Lukoil, un ultimatum spulberat de frica Londrei

Lukoil stă în echilibru precar între două universuri paralele: lumea politică a Moscovei şi piaţa financiară internaţională, iar afacerea sa depinde de amândouă.

Simultan cu startul campaniei electorale pen­tru preşedinţia României, s-a petrecut o descindere a procurorilor la rafinăria Petrotel, proprietatea grupului rus Lukoil, spărgând plictiseala ana­liş­tilor economici. Cum dis­cursul economic al can­di­daţilor este aproape ine­xis­tent, inconsistent şi autist, povestea unei evaziuni fi­s­cale, dublată de spălare de bani, care ar fi supt de la bu­getul statului 230 de mi­lioane de euro, a înviorat oa­recum și piaţa fi­nan­cia­ră, și cea politică. Să fi avut noi banii din evaziunea fiscală, cele 112 mi­lioane de euro, dublam bugetul neruşinat de modest al Culturii. Dar asta este o altă, tristă, discuţie.

Reacţia Lukoil la sechestrul pus de pro­cu­rori pe depozitele sale de ţiţei a fost bru­tală, cu accente arogante, încât a lăsat im­presia că ar ascunde sub preş exact eva­ziu­nea și spălarea de bani de care este acu­za­tă. De ce a exclus colaborarea cu au­to­ri­tăţile pentru lămurirea chestiunii? În fond, dacă a fost o fraudă, atunci compania era şi ea afectată, direct sau indirect. Să fi fost suma prea mare, chiar şi pentru Lukoil?

Depinde. Lukoil are lichidităţi, are bani deci, însă are şi cheltuieli constante şi ne­voi financiare pentru finanţarea unor am­biţioase proiecte de investiţii. Peste o lună trebuie să achite o scadenţă la un îm­pru­mut în valoare de 900 de milioane de do­lari. Aceștia nu sunt bani uşor de adunat când accesul companiei la pieţele fi­nan­ciare este stânjenit de sancţiunile Vestului împotriva companiilor ruseşti. Formal, pen­tru Lukoil, care este o companie privată, listată la Bursa din Londra, accesul la îm­prumuturi în pieţele internaţionale n-a fost retezat de sancţiuni. Cu toate astea, da­că Lukoil ar lansa în această conjunctură vreo emisiune de obl­i­ga­ţiuni, atunci ar ur­ca la cer costurile fi­nan­ţă­rii. Iată de ce, recent, Luk­oil a aban­donat planurile de atragere a 1,5 miliarde de dolari printr-o emisiune de euro­bonduri. Compania con­­tem­plă şi pregăteşte acum o lis­tare la Bursa din Hong Kong, unde vrea să pla­seze ac­ţiuni în valoare de un mi­liard de dolari, proi­ectată în primele luni ale anu­lui vii­tor.

După ce a lansat un ultimatum prea sever în oglindă cu o problemă serioasă, cum e eva­ziunea, Lukoil a reluat, fără vâlvă, ac­ti­vitatea rafinăriei, semnalizând intenţia de a colabora cu autorităţile. Gestul arată o analiză mai serioasă, economică, a situa­ţiei.

Un scandal nesfârşit pe tema evaziunii fiscale şi a spălării de bani, acompaniat de o retragere supărată ar fi penalizatoare, de­oarece ar afecta negativ atât cotaţia ac­ţiunilor deja listate la Londra, cât şi o vii­toare lansare la Bursa din Hong Kong. Am­bele pieţe bursiere rulează cu stan­dar­de severe de guvernanţă corporatistă. Se­chestrul din Ploieşti a fost o surpriză pen­tru o companie care luptă cu probleme mai complexe, din perspectiva viitorului, cum ar fi retragerea grupului francez To­tal din parteneriatul pentru exploatarea ga­zelor de şist din Siberia.

Ideea că Lukoil şi aşa stătea să plece din România este respinsă cu argumente de Constantin Tampiza, fostul şef al afacerii ro­mâneşti Lukoil. Aici, ne-a explicat Tam­piza, Lukoil are o afacere completă: ra­fi­nărie, reţea de 300 de benzinării şi de­pozite de ţiţei. România este o piaţă mare, de 21 de milioane de oameni, suficient deci de consistentă pentru a justifica pre­zenţa companiei. În România, Lukoil doar ce-a investit 130 de milioane de euro pen­tru exploatarea gazelor din platforma Mă­rii Negre. Se pare că, ironia sorţii, grupul rus a pus mâna tocmai pe platforma re­cucerită de România de la Ucraina. O mi­că, dar semnificativă, probabil, revanşă fa­ţă de retragerea grupului din Ucraina. Aco­lo Lukoil şi-a vândut reţeaua de benzinării pentru vreo 300 de milioane de dolari. Dar Lukoil nu s-a retras doar din Europa Centrală, a vândut şi partea sa de 20% din acţiunile unui consorţiu care dezvolta o afacere petrolieră în Venezuela către gru­pul rus Rosneft. Tranzacţia este estimată la 150 de milioane de dolari. Toate aceste vânzări, inclusiv cele din Ungaria, Slo­va­cia şi Cehia, au fost fie renunţări la struc­turi de afaceri incomplete, fie cedări de participaţii minoritare. Lukoil are nevoie constantă de bani, deoarece este un ju­că­tor în piaţa petrolului. De altfel, în prima jumătate a anului a cumpărat din piaţa in­ternaţională peste 56 de milioane de barili de petrol, de patru ori mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

Iată cum, căutând să înţelegem de ce a re­acţionat Lukoil atât de brutal, imprudent şi nepoliticos la acuzele din dosarul eva­ziunii româneşti, observăm că ner­vo­zi­ta­tea e mare şi nu din vina noastră. Lukoil şi-a făcut socotelile în funcţie de o cotaţie a barilului de petrol de peste 100 de dolari şi e silit acum s-o refacă între 90 şi 95 de dolari barilul. Iar banii pentru eventuale tran­zacţii speculative, care ar putea urca preţul, sunt insuficienţi şi greu de găsit. De altfel, costurile de achiziţie a petrolului şi gazelor naturale au fost de 36 de mi­li­arde de dolari în prima jumătate a anului, de nouă ori mai mari decât cele de ope­rare. Iar cotaţia petrolului scade. Sigur, agenda economică a Lukoil, grup privat, deci lipsit de unele facilităţi acordate com­pa­niilor de stat ruseşti, este complicată de o agendă politică tensionată. Lukoil stă în echilibru precar între două universuri pa­ralele: lumea politică a Moscovei şi piaţa financiară internaţională, iar afacerea sa depinde de amândouă. E şi bine, şi rău, în acelaşi timp. //

CITIȚI ȘI

• Din grânarul Europei s-a ales praful
• Cine e mai vulnerabilă: Rusia sau Europa?