Un popas prelungit în austeritate

România nu scapă din chingile austerităţii nici în 2012. Ministerul Finanţelor a refăcut schiţa proiectului de buget pentru anul viitor, pe care a numit-o strategie fiscală bugetară, varianta 2012-2014, a lăsat-o să transpire în presă şi apoi a postat-o pe pagina sa de internet. Poate fi o lectură interesantă. Strângem cureaua din nou şi sperăm că vom putea stimula economia prin investiţii în infrastructură. Consumul este un capitol aproape nesemnificativ, textul strategiei îl şterge cu privirea. Dar atrofierea consumului rămâne problema esenţială a unei economii de piaţă. Principala primejdie a austerităţii bugetare este Recesiunea. România a demonstrat asta prin exemplul său dureros. Austeritatea prelungită poate menţine economia la limita periculoasă a stagnării. Prelungirea austerităţii aminteşte dureros de aşa numita epocă de aur, în fapt un deceniu de zgârcenie, în care populaţia a fost penalizată de dragul de a lichida datoria externă. La capătul acestui deceniu românii erau storşi de energie, iar economia pe care se practicase exerciţiul era falimentară. Desigur investiţiile în infrastructură şi rularea banilor europeni par o soluţie, însă primele nu susţin decât o mică parte din afacerile industriale româneşti. În general afacerile unei economii înfloresc dacă populaţia consumă. E o pedală sensibilă.

Aşa austere cum sunt intenţiile de a cheltui ale statului, pluteşte totuşi un optimism periculos. Bănuiala că economia va creşte începând cu acest an se sprijină pe revirimentul partenerilor europeni, care iată, între timp au intrat şi ei în parametrii austerităţii bugetare. Pentru public însă un proiect de buget al statului devine un subiect interesant, într-o primă fază, doar la capitolul taxe, salarii, pensii, sănătate. Ordinea e aleatorie.

Textul schiţei cadru a bugetului de stat pentru anul viitor este clar în privinţa impozitelor de venit şi profit. Cota unică rămâne pe poziţii, la actualul nivel. O oarecare surpriză pozitivă poate apărea dinspre TVA, probabil în sensul reducerii unor cote.

Alcătuitorii strategiei nu insistă asupra ideii, spun doar că este posibilă o reducere a taxei, nu aflăm când, cum şi în ce condiţii s-ar petrece asta.

Ne putem însă aştepta la creşterea impozitelor pe proprietate. Finanţele au afişat în tabelul veniturilor pe care mizează o creştere a încasărilor din taxe pe proprietate cu 8,3% în 2012 faţă de estimările acestui an. Trebuie reamintit însă că nu dimensiunea taxelor pe proprietate este problema banilor puţini ai administraţiilor locale, ci colectarea lor. Ultimul raport al Curţii de Conturi privind administraţiile locale arată că majoritatea primăriilor din ţară colectează sub 75% din aceste taxe. Într-un an tensionat, cum se anunţă 2012, nu majorarea taxelor este soluţia logică, ci încasarea lor.

În esenţă întreaga construcţie a schiţei după care se va scrie bugetul de stat al anului viitor este optimistă. Ideea că ai o creştere moderată a salariului mediu 1,1%, ceea indică aproape o stagnare a consumului, în timp ce încasările statului din impozitarea acestui consum amorf  se umflă ca bureţii umeziţi, expune un optimism greu de explicat. Nimic din evoluţia prognozată a consumului, fie el al populaţiei, sau al administraţiei, nu lasă să se întrevadă o creştere cu peste 8% a încasărilor din TVA. Desigur cele 3,7 miliarde de lei, care reprezintă încasările în plus din TVA proiectate pentru anul viitor, pot apărea datorită vigilenţei „organelor” Fiscului. Dar asta este altceva, ţine de disciplina fiscală.

Bugetul afişează o perspectivă optimistă şi în ce priveşte inflaţia. Ideea că ţinând în frâu chletuielile statului se poate obţine o stabilitate a monedei naţionale, atât în termenii conservării puterii ei de cumpărare, cât şi în cei ai raportului său de schimb faţă de euro, este salutară. Speranţa guvernanţilor, după care şi-au construit calculele, este că preţurile vor creşte cu 3%, iar un euro va fi cumpărat, în medie, cu 4 lei şi 18 bani în 2012, are, la rândul ei, un tuşeu gros de optimism. Frământările pieţelor financiare globale din ultimele săptămâni au demonstrat că România poate cădea oricând pradă neîncrederii investitorilor, ceea ce se traduce printr-un leu slab. Nu ne-a ajutat prea mult nici gestul agenţiei de evaluare financiară Fitch, care ne-a urcat ratingul înapoi, la nivelul recomandat investiţiilor.

Din păcate textul strategiei nu atacă problema companiilor cu mari probleme, cele care consumă banii bugetului, fără a-şi îndeplini menirea, aceea de a furniza profit acţionarilor. Acţionarii companiilor statului suntem noi, contribuabilii. În loc să primim dividende din profit, noi plătim salariile şi în general, toate facturile necunoscute ale acestor companii. Este neprofitabil, păgubos şi în afara logicii economiei de piaţă. Acest capitol este trecut sub tăcere, sau poate este deghizat undeva în trasferurile bugetului de stat. Strategia descrie o singură măsură, salutară de altfel, şi anume instalarea unui control financiar extern, un audit specializat. Nimic despre facturile lor de cheltuieli şi de datorii.

Din textul strategiei lipseşte povestea vânzării unor pachete minoritare la companiile statului. Desigur este de înţeles de ce lipsesc sumele pe care statul se aşteaptă să le încaseze, deoarece ar fi semnale nesăbuite date eventualilor investitori. Însă ideea acestor vânzări din ale unor acţiuni din portofoliul statului nu lipseşte din niciun plan de austeritate european. Poate că merita ca subiectul să fie elaborat, nu de altceva dar din capitolul acesta nebulos, al afacerilor companiilor statului, pot apărea bani, fie din vânzare, fie din economii. Din nefericire, deşi economia ţării pare a fi intrat într-o zonă de refacere, finanţele ei rămân dezechilibrate, iatr tratamentul momentului, prescris de doctorul FMI pentru aşa ceva se numeşte austeritate. Fatalitate.