De același autor
Prin tradiție, în anul în care sunt organizate alegeri, guvernarea devine tranzacțională. De-a lungul anilor, diverse categorii sociale au fost răsplătite cu scutiri de taxe, altele au fost favorizate de creșterea salariilor. Pensionarii devin importanți și sunt protejați prin majorări de pensii. Aceste tranzacții sunt operațiuni „quid pro quo”, altfel spus, îți dau ceva, dar aștept de la tine reciprocitate, a se înțelege voturi.
Și anul acesta, guvernarea tranzacțională, acum stânjenită de situația fiscală periculoasă a finanțelor țării, a început în forță. Au crescut salariile cu 13,6% în prima jumătate a anului, impulsionate de majorarea salariului minim și a câștigurilor bugetarilor. Însă și inflația a fost stimulată, deoarece companiile care și-au mărit cheltuielile cu salariile cu 16,2% au urcat prețurile produselor și tarifele serviciilor pentru a compensa costurile în creștere.
În această toamnă ar fi trebuit să aflăm deja cum va arăta bugetul anului viitor, ce majorări de salarii și pensii vor fi prevăzute, ce cheltuieli de investiții vor fi alocate și, mai ales, ce taxe și impozite vom plăti. Îngrijorarea este la cote maxime, deoarece a devenit clar că deficitul bugetar a depășit cele mai pesimiste estimări și atacă acum stabilitatea economiei, amplifică datoria publică și riscă să devalorizeze leul. Moneda națională este sensibilă la derapaje fiscale, depinde de fluxul de valută care intră în țară și, mai ales, de ratingul suveran al României. În acest moment, ratingul este sub observație și primim avertismente severe de la agențiile de evaluare, care consideră că deficitul fiscal a luat-o razna și, pentru a-l reduce la un nivel suportabil pentru economie, trebuie să tăiem cheltuieli și să mărim impozitele și taxele. Cum România este captivă deja în batalionul disciplinar al deficitului excesiv și Comisia Europeană așteaptă o reconsiderare a scenariului bugetar cu eforturi decisive pentru a reduce deficitul, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a admis, săptămâna trecută, că problema este atât de gravă, încât creșterea taxelor va fi inevitabilă, însă mesajul său a rămas în zona ambiguității, nu a lansat o viziune concretă. A evitat să clarifice care sunt opțiunile luate în considerare și a lăsat să se înțeleagă că e conștient că o povară fiscală mai mare pe afaceri ar putea împinge economia în recesiune. Nu a dezvăluit dacă vreun minister face vreo analiză a cheltuielilor publice pentru a elimina ineficiența, exercițiu necesar pentru a evita luarea unor măsuri de austeritate în viitor. Un lucru este clar însă: se lucrează deja la un scenariu de guvernare care să acomodeze o perioadă de ajustare bugetară de șapte ani și va fi nevoie de măsuri pentru a eficientiza cheltuielile. Va fi un exercițiu dificil, deoarece România are nevoie și de măsuri pentru a stimula productivitatea muncii și creșterea economică, și mai are nevoie de investiții și de atragerea banilor europeni în acest scop.
Ministrul Boloș pare conștient de situația inconfortabilă a finanțelor țării, însă cum anul electoral nu este momentul ideal pentru a anunța măsuri de austeritate, problema va fi abordată de viitorul guvern care va rezulta după alegeri. Un program de stabilizare a economiei este însă un exercițiu dificil și depinde masiv de structura politică a Parlamentului.
Deși neclare și ezitante, incomplete și evazive, declarațiile ministrului Finanțelor au transmis, în subliminal, un mesaj electoratului: nu mai putem livra vise de bunăstare. Pentru a nu avea coșmaruri legate de o eventuală recesiune severă și o devalorizare masivă a leului, va trebui să facem sacrificii. Atenție însă, perspectivele, conexiunile dintre măsuri și realitatea economică trebuie analizate inteligent. De pildă, la finalul anului va expira acordul între Rusia și Ucraina privind tranzitul de gaze, o reînnoire este problematică și, ca efect, gazele s-ar putea scumpi. Iar în aprilie expiră plafonarea tarifelor la energie, iar dacă nu le prelungim, vom asista la o explozie a prețurilor, la o inflație ridicată și la tensiuni sociale. Bugetul pentru anul viitor trebuie să includă menținerea acestor plafoane, oricare ar fi costul, deoarece fără ele economia ar avea un periculos impuls negativ. Deși aparent un cost de 0,3% din PIB, cât a estimat Comisia Europeană efortul bugetar al României, pare prea mare pentru un buget atât de tensionat, dacă vom anula plafonarea, costul economic și social va fi brutal și poate arunca țara în recesiune.
