De același autor
Cele două mari partide ale ţării au o viziune fiscală care propune o terapie de şoc asupra bugetului. Oferta PSD, pe care sondajele îl plasează pe primul loc, este o provocare pentru bugetele statului, dar şi pentru costurile afacerilor. O extindere a deficitului bugetar, acompaniată de o creştere a salariilor în contratimp cu productivitatea este o propunere indecentă pentru economie. Terapia ideală ar fi creşterea productivităţii şi asta poate apărea din aplicarea ideilor liberale, în care impozitul pe profit scade la nivelul competitiv de 10%, iar TVA la 16%. Dar şi această propunere pare a fi o terapie de şoc pentru cel mai fragil buget al Uniunii Europene. Social-democraţii mai propun un fond de dezvoltare, capitalizat cu 40 de miliarde de lei, dar care-şi propune să atragă 25 de miliarde de lei prin emisiuni de obligaţiuni, bani care să finanţeze autostrăzi, spitale, sistemul de irigaţii şi reindustrializarea României.
Liberalii au şi ei o construcţie similară, un fond român de dezvoltare urbană şi rurală, capitalizat cu 11 miliarde de euro. În plus, liberalii au preluat nostalgia social-democrată a băncilor româneşti şi avansează înfiinţarea unei Bănci de Dezvoltare, cu un capital de 200 de milioane de euro, capabilă să finanţeze investiţii de un miliard de euro. Ambele propuneri sunt interesante, dar rămân soluţii de intervenţie a statului într-o economie al cărei buget trebuie mai întâi să găsească banii pentru a finanţa înfiinţarea acestor motoare de investiţii.
Economia are nevoie de transparenţă şi flexibilitate, idei care apar în oferta electorală a USR. Poţi face fonduri şi bănci de dezvoltare la butoanele cărora să-ți plasezi oamenii, dar nu poţi crea bunăstare fără transparenţă şi predictibilitate. Să nu ne iluzionăm că am câştigat războiul cu corupţia, am paralizat deocamdată euforia şpăgii, dar interesele de partid au dominat deciziile economice în sfera publică. Programul USR este mai realist, fără a propune tăieri de taxe şi măriri de salarii, el evaluează problemele economiei şi societăţii şi propune terapiile potrivite pentru a obţine, în final, bunăstarea colectivă.
Pentru orice ţară, fie că este ea europeană, asiatică sau chiar SUA, ideile de a scădea masiv fiscalitatea creează mai degrabă temeri decât entuziasm. De ce ne-ar înspăimânta vreo scădere de taxe, gest atât de popular şi, pe alocuri, necesar? Deoarece intervalul dintre tăiere şi culegerea roadelor fiscalităţii joase este relativ mare şi ai nevoie de împrumuturi pentru a finanţa cheltuielile statului. O ţară care are acces ieftin la împrumuturi este mai tentată de scăderi de taxe, deşi chiar în această situaţie apare primejdia înglodării în datorii peste limita de confort. Pentru noi însă, cu un buget atât de mic şi cu reputaţia plasată la limita recomandării pentru investiţii, un deficit mare poartă riscul de a creşte povara datoriei.
Aşa cum arată acum, cu echilibrele mari sub control, economia este într-o stare bună şi economiştii de la institutul CFA (Chartered Financial Analyst)România, asociaţia analiştilor financiari certificaţi internaţional, speră să continue aşa. Ei estimează că inflaţia anuală va fi de 1,66% la jumătatea anului viitor, ceea ce este relativ bine din perspectiva consumatorului, dar îngrijorător din punctul de vedere al celor care au credite, deoarece saltul inflaţiei are ca efect mărirea dobânzilor. Leul îşi va conserva stabilitatea, stagnând undeva în jurul valorii de 4,50 lei/euro, ipoteză susţinută şi de faptul că banca centrală are suficiente muniţii în vistierie pentru a contracara eventuale atacuri speculative. Trei sferturi dintre economiştii care au participat la sondajul CFA se aşteaptă la condiţii economice normale pe plan mondial, estimare încărcată cu o doză mare de optimism. Ei se bazează, probabil, pe faptul că efectul propunerilor politice ale lui Donald Trump, de declanşare a războaielor comerciale, se va simţi mai puţin acut în UE, cu care, de altfel, SUA nu au finalizat vreun acord de liber schimb. În plan economic, zona euro se simte bine, producţia industrială a crescut, la fel şi consumul, iar economiile s-au stabilizat. Ar trebui însă să ne îngrijoreze semnalele de incertitudine sosite din toate părţile lumii. Pe alocuri, politicienii par deranjaţi de independenţa băncilor centrale, conduse de economişti, vorba lui Paul Donovan de la UBS. Trump ameninţă că îl va schimba pe şeful sistemului american de bănci centrale, dar mandatul lui Janet Yellen expiră în 2018, după care poate rămâne membru în boardul Federal Reserves, ca membru, până în 2024. În Turcia, preşedintele Erdoğan a criticat aspru nivelul dobânzilor, pe care le consideră prea mari, deşi a susţinut că acceptă ideea de independenţă a băncii centrale. Săptămâna viitoare italienii vor vota, la un referendum, modificarea Constituţiei. Un vot negativ ar putea fi interpretat ca o victorie antisistem şi poate ameninţa ieşirea Italiei din zona euro. Desigur, o asemenea perspectivă pare o aventură, deoarece Italia are o datorie uriaşă, iar lira nu va putea susţine echilibrul, aşa cum o face acum euro. Austria va avea şi ea alegeri prezidenţiale, iar sondajele indică un avantaj în favoarea lui Norbert Hofer, recunoscut eurosceptic de extremă dreaptă. Atât Italia, cât mai ales Austria au investiţii serioase în România şi nu ne va fi indiferent rezultatul acestui serial electoral.
