Dilema clientului bancar vulnerabil

Îşi trăieşte proiectul de Lege a dării în pla­tă ultimele zile, va fi el abandonat sau se va ajunge la o soluţie care să-i ajute pe cli­en­ţii vulnerabili ai băncilor, miile de vic­ti­me, în fond, ale crizei eco­nomice? Asta este în­tre­ba­rea esenţială care se poate pune după intervenţia în chestiune a Băncii Na­ţio­na­le a României (BNR), care nu face altceva decât să de­limiteze teritoriul de apli­ca­bilitate a legii de aşa ma­nie­ră, încât doar clienţii vul­ne­rabili să poată accesa faci­li­tatea de a da înapoi o lo­cu­in­ţă cumpărată cu un credit şi de a scăpa de alte obligaţii faţă de banca de unde a luat banii. Nu intră în calculul BNR nici spe­culatorii, nici băieţii cu bani care au împrumutat sume mari dând gaj un teren, o casă de vacanţă sau unul dintre apar­ta­mentele deţinute.

Iniţiatorii legii resping restrângerea apli­că­rii ei la o valoare datorată de 150.000 de eu­ro, aşa cum propune BNR, considerând că nu este corect faţă de ceilalţi clienţi ai băn­cilor aflaţi în situaţii similare. Acum ci­ne este clientul vulnerabil? Definiţia pe ca­re statul a dat-o clientului bancar vul­ne­ra­bil este cuantificată de programul Prima ca­să. În esenţă, clientul vulnerabil este cel care nu poate cumpăra nici măcar o pro­prietate de 60.000 de euro fără sus­ţi­ne­rea statului prin programul Prima casă. Restul românilor care doresc să-şi cum­pe­re proprietăţi imobiliare mai scumpe sunt pe cont propriu, deci îşi asumă cheltuiala, riscul şi plăcerea de a locui într-o casă mai scumpă. Orice alt pla­fon am impune noi even­tualei legi a dării în plată poate fi contestat de am­bele tabere.

Impasul în care s-a ajuns descrie, oarecum, ca­rac­te­rul riscant al legii. Băncile au avertizat că, dacă se va aplica această lege, accesul la credite imobiliare va fi din ce în ce mai dificil. Ban­­ca Centrală Eu­ro­pea­nă, sub semnă­tu­ra lui Ma­rio Draghi, avertizează tran­şant că legea va avea efec­te negative asupra eco­­no­miei, nu doar asupra românilor care vor mai dori să-şi cumpere o locuinţă. Se vor mări dobânzile, se va restrânge cre­di­tarea, iar in­vestitorii vor ocoli România, „din cauza observării unei creșteri a ne­siguranței juridice și a riscului de țară“. În plus „ra­tele mai ridicate ale dobânzii și cre­dit­a­rea limitată a gospodăriilor și micilor afa­ceri pot afecta negativ creș­te­rea eco­no­mică și crearea de locuri de muncă“, mai avertizează Draghi.

Îndemnul BCE este rezolvarea situaţiei cli­enţilor vulnerabili şi ajutarea acestora, aşa cum au stat lucrurile şi în Portugalia sau în Spania. Tentativa de a extinde po­si­bi­li­tatea de a nu mai returna banii îm­pru­mu­taţi, considerând că o proprietate adusă în garanţie ar stinge datoria, dincolo de grupul vulnerabil, injectează probleme în sistemul bancar, în economie şi în viaţa oa­menilor. Această lege, prezentată cu un parfum populist, dacă ar fi aplicată, s-ar întoarce ca un bumerang împotriva ini­ţia­torilor. Desigur, unii, mai bogaţi, ar pro­fita de relaxarea oferită de lege, dar ro­mâ­nul obişnuit s-ar trezi cu rate mai mari sau fără perspectiva reală de a-şi cumpăra o locuinţă.

Iniţiativa legislativă cunoscută sub numele „Darea în plată“ sfidează logica eco­no­mică şi contrazice, paradoxal, noţiunile ju­ridice existente în dreptul românesc. Con­tro­versata propunere legislativă propune nici mai mult, nici mai puţin decât stin­ge­rea datoriei faţă de bănci prin cedarea unui bun care, eventual, nu acoperă nici jumătate din banii care mai rămân de re­turnat. Or, esenţa contractului de „Dare în plată“, aşa cum este este definit de Codul Civil, presupune acceptarea schim­bului „numai cu consimţământul cre­di­torului, el neputând fi ţinut să primească un alt lucru decât cel ce i se datorează, chiar atunci când valoarea lucrului ofe­rit este egală sau mai mare [art. 1492 alin. (1) C. Civ.]“.

Iniţiativa legislativă cu pricina, oricât de aventuroasă, trebuie să lanseze un semnal de alarmă către bănci, care nu au înţeles să-şi respecte clienţii şi nici n-au priceput esenţa crizei economice româneşti. Este o criză a locurilor de muncă, a salariilor prea mici, cele mai mici, a perspectivelor ceţoase de viitor şi a prăbuşirii unei pieţe imobiliare pe care politicienii au lăsat-o vraişte, fără reglementări.

Poate că vechiul model de afaceri, acela ne­milos, cinic, în care nu conta că doi cli­enți din 100 nu mai puteau returna banii, nu presupunea vreun efort din partea băncilor pentru a coopera cu rău platnicii. Dar, când doi din zece clienţi intră în in­ca­pacitate de plată, atunci e în interesul afa­cerii cu bani să cauţi modalităţi prin care să-ţi asiguri returnarea împrumutului în cele mai bune condiţii, chiar dacă trebuie să faci un hair cut, o ştergere parţială de datorii, pentru a nu înăbuşi clientul cu perna restanţelor. Băncile şi-au exter­na­lizat divizia de lucru cu clienţii cu pro­ble­me şi acum câte o call girl sună imperativ, uneori pe telefonul de la serviciu, călcând cu brutalitate în picioare secretul bancar, aşa, să ştie toţi că ai probleme. Poate că aceast proiect de lege va dezmetici băncile şi va oferi un ajutor pentru clienţii cu pro­bleme temporare. Dacă băncile s-ar fi re­pliat la timp, nu s-ar fi ajuns aici.