea presiunii fiscale pe muncă. Toate aceste gesturi sunt necesare, din motive diferite, dar cu argumentele lucidităţii.
Avem una dintre cele mai ridicate fiscalităţi din Uniunea Europeană, dar asta rămâne o pedeapsă aplicată aproape exclusiv celor corecţi sau captivi într-un salariu plătit de angajatori, restul văzându-şi viguros de evaziune, contrabandă şi alte activităţi neplătitoare de taxe. Când ai o cotă de 24% de TVA, dar colectezi ca şi când ai avea una de 13%, este necesară o analiză serioasă, cu cifrele pe masă, despre oportunitatea menţinerii unei taxe semeţ ridicate la un nivel de neplătit. Totuşi, curajul de a tăia taxa cu 4% depinde de performanţa generală a economiei. Întrebarea cheie este ce umple golul, deoarece dispar din socoteala bugetară sume echivalente cu 1,2% din produsul intern brut (PIB). Însă răspunsul n-ar trebui să fie prea complicat, deoarece se poate miza, corect, atât pe o conformare mai ridicată a plătitorilor, cât şi pe o înviorare a consumului, pe seama unor ieftiniri de mărfuri şi servicii.
Favoruri fără strategie
Tot la acest capitol, al celei mai productive taxe, un fel de stâlp al bugetului, răsar şi scăderile masive de TVA, până la 9%, la carne, peşte, legume şi fructe. Astfel, pentru fiecare produs care acum costă zece lei, cu TVA inclus, noua cotă ar produce o „economie“ de 1,20 lei! Întrebarea este: se va reflecta această reducere în preţul final sau este un ajutor fiscal dat industriei alimentare? Presupunerea logică este că preţurile vor scădea, temporar, la unele produse, mai ales la cele din import, iar beneficiul fiscal va fi de partea producătorilor. Desigur, nu este nimic rău în asta, însă, dacă favorizezi fiscal unele industrii, e bine să o faci pe baza unei strategii complexe de dezvoltare a economiei. Pe de altă parte, majoritatea legumelor şi fructelor consumate în România se vând la tarabă, deci nu sunt fiscalizate, aşa încât scăderea la 9% a taxei le lasă reci pe precupeţele din pieţe. Toate aceste scăderi de TVA consumă venituri ale bugetului egale cu 1,5% din PIB.
Capitolul schiţei noului Cod fiscal referitor la contribuţiile sociale este o lectură derutantă, deoarece se îngemănează aici opţiuni fiscale de esenţă doctrinară diferită. Observăm favoruri acordate celor care câştigă foarte mult, ceea ce este o măsură de dreapta. Simultan, este promisă o relaxare fiscală adresată pensionarilor, cărora li se va majora deducerea înainte de impozitare, măsură în logica stângii, care consideră că cele 4,5 milioane de pensionari sunt un bazin electoral fidel.
Derută prin omisiune, bir pe pierdere
Aceste gesturi de largheţe la stânga şi la dreapta sunt acompaniate de măsuri care afectează clasa de mijloc, care plăteşte, în final, factura compensării. Proiectul elimină deducerea contribuţiilor pentru sănătate din calculul impozitului pe venit şi introduce obligaţia ca toate persoanele care au venituri să plătească contribuţiile pentru pensii şi sănătate. Aici este o mare doză de ambiguitate, deoarece mulţi români care sunt salariaţi, dar au şi angajamente temporare ca persoane fizice autorizate vor fi, probabil, siliţi să plătească aceste taxe. Ministrul Finanţelor a explicat că jurnaliştii, scriitorii, artiştii sau arhitecţii care au venituri din drepturi de autor vor câştiga mai mult, din jocul fiscalităţii reduse pe total. A omis însă să spună că doar acei jurnalişti, artişti sau scriitori care au exclusiv venituri din drepturi de autor câştigă în plus. Restul jurnaliştilor care au un contract de muncă sau al scriitorilor care predau la vreo facultate pierd bani din acest joc al cifrelor. Poate că aici trebuia, mai degrabă, să funcţioneze o deducere fiscală pentru asigurări private de sănătate sau de pensii şi atunci stimulam şi această industrie, şi economia.
Remarcăm însă la capitolul fiscalităţii pe muncă o temporizare şi o încercare de a lărgi bazinul fiscal pentru a reuşi o scădere a poverii fiscale peste un an. Propunerea de reducere a poverii fiscalităţii pe muncă în 2017, de la 10,5% la 7,5% pentru angajat şi de la 15,8% la 13,5% pentru angajator, trebuie, la rândul ei, să fie susţinută de găsirea altor surse de venit.
Clasa de mijoc mai primeşte o palmă prin impozitarea progresivă a microîntreprinderilor. Chiar estimările guvernului includ perspective sumbre pentru zeci de mii de asemenea microcompanii. Totuşi, impozitând afacerea pui bir pe pierdere şi nu e sănătos pentru o economie, oricât ai încerca să explici că faci asta întrucât mulţi folosesc trucuri pentru a-şi consuma veniturile înainte de impozitare.
Eşec deghizat în progres
Dar surpriza noului Cod este eliminarea taxei de stâlp, creaţia fiscală a unuia dintre cabinetele Ponta. Este deci un eşec prezentat agreabil sub masca reducerii poverii fiscale! Abandonarea taxei, care avea logica ei economică, dar nu a fost calibrată eficient, decent şi cumpătat este în sine un semnal de neîncredere. Un alt exemplu de eşec este povestea accizelor, acele taxe care au fost calculate după un algoritm al foamei de bani, care sfida logica economică. Dezastru completat de acciza suplimentară de şapte cenţi pe litrul de carburanţi. Argumentele de astăzi ale guvernului care le-a umflat cu pompa sunt avertismentele de ieri ale mediului economic. Ce încredere să ai într-o continuă şi flexibilă viziune fiscală?
Reducerea accizelor la produsele de lux este o măsură discutabilă, atunci când îţi trebuie bani la buget. Este însă evident că o ţară cu cel mai jos nivel de trai nu poate consuma produse taxate la cel mai mare nivel european. Iar dacă nu poate consuma, deci nu există piaţă, nu va avea nici investiţii, ca atare, nu vor apărea nici locuri de muncă.
Renunţarea la impozitarea dividendelor are sens, deoarece nu era altceva decât o dublă taxare, cu efecte negative împrăştiate în mai multe direcţii. Firmele mici îşi consumau veniturile de frica impozitării, companiile străine îşi transferau profiturile în altă ţară, iar investitorii la bursă nu erau stimulaţi de mirosul banilor din dividende pentru a păstra acţiunile un timp mai îndelungat.
Avem încă nevoie de FMI
În esenţă, acest proiect de Cod descrie lipsa de consistenţă a politicilor fiscale ale ultimilor trei ani, dar are meritul de a arăta că toată suflarea politică este de acord că povara fiscală este exagerată şi a devenit o frână în calea dezvoltării ţării, a economiei şi a bunăstării. Dintr-o altă perspectivă, această schiţă a Codului fiscal semnalizează ruperea relaţiilor cu finanţatorii internaţionali. Desigur, acest Cod, dacă s-ar adopta, s-ar aplica din 2016, an în care nu mai avem acord cu Fondul. Totuşi, dacă se va adopta acum, el va trebui negociat cu echipele mixte ale FMI şi ale Comisiei Europene. Mai ales Comisia va repudia orice tentativă de a depăşi limita de deficit fixată în următorii ani la cote destul de joase, pe care le spulberă, singur, doar capitolul TVA din Codul fiscal.
În plus, orice guvern trebuie să ţină seama de fragilitatea peisajului economic global, cu pericolele tensiunilor din regiune, cu volatilitatea preţurilor petrolului, care azi scad, dar peste un an pot urca din nou, cu eventualitatea, palidă, dar posibilă, a unei ieşiri sau alungări a Greciei din zona euro. Toate astea sunt riscuri şi produc şocuri dacă se materializează. În aceste condiţii, inteligent este să rămâi, aşa, ca Polonia, într-un acord de precauţie cu FMI, nu s-o rupi cu instituţia, închipuindu-ţi, naiv, că eşti stăpân pe situaţie. N-ai plasă de siguranţă pentru aceste şocuri fără un astfel de acord. O ultimă observaţie este legată de perspectiva joasă a investiţiilor. Când un buget suferă şocuri iniţiale de mari dimensiuni, e limpede că nu poate furniza banii pentru investiţii sau pentru cofinanţarea fondurilor europene, ceea ce inhibă creşterea economiei. Până la urmă, articularea unui Cod fiscal inteligent, suplu, care să nu mărească birocraţia, ci să reflecte capacitatea economiei şi a populaţiei de a plăti corect taxele are nevoie de o strategie economică, de studii de impact, de seriozitate şi încredere.
Un măr otrăvit oferit adversarilor politici
Una dintre marile probleme ale acestui Cod este neîncrederea. Un colaj de tipul acestui Cod fiscal, care conţine măsuri corecte înăbuşite de neîncrederea generală că un asemenea melanj fiscal poate rezista mai mult de şase luni, este şi o capcană întinsă adversarilor politici. În fond, 2016 este un an electoral, este de prevăzut că alegerile vor aduce un alt guvern la putere, probabil PNL, care, dacă ar aplica un asemenea Cod, se va mişca pe un teren alunecos. În primul rând, pentru că sursele de acoperire a golurilor generate de relaxarea fiscală nu sunt clar definite. Până acum, Cabinetul Ponta şi-a supraestimat constant veniturile, încasările dintr-o taxă sau alta fiind mai mici decât aşteptările, așa că este dificil de estimat dacă socotelile care stau la baza schiţei de Cod sunt într-adevăr realiste. Oferta Cabinetului Ponta pare mai mult un măr otrăvit oferit adversarilor. Nesustenabilitatea bugetară va putea genera probleme mari în privința aplicării, motiv de previzibilă retorică populistă din partea unui PSD ajuns în opoziție. În același timp, vânturarea lui în plină campanie electorală din 2016 i-ar putea aduce puncte aceluiași PSD.