Dra(h)ma greacă, FMI şi leul

Tragedia greacă, derulată în nesfârşite episoade de negocieri eşuate, a ajuns deci la actul final. În absenţa unei înţelegeri la nivelul tehnic al economiei, a venit vremea ca politicienii europeni să-şi asume o decizie privind expulzarea ţării din zona euro.

45 de minute. Atât a durat ultima rundă de negocieri ale grecilor cu partenerii europeni, în condiţiile unui avertisment-ultimatum dat de creditori privind depăşirea limitelor răb­dă­rii. Trei sferturi de oră des­crise de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junc­ker, ca fiind „ultima în­cer­ca­re“ de a ajunge la un com­pro­mis satisfăcător pentru am­bele tabere. Duminică, ne­go­cierile care se doreau a fi de­ci­sive au eşuat, iar co­men­ta­riile creditorilor europeni au su­gerat oboseala şi spul­be­ra­rea răbdării şi a iluziilor. Am­bele tabere sunt de acord că soluţia pen­tru sal­varea Greciei de la colaps stă într-o stra­te­gie capabilă să asigure un surplus bugetar anu­al. Creditorii sugerează că ar fi nevoie de economii de vreo două miliarde de euro, care ar putea fi obţinute prin majorarea taxei pe va­loarea adăugată şi prin reducerea chel­tu­ielilor fondului de pensii. Evident, liderii Siryza se opun acestor sugestii nepopulare, deoa­re­ce ei au cucerit puterea tocmai prin pro­mi­siuni de majorare a salariilor şi pensiilor, arun­când peste bord austeritatea.

Tragedia greacă, derulată în nesfârşite epi­soa­de de negocieri eşuate, a ajuns deci la actul fi­nal. În absenţa unei înţelegeri la nivelul tehnic al economiei, a venit vremea ca politicienii eu­ropeni să-şi asume o decizie privind ex­pul­zarea ţării din zona euro. Practic, actele finale se vor consuma în 18 iunie, când va avea loc o întâlnire cu acest subiect a Eurogrupului, un club al miniştrilor de Fi­nanţe din zona euro, şi în 25 iunie, când liderii europeni se vor reuni la un summit. Au­toritățile de la Atena au reuşit să cumpere timp împingând spre finalul acestei luni trei termene de plată a datoriei către Fondul Monetar In­ter­naţional (FMI). Ei au apelat la o procedură aproape ne­cu­nos­cută, care permite cumularea plăţilor, folosită, potrivit FMI, doar de Zambia în anii ’80 ai secolului trecut.

Acum situaţia s-a tensionat, după ce echipa FMI a părăsit negocierile, lăsând totuşi uşa des­chisă unui compromis, dacă şi grecii ac­cep­tă condiţiile minimale. Supărarea FMI vine du­pă ce planul său de salvare a situaţiei, cu re­formele minimale cu tot, urmat de re­ne­go­cierea întregului pachet de datorii, a fost re­fu­zat fără menajamente de Alexis Tsipras, me­reu surâzătorul premier al Greciei. Tot zâm­bind, Tsipras şi-a descris creditorii ca fiind ab­surzi şi şi-a prezentat cu încăpăţânare pro­priul plan, în care nu scrie nimic despre re­forme. În plus, Tsiparis şi-a năucit creditorii cu declaraţii descrise acum de analişti ca fiind mincinoase. El a interpretat în traducere pro­prie oferta creditorilor, apoi a amânat toate plăţile spre finalul lunii, după ce promisese, cu câteva ore în urmă, că va achita la timp tran­şa din 6 iunie. Tsiparis nu s-a sfiit să de­clare că momentul semnării unui acord este iminent, deşi ştia foarte bine că lucrurile nu stau aşa.

Un jucător de poker, s-ar putea spune, care şi-a extenuat partenerii jucând la cacialma. Perfect conştient de miza jocului, a intuit re­pulsia europenilor pentru un Grexit care ar în­volbura pieţele financiare. Ceea ce a ignorat es­te tocmai miza politică. Da, din punct de ve­dere economic, un Grexit ar pune la pământ drahma, noua monedă fără şanse de a-şi găsi o valoare de rezistenţă, după modelul ar­gen­tinian. Economia Greciei, lipsită de suportul fon­durilor europene şi abandonată de in­ves­ti­tori, ar putea căpăta un profil venezuelean, fă­ră petrol însă, avertizează analiştii. Din pers­pectivă politică însă, o cedare în faţa Siryzei ar echivala cu deschiderea unei cutii a Pan­do­rei, din care ar ieşi, victorioase, alte partide năs­truşnice, antiausteritate, din Spania până în Irlanda. De-abia atunci euro s-ar deze­chi­libra masiv şi ar putea rămâne un club exc­l­u­sivist format din Germania, Franţa Olanda şi, de ce nu, Elveţia. Deci, politicienii europeni nu au, ca variantă, posibilitatea de a ceda la ma­sa negocierilor cu Grecia.

Dacă Grexitul se va produce, toate pieţele fi­nanciare din regiune ar trebui să suporte pre­siunea investitorilor, care ar fugi cu valuta, probabil în SUA. Apoi o cădere a băncilor gre­ceşti, eveniment care s-ar produce imediat ce Banca Centrală Europeană ar înceta să le mai alimenteze conturile, ar pune grave pro­bleme în pieţele financiare din regiune. Sunt analişti care avertizează că în acel moment ar putea apărea un asalt al deponenţilor asupra băncilor, indiferent dacă sunt sau nu greceşti, pentru a-şi adăposti economiile la ciorap. Le­ul nostru nu stă camuflat sub vălul unei eco­nomii performante, căci nu e cazul. Ar suferi şi el aceleaşi presiuni de devalorizare. Mai rău, în cazul unui episod dramatic, orice alt exerciţiu european de relaxare a fiscalităţii va fi o aventură periculoasă. Este foarte probabil ca, în acest caz, să ne luăm adio de la re­du­cerea TVA sau de la vreo altă relaxare a bi­rurilor noastre atât de nefericit de mari.

Că veni vorba de TVA, grecii au o cotă de 23%, dar, deşi lipsesc detaliile, îndrăznesc să pre­su­pun că nu despre majorarea acesteia se dis­cu­tă la Eurogrup, ci de ridicarea TVA pe ho­te­luri, acolo unde taxa este de numai 6,5%. Mai mult, facturile de întreţinere, de la gaze la electricitate, au şi ele o fiscalitate re­dusă, de numai 13%. Probabil că e greu să câş­tigi alegerile vânzând promisiuni de re­la­xare şi să te apuci apoi să măreşti preţurile afacerii na­ţionale a Greciei: turismul. Te spul­beră elec­to­ratul, aşa că, mai bine, îl spulberi tu.