De același autor
Conflictul din Orientul Mijlociu, în care Iranul atacă statele din Golf, mari producătoare de petrol și gaze naturale, a creat o spirală a riscurilor pentru economiile lumii. Cotațiile petrolului Brent, cel mai sensibil indicator al intensității crizelor suprapuse, s-au mișcat nervos în acest început de săptămână, urcând la 116 dolari pe baril, un răspuns al piețelor la intensificarea atacurilor Iranului și la amenințarea rebelilor Houthi de blocare a Strâmtorii Bab-el Mandeb, care ar agrava criza de aprovizionare, deoarece Arabia Saudită și-a redirecționat exporturile prin conducta sa către Marea Roșie.
În România, conflictul din Orientul Apropiat scoate la iveală problemele unei economii fragile, cu un deficit fiscal periculos de mare, care limitează spațiul de acțiune al Guvernului pentru a atenua efectele scumpirii petrolului.
Guvernul a adoptat, cu întârzierea provocată de amânarea bugetului pentru acest an, un pachet de măsuri luate în contextul declarării unei situații de criză pe piața țițeiului și carburanților până la 30 iunie 2026. Măsurile, care includ plafonarea adaosului comercial al companiilor din lanțul de producție și distribuție al carburanților, recalibrarea conținutului de biocarburanți scumpi și controlul exporturilor de produse petroliere, cu posibilitatea suspendării acestora, sunt considerate insuficiente pentru rezolvarea crizei. Măsurile au fost luate pe 26 martie, când prețul petrolului era de 103 dolari pe baril, iar acum a urcat la 116 dolari. Petrolul s-a scumpit cu 12% și este nevoie de măsuri care să acționeze mai eficient pentru stabilizarea prețurilor carburanților. Beneficiile reale asupra consumatorilor sunt mici și de scurtă durată, iar măsurile riscă să introducă distorsiuni structurale și să amâne soluțiile durabile – diversificare energetică, rezerve strategice și ajutoare țintite pentru sectoarele critice (transportatori, fermieri, servicii de urgență).
În acest moment, România se află în fața unui paradox brutal: deși prețul petrolului explodează, statul încasează mai puțini bani din accize, iar taxele majorate sugrumă consumul și pun în pericol afacerile țării.
Ezitarea Guvernului în fața soluțiilor de reducere a TVA, de exemplu, este efectul direct al amenințării tăierii ratingului. Vineri, 3 aprilie, agenția de evaluare Standard & Poor’s va anunța ratingul României.
Din păcate, România nu-și permite să reducă încasările bugetare, la fel cum o face Polonia, care a tăiat accizele și a redus TVA la combustibil de la 23% la 8%. De ce, în condițiile în care Polonia are un deficit peste 6%? Polonia își permite un deficit mare deoarece are o economie puternică, o viziune strategică foarte clară și un rating în categoria A. România, în schimb, este captivă în limitele unor scenarii de prudență maximă, deoarece agențiile de rating ne țin la pragul de Junk pentru că văd că banii colectați la buget nu se duc în dezvoltarea economiei, ci achită nota de plată a salariilor și pensiilor. Și mai e o diferență: deficitul Poloniei este produs de investiții în apărare (peste 4% din PIB) și în marea infrastructură, care produc securitate și asigură creștere economică viitoare. Deficitul României este produsul dezvoltării economice pe consum și al risipei. Noi împrumutăm bani pentru a acoperi pierderile de 14 miliarde de lei ale companiilor de stat, pentru a plăti pensii speciale și pentru a menține un aparat birocratic ineficient.
Până la 31 martie 2025, România trebuia să elimine conducerile interimare de la toate companiile de stat și să implementeze guvernanța corporativă, adică să facă o selecție transparentă a managerilor. Este un jalon neîndeplinit, care ar putea șterge sute de milioane de euro din banii PNRR.
Prin crizele aproape zilnice, certurile constante cu premierul Bolojan, liderii social-democrați practic au blocat reforma companiilor statului. În fața acestui spectacol zilnic al crizelor politice, investitorii nu mai au încredere să finanțeze împrumuturile statului. Iar dacă o fac, cer dobânzi uriașe. Săptămâna trecută, Ministerul Finanțelor a respins toate ofertele din licitația de obligațiuni interne, programată pentru martie, deoarece costurile erau prea mari. Totuși, Guvernul ar avea un spațiu limitat de manevră pentru a reduce acciza și TVA pentru trei luni, deoarece are în contul său valutar de la Banca Națională a României un buffer estimat de analiști la 12 miliarde de euro, care ar asigura nevoile sale de finanțare pentru patru luni.
Ce măsuri mai poate lua Guvernul pentru a evita o criză severă, intrarea în recesiune și aruncarea la gunoi a ratingului? Probabil vom afla săptămâna viitoare, după verdictul agenției de rating Standard & Poor’s. Ce știm totuși este realitatea că „găștile” politice nu s-au limitat la a dirija resurse interne, ci ne pot forța să plătim o suprataxă de miliarde de euro sub forma dobânzilor uriașe ale acelor investitori care încă vor fi dispuși să ne finanțeze. Este prețul tăcerii și al complicității unor politicieni duplicitari în fața unui sistem care refuză să se reformeze.
