FMI, contraatac şi repliere cu armele deficitului

O privire aruncată asupra execuţiei bugetare din acest an, cu cele trei rectificări ale sale în care s-au împrăştiat banii care nu s-au investit, ridică un semnal de alarmă privind creşterea economică din 2015.

Bugetul de stat pentru 2015, cu deficitul şi cu taxele care-l hrănesc, a fost o sursă de tensiuni. În timp ce guvernul spera să r­e­laxeze semnificativ cheltuielile, insistând pentru un deficit bugetar mai mare, care-i dădea spaţiu suficient de ma­ne­vră în chestiunea chel­tu­ielilor, negocierile cu echi­pele mixte ale Fondului Mo­netar Internaţional şi Comisiei Europene au in­trat în blocaj. Surpriză: teh­nicienii FMI şi CE au veş­tejit orice speranţă de re­laxare, tot printr-un truc. În timp ce guvernul dorea să lucreze cu un deficit de 2,1-2,2% din PIB, FMI a izbit cu contraoferta de 0,9% din PIB. Din confruntarea celor două abordări s-a re­intrat, se pare, în firescul an­gajamentelor asumate de România: un deficit de 1,4% din PIB. Consternat, guvernul, care spera într-o lăbărţare a cheltuielilor, ca urmare a acceptării propunerii de relaxare a de­fi­citului, încearcă replierea. Calculele arată că guvernul are de rezolvat ecuaţia celor 15-17 miliarde de lei care trebuie acoperiţi în 2015, rezultatul cumulat al scăderii co­tei de contribuţii sociale cu 5% şi al di­ver­selor pomeni electorale. Spera deci să poa­tă cheltui mai mult. FMI & Co. au de­monstrat însă guvernanţilor că, dacă nu ştii să argumentezi, rişti să pierzi şi ce ai obţinut.

Ce i-a apucat oare pe cei de la FMI şi de la Co­misia Europeană să propună o strân­gere a şurubului? Echipele Comisiei şi ale Fon­dului, coordonate şi al­cătuite din specialişti ex­cepţionali, sunt greu de păcălit cu artificii statistice sau cârpeli fiscale. Ei au respins o relaxare a chel­tuielilor deoarece au cons­tatat că nu ştim să ges­tio­năm inteligent şi eficient un buget în echilibru. De ce ne-ar accepta cheltuieli în plus, cât timp viaţa bate promisiunile fixate, când economisim pe spinarea creşterii economiei? Probabil că experţii FMI s-au prins de trucul celei de-a treia rectificări, aceea în care se făceau plăţi ale anului viitor din banii economisiţi acum, şi au considerat că, dacă nu mai avem obligaţiile respective, nici n-ar tre­bui create altele noi. Impunerea unui de­ficit mult mai mic obligă autorităţile să fa­că ceva concret pentru a consuma banii eu­ropeni, sume enorme pe care nu vrem să le primim gratis, dar a căror folosire ar fi utilă atât economiei, cât şi bugetului de stat sau monedei naţionale. În esenţă, nu putem să cerem spaţiu fiscal în plus pen­tru cheltuieli sau derogări de la termenii acordurilor fixate, de vreme ce nu am fă­cut investiţii în acest an pentru co­fi­nan­ţarea fondurilor europene, deşi beneficiam de o înţelegere în chestiunea depăşirii li­mitei de deficit bugetar. Nu este exclusă nici o lipsă de încredere a FMI în prognoza de creştere a economiei, lucru care ar ex­plica severitatea tăierii deficitului.

Din păcate, o privire aruncată asupra exe­cuţiei bugetare din acest an, cu cele trei rectificări ale sale în care s-au împrăştiat banii care nu s-au investit, ridică un sem­nal de alarmă privind creşterea economică din 2015. Investiţiile publice au stagnat, cele străine s-au subţiat, îngheţate de in­certitudinile politice şi fiscale, banii euro­peni rămân o himeră, aşa încât singurele surse de creştere economică par să fie exporturile industriei auto, agricultura şi o pâlpâire de consum intern. Cam astea au fost şi ingredientele creşterii din acest an, despre care nu ştim încă precis dacă a trecut sau nu prin recesiune tehnică. Sce­na politică destul de complicată nu per­mi­te majorări de taxe, care ar stimula oare­cum facturile de cheltuieli. Poţi cheltui mai mult şi să menţii acelaşi deficit dacă ai venituri mai mari. Ia să vedem: cum facem asta? Răspunsul e simplu: majorând taxele! Deci FMI a apăsat şi pe resortul dis­cret al taxelor atunci când a propus tă­ie­rea deficitului bugetar până la 0,9%.

În­tre timp, s-au refăcut calculele şi ipo­tezele de lucru. Ar fi existat un spaţiu de ma­nevră aici, şi anume, la taxele pe re­sursele naturale, faimoasele redevenţe. Dar, fatalitate, Ministerul Finanţelor n-a avut timp şi specialişti pentru a analiza din vreme situaţia. Sau s-a împiedicat în controversata taxă pe stâlp, care a pe­na­lizat investiţiile şi a produs suficiente pa­gube, aşa încât n-a mai avut suflu pentru mărirea fiscalităţii pe resurse naturale?

Negocierile cu FMI rămân un câmp de bătălie arid. Nu FMI este zbirul în această etapă a acordului, ci Comisia Europeană. Aşa cum a înţeles şi premierul, FMI poate pleca supărat, dar Comisia are propriile sis­teme de penalizare şi presiune asupra statelor membre ale Uniunii Europene. Semnalul transmis este un avertisment cu privire la riscurile anului viitor, oarecum ignorate de guvernanţi.