Fondurile suverane, o posibilă pușculită a PSD

Crearea unui Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii şi a unui Fond Naţional de Dezvoltare pare a fi un capitol esenţial al politicilor economice gândite în la­bo­ra­toarele electorale ale PSD. Rămâne deocamdată un pro­iect ezitant, relativ opac şi dificil de îndeplinit.

Obiectivele fondurilor sunt diverse, de la investiţii în construirea unor fabrici şi spitale până la capitalizarea unor companii considerate strategice, cum ar fi Ta­rom, CFR, Șantierul Naval Constanţa, CEC sau Nuclearelectrica. Acest ţel se suprapune oarecum peste ro­lul bugetului de stat în viaţa economiei, fondul având capitole consistente şi chiar ministere cărora le alocă bani pentru in­vestiţii. Să admitem că banii bugetului nu sunt suficienţi pentru a stimula dez­vol­tarea economiei, realitate constatată şi în alte ţări europene care şi-au creat astfel de fonduri-alternativă la finanţarea buge­tară: Franţa are Fonds Stratégique d’In­ves­tissement (FSI), există Fondo Stra­te­gico Italiano (FSI), dar şi Ireland Stra­te­gic Investment Fund (ISIF). Acest tip de fond de investiţii suveran, apărut în ulti­mii ani în ţările cu restricţii privind de­fi­citul bugetar, este total diferit de fon­du­rile suverane clasice, cum ar fi cel nor­ve­gian, de pildă, care au ca scop înmulţirea banilor pe care ţara i-a plasat în acel fond, nu obiective economice. Chiar şi aşa, noile fonduri suverane de investiţii europene îşi propun să nu risipească banii, să nu in­vestească aiurea, fără profit şi, mai ales, au limite de investiţii şi sunt mereu in­te­re­sate să atragă parteneri în afacerile în care îşi plasează banii.

Crearea unui Fond Suveran de Investiţii pare deci raţională. Ea dă posibilitatea sta­tului să sti­muleze investiţii în do­me­niile pe care le con­sideră stra­tegice sau im­portante pentru societate. Toate bu­ne şi frumoase, dar de un­de vin banii pen­tru cons­trucţia acestei agen­ţii de in­vestiţii a statului? Francezii au capitalizat FSI şi cu ba­nii de la CEC-ul lor, noi ne propunem exact opu­sul, să capitalizăm CEC-ul nos­tru cu banii Fondului.

Suma pe care o visează Dragnea pentru Fon­dul de Dezvoltare este de zece mili­ar­de de euro, bani care ar putea veni din dividendele companiilor care vor intra în portofoliul fondurilor şi din împrumuri ul­t­erioare din piaţa de capital prin emisiuni de obligaţiuni.

Cum vor fi calibrate aceste fonduri? Sunt do­uă posibilităţi: fie noile fonduri sunt cre­a­te după modelul Fondului Proprietatea, care deţine pachete minoritare la mari companii ale statului, fie fondurile vor gestiona tot pachetul de acţiuni pe care sta­tul le deţine la companiile vizate. În ul­timul caz vorbim deci de crearea unor agen­ţii de gestionare a companiilor statu­lui, ceea ce va pune, eventual, problema închiderii Agenţiei de Valorificare a Ac­ti­velor Statului (AVAS). Bugetul de stat su­ge­rează că AVAS va exista şi în acest an, i s-au alocat bani şi de altfel agenţia are şi rolul de a urmări respectarea contractelor de privatizare. Dar companiile cele mai in­te­resante din punct de vedere al profitului sunt din energie, Transelectrica, Trans­gaz, Hidroelectrica sau Romgaz, iar aces­tea nu sunt în portofoliul AVAS.

Problema este că în acest moment înfiin­ţarea acestor fonduri de către o guvernare care şi-a pierdut credibilitatea este o aventură periculoasă şi inutilă.

În acest an, crearea fondurilor pare o mi­siune imposibilă: bugetul de stat ar suferi o lovitură, pe care nu şi-o permite, dacă dividendele de la companiile profitabile sunt dirijate în altă parte. Şi atunci ce fa­cem? Ce sens are să creăm agenţii de in­vestiţii, dacă acestea sug bugetul de stat de resurse?

Ideea că vor investi în reindustrializare este o utopie primejdioasă. Niciunul din­tre fondurile suverane europene de inves­ti­ţii nu finanţează afaceri noi de unul sin­gur, ci plasează bani fie în companii profi­tabile, listate la burse, să existe control, fie în proiecte derulate în parteneriat cu alte fonduri suverane.

Altă întrebare cu răspuns nesigur ar fi: ci­ne le va controla? În Irlanda, de pildă, con­trolul este exercitat de Trezoreria sta­tu­lui, care se ocupă şi cu gestionarea şi con­trolarea tuturor companiilor unde statul irlandez este acţionar. Modelul ca aceste fon­duri, dacă se vor crea, să fie în subor­dinea Ministerului Finanţelor este aproa­pe obligatoriu pentru a păstra afacerea departe de corupţie.

Există riscul imediat al capitulării fon­durilor sub povara comenzilor politice, dar şi cel, ulterior, al risipirii banilor pe afaceri inutile societăţii, dar folositoare triburilor clientelare. Fondurile pot deveni o pușculiță aflată la cheremul PSD, scă­pa­tă de sub orice control.

Insistenţa de a crea aceste fonduri are ră­dăcini în obsesia pe care PSD o simțea: ace­ea a schimbării conducerilor com­pa­niilor statului. Miza imediată este şi pla­sarea clientelei de partid în funcţii-cheie, fie în Executiv, fie în consiliile de ad­mi­nis­traţie. Crearea Fondurilor de Dezvoltare ar fi o şansă pentru sezonul de oferte de joburi cu parfum politic.

Din păcate, în acest an bugetul de stat e mult prea fragil pentru a permite aven­turi de tipul creării unor agenţii de in­ves­tiţii ale statului, deoarece, pentru a evita un de­ra­paj masiv al deficitului, are nevoie de fie­care bănuţ care poate veni din taxe şi im­po­zite, inclusiv de dividendele com­pa­nii­lor de stat. Dacă România va evita adân­ci­rea în deficit şi în datorii şi tăierea ra­tin­gu­lui de ţară, un eventual proiect de creare al unor fonduri poate fi resuscitat anul vii­tor. Dar aceste fonduri trebuie gân­dite in­te­ligent, corect şi transparent, fără lo­vi­turi sub centură aplicate afacerilor sta­tului.