Economia sacrificată pe altarul campaniei

Un an electoral, cu toate provocările şi pomenile tradiţionale, un an în care guvernanţii au forţat buzunarele contribuabililor, sacrificând consumul şi afacerile private.

În 2014, guvernanții au mărit artificial accizele, de la benzină la tutun, cafea sau bijuterii. Nu a fost destul, a apărut o suprataxă de încă 7 cenţi aplicată carburanţilor, pentru a înviora încasările statului.

Socoteala iniţială a fost spulberată de reducerea consumului, previzibilă pentru orice analist economic, şi de asaltul procurorilor DNA asupra afacerilor neclare şi ilegale din teritoriul baronilor locali. Ca atare, încasările n-au confirmat aşteptările şi toată această demonstraţie de inconsecvenţă fiscală a fost aproape inutilă. Există un destin al ideilor proaste, şmchereşte înfipte în coasta economiei. Finalul de an a fost năucitor: încasări fiscale sub previziunile iniţiale, cheltuieli mult sub aşteptări, blocaj aproape total al investiţiilor statului şi excedent bugetar!

A fost sau nu recesiune?

Dar surprizele anului n-au venit doar din fiscalitate. Ne este şi acum teamă să lămurim chestiunea creşterii economice. Mai întâi, în primul trimestru, am avut o uşoară creştere a economiei, în imediata apropiere a stagnării. Apoi, în trimestrul al doilea, surpriză, aflăm, din lectura Eurostatului, institutul de statistică al Uniunii Europene, că în primul trimestru economia noastră a fost în recesiune. Tendinţa de scădere trimestrială a economiei s-a menţinut şi în cel de-a doilea trimestru, deci intraserăm în recesiune tehnică, acea situaţie statistică în care produsul intern brut scădea timp de două trimestre consecutive. Vine apoi raportarea statistică din buza campaniei electorale şi, surpriză! Economia este campioana momentului la capitolul creşterii economiei şi, ce minune, nici n-a fost vreun trimestru în recesiune! Statistica a „ajustat“ nişte coeficienţi, din pix, şi a şters cu buretele recesiunea tehnică, deşi toţi indicatorii lunari ai economiei descriau o încetinire sau chiar scăderi.

Admiţând că n-am avut recesiune tehnică, nu putem ocoli dezastruoasa blocare a investiţiilor statului şi incapacitatea de a folosi miliardele de euro gratis puse la îndemâna României de Uniunea Europeană. Un an de stopare a investiţiilor îşi propagă stagnarea şi în viitor, când faptul că n-ai început proiecte, că n-ai investit în plus penalizează o economie. Nu s-a întâmplat mare lucru în favoarea afacerilor mici şi mijlocii, în ciuda retoricii unui minister creat special pentru acest domeniu. Poate că nici nu era nevoie de o administraţie stufoasă, ci de strategii, viziune şi un set articulat de facilităţi.

Consum gripat

Avem, în continuare, cele mai mici salarii din UE, iar când leul mai alunecă, bulgarii ne depăşesc. Avem însă și un calendar de aliniere a preţurilor şi tarifelor la utilităţi. De bun-simţ politic, dar şi economic, ar fi fost ca guvernanţii să reducă măcar taxa pe valoarea adăugată colectată brutal de pe facturile de gaze, lumină sau apă. Ar fi redus presiunea scumpirilor şi ar fi lăsat bani pentru consum, acest motor esenţial al economiei. Consumul s-a gripat însă în România şi această comprimare a cumpărăturilor nu afectează doar creşterea economiei, ci şi investiţiile străine directe aici, deci alterează şansele de viitor ale economiei. Cine investeşte într-o piaţă incapabilă să consume? Nu este o întrebare retorică, mirarea se referă la incapacitatea guvernanţilor de a înţelege această legătură directă între investiţii şi capacitatea de consum a unei pieţe.

Problemele economiei se regăsesc în piaţa bancară, care nu mai este dispusă să dea credite. Programul „Prima casă“ a fost singurul impuls al creditării, însă nu am mai auzit ceva despre vreo continuare a sa.

Acest blocaj al creditării inhibă şi absorbţia banilor europeni de către firmele româneşti. Nu există niciun mecanism financiar care să finanţeze start-up-urile, afacerile de început, care nu pot primi nici credit, nici bani europeni. Întreaga piaţă financiară din afara spaţiului bancar pare mai degrabă scofâlcită, fără fonduri de investiţii în capitalul firmelor. Această absenţă a interesului pentru investiţii în România poate fi şi un reflex al neîncrederii într-o economie unde corupţia arde, în care fiscalitatea este imprevizibilă şi vioaie, sărind peste logica economică, iar eficienţa este direct proporţională cu salariile, adică joasă.

Inflaţie cu parfum străin

Economia acestui an a avut şi surprize plăcute, dar care au, aşa ca Janus, acest zeu al tranziţiei, două feţe. Inflaţia joasă, de nivel european, este o reuşită. Însă preţurile s-au menţinut mici datorită scăderii consumului, ceea ce afectează economia, şi, mai ales, datorită prăbuşirii cotaţiilor petrolului şi efectelor tensiunilor între Rusia şi restul lumii, care s-au tradus în sancţiuni economice.

O inflaţie joasă în contextul unor salarii mici este însă un avantaj pentru contribuabili şi pentru datornicii băncilor. Banca Naţională a României a redus semnificativ dobânda sa cheie, la care împrumută băncile în nevoie, şi a forţat, astfel o scădere, mai lentă, a dobânzilor asociate creditelor în lei.

Problemele rămân

Afacerile gestionate de stat au băltit. Marile probleme sunt încă pe agenda zilei. Situaţia combinatului Oltchim nu s-a rezolvat, deoarece „nu există interes“ pentru cumpărarea acestuia, a explicat fostul ministru al Economiei. Totuşi, era clar că Oltchim depinde de rafinăria Arpechim, aflată în patrimoniul Petrom. Acum, indiferent dacă vinzi sau încerci să pui pe picioare mai întâi combinatul, integrarea Arpechimului în afacerea Oltchim era o necesitate. Imaginaţia guvernanţilor s-a blocat în aşteptarea ofertelor ferme de preluare.

Hidroelectrica, un gigant energetic de mare eficienţă, este captivă în capcana insolvenţelor, aşa cum era previzibil. Evident, nici vorbă de listare. Totuşi, trebuie menţionată listarea Electrica la bursele din Londra şi din Bucureşti, un alt succes al acordului cu FMI & co.

Fracturile interne

Spargerea ministerelor în bucăţelele care trebuiau să acopere nevoile politice s-a dovedit un eşec extrem de costisitor. Cum era previzibil, miniştrii plini s-au contrat cu miniştrii domeniilor, o aiureală menită să satisfacă orgolii şi să compromită actul de guvernare. Demonstraţia acestui eşec a apărut la finalul jocului, când ministrul Economiei şi ministrul Energiei s-au acuzat reciproc la despărţirea de post. Primul, Constantin Niţă, spune: „A venit tânărul meu coleg, a trecut un an şi nu avem strategie energetică. Nu mai vorbim despre cablul submarin România - Turcia. Cum am plecat de acolo (de la Departamentul de Energie din Ministerul Economiei - n. r.), cum a îngheţat totul“.

Al doilea, Răzvan Nicolescu, se plânge: „Aş vrea să vă prezint câteva lucruri pe care am reuşit să le facem în aceste 10 luni, contextul nu a fost deloc uşor, nu e un secret pentru nimeni că au fost tot felul de şicane, în special de la colegul meu de Cabinet, d-l Niţă“.

Aceste comentarii ale foştilor colegi din Cabinetul Ponta III descriu o guvernare dezarticulată, incapabilă deci să construiască strategii pe care să le şi aplice.

În esenţă, un an aproape pierdut pentru economie, marcat de incertitudini, opacitate şi eşecuri. Nu avem strategii inteligente de dezvoltare, dar avem o capacitate uriaşă de adaptare şi abilitatea de a cârpi lucrurile prost făcute. Deoarece premierul a candidat pentru preşedinţie, întreg guvernul pare să se fi holbat hipnotic la darurile electorale care vor fi consumate în 2015, mai puţin interesat de afacerile acestui an. Excedentul bugetar, de pildă, arată fie că guvernul nu şi-a programat realist cheltuielile, fie că a căzut în propria capcană, aceea de a amâna unele cheltuieli pentru finalul anului, lăsând astfel administraţiei locale spaţiu de manevră pentru a risipi mai mulţi bani în perioada electorală. Presiunea luptei anticorupţie a îngheţat apetitul pentru golănii şi, iată excedentul! Tertipul s-a dovedit un impuls negativ pentru o economie marcată de incertitudini, amânări şi neîncredere.