Grecia, între ajutorul rus şi controlul capitalurilor

Grecia încearcă să se salveze, prin asta înţelegând rămânerea în zona euro, smulgerea unui ajutor de la finanţatorii săi instituţionali şi, dacă se poate, temporizarea reformelor.

E ultima sută de metri pentru Grecia. Joi are o factură de plată pentru o scadenţă datorată FMI de 448 milioane de euro. Are de ales: plăteşte datoria la timp sau achită facturile de pensii şi salarii. Se pare că n-are bani pentru amândouă, bă­nuiesc analiştii, deoarece nu sunt publicate in­for­ma­ţii statistice despre banii vistieriei. Retorica ofi­cia­li­lor de la Atena era clară: plă­tim pensiile şi vedem noi... Numai că, în cazul în care nu achită la scadenţă, ţara intră în incapacitate de plată. Epi­so­dul este acompaniat de controlul ca­pi­ta­lurilor, adică oamenii şi firmele vor avea un acces limitat la banii lor.

Liderii Syriza joacă acum la ruleta rusă, încercând să obţină un ajutor de la Krem­lin. Este acelaşi scenariu aplicat, în criză, de ciprioţi, aşa-numitul plan B, în care se tatonau nervii europenilor cu ameninţarea că ruşii vor prelua susţinerea financiară a ţării. Probabil că, şi în cazul Greciei, Putin va fi prudent cu banii.

Nu este exclus un ajutor de urgenţă, con­diţionat printr-un acord care va explica risipa, evident, însă, o susţinere financiară totală, de mare anvergură, este im­pro­ba­bi­lă. Rusia mai are cash valutar ceva mai mult de 300 de miliarde de dolari, din ca­re va cheltui în acest an cel puţin 130 de miliarde exclusiv pentru a-şi ajuta băncile şi companiile să-şi onoreze la timp îm­pru­mu­turile scadente. În rest, rubla înhaţă mi­liarde de dolari lunar pentru a rezista, iar vistieria guvernului are un gol de ne­um­plut, deocamdată, produs de petrolul ieftin. Rusia însăşi are datorii mici, mai pu­ţin de 10% din PIB, şi este greu de crezut că liderii săi se pot aventura în susţinerea unei ţări care a cumulat datorii de peste 170% din PIB.

În avanpremiera vizitei la Kremlin a premierului Ale­xis Tsipras, ministrul său de Finanţe a călătorit la Wa­shington, unde a ta­to­nat sentimental FMI faţă de o întârziere de plată. Pro­babil a fost exclusă o asemenea si­tua­ţie, de vreme ce Christine Lagarde, direc­torul FMI, a anunţat imediat că Grecia îşi va onora obligaţia de plată la scadenţă şi că o echipa a Fondului va începe de azi dis­cuţiile cu guvernul elen.

Ce vrea toată această lume, FMI, BCE, Ger­mania şi, în general, toţi creditorii de la Grecia? Simplu: să-şi facă reforme care să asigure o creştere susţinută a economiei şi să nu mai cheltuiască în exces. Grecia are ne­voie ca timp de vreo cinci ani să ruleze cu un surplus bugetar consistent, aşa în­cât să poată stopa spirala datoriilor. În­ce­pând din 2020, spun analizele financiare, Grecia va putea să-şi permită să revină în pieţele financiare şi să se împrumute de acolo. Aparent, grecii susţin zgomotoasele eforturi ale Syriza de a redesena graficul şi sumele de plată şi, eventual, de a aban­dona austeritatea. Pe de altă parte, îşi scot banii din bănci şi îi ţin la ciorap.

Agenţia de evaluare financiară Moody’s a penalizat săptămâna trecută depozitele din băncile greceşti şi a avertizat că există primejdia unui asalt al deponenţilor asu­pra băncilor. În acest an se estimează că grecii au scos din bănci peste 25 de m­i­li­arde de euro de teama că drahma, mo­ne­da lor abandonată, va înlocui euro. Băn­cile, avertizează analiştii, nu vor rezista, fără banii europenilor, unui asalt prelungit al deponenţilor.

Acum chestiunea datoriei Greciei pare o pro­blemă politică, deoarece pieţele finan­cia­re s-au retras şi în locul lor au intrat finanţatori publici. Banul public din zona euro şi FMI sunt marii creditori ai Greciei. Germania este cel mai mare creditor, cu 56 miliarde de euro, urmată de Franţa (42 miliarde de euro), Italia (37 miliarde de euro) şi Spania (25 miliarde de euro). Că Ger­mania cere seriozitate nu miră pe ni­meni, dar Italia şi Spania nu pot explica propriilor cetăţeni că o ţară risipitoare şi nervoasă trece printr-o criză, vrea să fie păsuită şi, în general, nu vrea să mai dea toţi banii înapoi.

În esenţă, piaţa financiară urmăreşte Gre­cia doar aşa, ca pe o slăbiciune a zonei euro, punând diverse pariuri pe momentul când se va petrece Grexit-ul. Ei nu mai pot înţelege logica autorităţilor de la Atena. De ce nu pot înţelege oare in­ves­ti­torii internaţionali ce vrea guvernul grec? Deoarece e o confuzie doctrinară, spune ana­listul financiar Tor Vollaløkken. Un amalgam doctrinar scapă în­ţelegerii, alu­necă prin concepte. Este im­previzibil, ira­ţional pe alocuri, aventurier în esenţă şi ilogic.

Între timp, sporesc în intensitate spe­cu­laţiile privind ieşirea Greciei sau alungarea ei din zona euro, aşa-numitul Grexit. „Adevărul trist este că nimeni nu ştie cum şi ce se va întâmpla. În opinia noas­tră, va fi vorba de controlul capitalurilor, de o încetare de plăţi selectivă, probabil şi de un împrumut punte de la Rusia un­deva pe traseu. Putem paria că liderii greci nu vor dispărea în noapte fără scan­dal“, spune Barbara Rockefeller, ana­list financiar.