De același autor
Statele Unite ale Americii evită o încetare temporară de plăţi, la care s-ar fi ajuns în lipsa unui acord între cele două tabere politice, reprezentate de democraţii aflaţi la putere şi de republicanii captivi în opoziţie.
Odată acceptată o nouă limită, superioară sumei actuale de 14.300 de miliarde de dolari, Trezoreria americană îşi poate finanţa cheltuielile care depăşesc încasările din taxe şi impozite, cunoscute ca fiind deficit fiscal, prin noi împrumuturi.
Deşi afacerea lărgirii datoriei pare tranşată, maniera în care a fost ea negociată şi compromisul în sine lasă loc unor tensiuni politice viitoare, deoarece ridicarea limitei până la care poate urca datoria publică se va face în trepte, simultan cu tăierile unor cheltuieli care vor fi identificate de o comisie fiscală formată din reprezentanţii ambelor partide. Este deci de presupus că ciondănelile se vor relua ori de câte ori se va pune problema, iar perspectiva anului electoral poate aţâţa intensitatea spectacolului negocierilor pe nivelul datoriei.
În sine, toată această tensiune politică previzibilă măreşte şansele ca agenţiile de rating, în special Standard & Poor´s, să micşoreze cu o treaptă calificativul atribuit datoriei. Această îndârjită bătălie dusă pe culoare politice a declanşat ceea ce părea aproape de neînchipuit: ca investitorii din piaţa financiară să speculeze pe marginea unei posibile încetări de plăţi, fie ea şi temporară, a Statelor Unite, iar acestea să-şi piardă un „A“ din tripleta ratingului absolut de trei de „A“, care descrie economia respectivă ca o oază de siguranţă.
Cum s-a ajuns aici? Din cauza crizei provocate de căderea băncii de investiţii Lehman Brothers, moment în care, pentru a evita o prăbuşire a întregii economii globale, americanii au furnizat sistemului financiar lichidităţi, de fapt bani împrumutaţi. Pe de altă parte, criza financiară a provocat o prăbuşire a nivelului de trai al milioanelor de americani supraîndatoraţi şi a fost nevoie de crearea unor programe guvernamentale de ajutorare a acestora. În plus, democraţii, ori de câte ori au fost la butoanele economiei americane, au încercat să apropie Statele Unite de modelul social european, cel puţin în chestiunea accesibilităţii serviciilor medicale. De altfel, şi acum Administraţia Obama apără cu dinţii programele de sănătate Medicaire sau Medicaid şi cele destinate protecţiei sociale. De aici şi insistenţa democraţilor de a se aşeza la masa negocierilor cu republicanii înarmaţi cu alternativa majorării taxelor.
Tensiunea excepţională care a fost creată în jurul actualei dezbateri privind mărirea plafonului datoriei publice trebuie însă înţeleasă nu doar prin prisma apropierii alegerilor prezidenţiale, ci a creşterii influenţei radicalilor din gruparea cunoscută sub numele Tea Party. În definitiv, America s-a mai întâlnit, în ultima jumătate de secol, de zeci de ori cu situaţia în care deficitul public spărgea plafonul fixat pentru datoria sa publică şi lucrurile s-au aranjat fără zgomot. Fostul preşedinte Bill Clinton, de pildă, a fost nevoit, în fiecare an al celor două mandate ale sale, să ceară o majorare a plafonului, pe care a obţinut-o. De ce ar sta lucrurile altfel acum? Desigur, explicaţia stă pitită în jocul preelectoral, însă ambiţiile politice sunt stimulate şi de spaima globală privind înglodarea marilor economii în datorii. Experienţa prin care trece acum Europa a săpat urme adânci de neîncredere a pieţelor financiare în abilitatea politicienilor de a stăpâni finanţele publice. Întotdeauna criza economică şi financiară a creat condiţiile în care transferul de putere, într-un spaţiu democratic, se poate face relativ mai uşor.
Hârjoneala pe tema plafonului datoriei dintre cele două tabere a reuşit să-i înfurie însă pe finanţatorii externi. Ajunşi la capătul răbdării şi conştienţi de haosul care s-ar fi creat dacă Statele Unite nu-şi achitau la timp datoriile, oficialii britanici şi japonezi au lansat mesaje de îngrijorare privind consecinţele dezastruoase ale unui asemenea episod. China a comentat şi ea atitudinea politicienilor americani, pe care o consideră lipsită de responsabilitate. Cel mai mare creditor al Statelor Unite este China, cu investiţii în titluri ale Trezoriei americane care depăşesc 1.000 de miliarde de dolari.
Observatorii pieţei financiare sunt însă sceptici. Morten Kongshaug, strategul şef al Danske Bank, se aşteaptă ca Statele Unite să tranşeze problema ridicării plafonului datoriei publice, însă crede că agenţiile de rating vor penaliza compromisul. „O creştere a plafonului datoriei nu va fi un gest suficient pentru a evita o tăiere a ratingului. Politicienii trebuie să construiască un plan credibil de reducere a poverii datoriei, care să poată fi aplicat pe termen mediu şi lung“, ne-a declarat Kongshaug.
De altfel, cea mai gravă implicaţie a jocului preelectoral din Washington este chiar plasarea Americii sub ameninţarea coborârii ratingului. În sine, faptul că Statele Unite nu ar achita la timp unele facturi este, desigur, un aspect neplăcut, însă pentru pieţele financiare drama ar începe dacă economia americană ar înceta să deţină un calificativ maxim pentru datoria sa suverană. Şi asta pentru că s-ar spulbera ceea ce era considerat cel mai sigur plasament al pieţei financiare mondiale – titlurie emise de Trezoreria americană. Toate băncile centrale din lume au bani plasaţi în titluri ale Trezoreriei americane, nu doar China, Japonia sau Marea Britanie sau investitorii privaţi.
„Nu există la ora asta în lume vreun alt instrument de referinţă mai bun decât titlurile de Trezorerie americană, mai sigur sau mai lichid, asta este realitatea. Din multe puncte de vedere, aceste obligaţiuni emise de Trezoreria americană sunt un fel de referinţă de risc minim în lumea financiară actuală, iată de ce o eventuală tăiere a ratingului ar putea împrăştia nelinişte, chiar haos, în piaţa mondială. Dacă s-ar reduce ratingul, dolarul ar fi afectat, însă pieţele mai fragile s-ar zvârcoli. Aşa funcţionează pieţele financiare în faţa unei crize“, a comentat Kongshaug.
Aşa se explică de ce agenţia de evaluare financiară Moody´s a transmis pieţelor, la finalul săptămânii trecute, un comentariu în care sugera că, atâta vreme cât Statele Unite sunt capabile să-şi răscumpere la timp împrumuturile, nu ar trebui să se pună problema unei tăieri de rating.
Riscul pe care o tăiere a ratingului l-ar propaga în întreaga piaţă financiară este însă greu de măsurat, adaugă strategul şef al Danske Bank. Într-o primă fază, impactul ar fi foarte puternic, spune Kongshaug, însă pieţele şi-ar reveni din şoc în vreo două săptămâni. Totuşi, poziţia unică a dolarului, referinţă pentru tranzacţiile petroliere sau ale titlurilor de Trezorerie, proptea împotriva riscului, fac din aceste două instrumente americane o ancoră a sistemului financiar global. „Nu a existat un precedent până acum, în care numerarul cu care lucrează piaţa financiară să-şi piardă calificativul maxim. Unele fonduri de investiţii, de pensii, mutuale sau companii de asigurări depind aproape decisiv de titlurile de Trezorerie americane, deoarece sunt nevoite să-şi limiteze riscurile. Şi vor încerca să vândă titlurile care nu mai sunt paradisul absolut al siguranţei financiare. Asta ar amplifica mişcările de vânzare din piaţa americană, ceea ce ar întreţine nervozitatea pieţei.“
Tensiunea datoriei americane a îndepărtat, o vreme, atenţia investitorilor de la problemele Uniunii Europene, legate strâns tot de datorii. Agenţia de rating Moody´s a anunţat la finalul săptămânii trecute că analizează situaţia Spaniei în vederea unei posibile tăieri a ratingului, deoarece au apărut probleme de finanţare şi, apropae paradoxal, pentru că există precedentul Greciei, care are posibilitatea să apeleze la ajutorul partenerilor europeni în această situaţie.
Dar o eventuală tăiere a ratingului american ar afecta şi economiile mici, nerestructurate şi nervoase, aşa cum este şi a noastră. „Aşa s-a întâmplat în toate crizele izbucnite în ultimii 60 de ani, de la Bretton Woods încoace. Criza declanşată de căderea Lehman Brothers a confirmat comportamentul pieţelor. Coborârea ratingului american ar fi din nou o veste proastă pentru toate pieţele de calitate îndoielnică, mici, lipsite de lichiditate, deoarece investitorii penalizează riscul.“ //
* * *
Republicanii
Republicanii au negociat o eventuală majorare a plafonului datoriei în două trepte. Prima treaptă ar fi fost de 1.000 de miliarde de dolari, în schimbul unor economii de 1.200 de miliarde. O a doua majorare a plafonului, cu 1.600 de miliarde, s-ar putea produce anul viitor, iar detaliile reducerilor de cheltuieli compensatorii ar trebui să fie anunţate de o comisie fiscală, care ar avea privilegii sporite. În esenţă, comisia ar căuta soluţii pentru tăierea unor cheltuieli în valoare de 1.800 de miliarde de dolari.
Democraţii
Punctele esenţiale ale planului de negociere al democraţilor a fost ridicarea plafonului datoriei cu 2.400 de miliarde de dolari, contra unei reduceri a cheltuielilor viitoare cu 2.700 de miliarde de dolari. Peste 1.200 de miliarde de dolari ar fi fost tăiaţi din bugetele unor agenţii federale şi din unele programe, cum ar fi subvenţiile agricole. Tăierea unor cheltuieli militare în valoare de 1.000 de miliarde de dolari. Democraţii au renunţat, pe traseul negocierilor, la ideea unor majorări de taxe.
Citeste si despre: datoriile SUA, plafonul de indatorare, comisia fiscala, coborarea ratingului, trezoreria americana.
