De același autor
Din păcate, agricultura nu este un motor al economiei româneşti, ci o piesă, esenţială, dar pe care nu te poţi baza, deoarece depinde masiv de capriciile vremii.
În ciuda ploilor, a inundaţiilor şi a lipsei banilor, agricultura a fost singurul motor al creşterii economice în al doilea trimestru al anului. Agricultura a afişat deci o dinamică pozitivă, crescând cu 2,6% faţă de trimestrul anterior, în timp ce construcţiile s-au restrâns, serviciile au scăzut cu 0,4% şi industria a coborât uşor, cu 0,1%, aproape totuşi de stagnare. În faţa acestor cifre nu poţi să nu te înviorezi şi să nu întrebi, optimist, dar retoric: a devenit agricultura un motor al economiei româneşti?
România nu mai este „grânarul Europei“, asta o ştim. Agricultura noastră are performanţe slabe, mult sub media europeană. Din perspectiva eficienţei, agricultura românească de azi se află la nivelul la care se găsea Uniunea Europeană în anii ’65-’70 ai secolului trecut, spun specialiştii. Desigur, erau vremuri când Uniunea Europeană avea şase state membre, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Belgia şi Luxemburg, iar acolo lucrurile au evoluat. Astăzi, spunea recent Matthijs Van Bonzel, ambasadorul unuia dintre statele fondatoare ale UE, Olanda, „agricultura înseamnă tehnologie înaltă, educaţie, tehnologii noi, infrastructură, avem nevoie de sisteme de stocare şi de a transporta bunurile de la ferme la piaţă“.
Eficienţa în agricultură depinde şi de investiţii, pentru că tehnologia, infrastructura şi sistemele de stocare nu apar după ploaie, ca ciupercile, toate astea se cumpără şi se construiesc cu bani. Fermierii împrumută cu dificultate bani de la bănci, iar, dacă o fac, atunci creditele sunt mici, aproape simbolice. Un fermier român poate obţine un credit de 110 euro pe hectar, în timp ce altul din UE împrumută 1.700-2.000 de euro pe hectar. Cum se poate explica această diferenţă uriaşă, de ce creditul acordat unui fermier din UE este de 15-16 ori mare decât cel pe care-l poate obţine un român?
O primă explicaţie este aceea că pământul este de zece ori mai ieftin la noi, faţă de restul Europei, iar terenul este evaluat şi pus gaj la bancă. Un alt motiv pentru care nu se pot lua credite uşor este lipsa cadastrului, o problemă care îşi extinde efectele negative în general asupra agriculturii. „Sistemul cadastral este esenţial pentru fermieri, deoarece ei trebuie să aibă o imagine clară asupra proprietăţii, terenurilor, să aibă actele de proprietate clare, pentru că altfel nu pot obţine credite de la bănci“, a observat şi Van Bonzel.
Nu în ultimul rând, eficienţa agriculturii româneşti este la jumătatea mediei europene, iar băncile, nu-i aşa, calibrează creditul şi în funcţie de profitul afacerii, care garantează returnarea banilor. Valoarea producţiei este de 800-900 de euro la hectar, de 2-2,5 ori mai mică decât media UE, de 1.800-2.000 de euro la hectar. Randamentele agriculturii noastre, de 2.750-3.000 kg la hectar, sunt sub jumătatea mediei europene. Dotarea fermierilor este precară, rudimentară. În medie, un fermier român are dotări care valorează cam 350 de euro, în timp ce un mic fermier din UE are unelte în valoare de 9.000 de euro. Combinele şi tractoarele alea vechi, fără mari performanţe, consumă mult şi cresc astfel costurile fermierilor. Probabil, cea mai dramatică problemă a fermierilor este distrugerea sistemului de irigaţii, ceea ce lasă recoltele la mâna destinului.
Discutăm însă de un potenţial imens de creştere a eficienţei agriculturii româneşti. Acest potenţial este exploatat în fermele mari cu succes şi, iată, anul acesta am exportat mai multe produse agricole decât am cumpărat din alte ţări, potrivit statisticilor prezentate de ministrul Agriculturii.
Majoritatea fermierilor (97,8%) deţin terenuri de suprafeţe mici, sub 10 hectare, însă o mare parte din terenurile ţării s-au coagulat în ferme mai mari. Micii fermieri, care practică o agricultură de subzistenţă sau îşi dau pământurile în arendă, controlează acum ceva mai mult de o treime (38,9%) din suprafaţa agricolă a ţării, un progres faţă de finalul secolului trecut. Statul nu a reuşit însă să facă mare lucru pentru a-i ajuta. În primul rând, a gestionat neglijent sistemul de cadastru şi asta e o problemă. În al doilea rând, multe primării risipite în ţară au zăpăcit proprietăţile oamenilor şi comunităţi întregi se judecă la infinit pentru clarificări. Statul poate face mult pentru a stimula afacerile în agricultură. Un exemplu simplu, necostistor, este acela al Marii Britanii, care atrage fermierii cu o facilitate fiscală interesantă. De pildă, un fermier din Marea Britanie nu plăteşte nicio taxă de moştenire dacă a ţinut ferma în proprietate timp de doi ani. Dacă dă ferma în arendă, atunci plăteşte doar jumătate din taxele de moştenire. Ei bine, englezii încearcă să-i atragă pe olandezi, suedezi şi în general pe nordici în activităţi agricole şi n-au nicio spaimă că le cumpără alţii ţara, dimpotrivă, se bucură, deoarece există cerere şi astfel se scumpeşte terenul. Noi am întârziat momentul în care europenii puteau cumpăra teren agricol în România şi, ca atare, preţul pământului este extrem de scăzut. Nu în ultimul rând, satele sunt depopulate, multe îşi închid şcolile şi n-au medici. Autorităţile locale nu au reuşit să creeze şi să modernizeze infrastructura satelor, deşi aici au fost şi sunt fonduri europene. Lipsesc şoselele şi reţeaua de canalizare, ceea ce plasează multe sate româneşti direct în Evul Mediu, ce să ne mai comparăm cu Franţa anilor ’65-’70 din secolul trecut, că pe atunci fermierii din Carcassonne nu luau apa din fântână şi nu goneau pentru necesităţi în fundul curţii. //
CITIȚI ȘI
.png)
