De același autor
Statele Unite ale Americii au fost penalizate de cea mai severă agenţie de evaluare financiară, Standard & Poor΄s, cu tăierea calificativului maxim atribuit datoriei sale suverane.Nu se poate spune că tăierea ratingului ar fi luat prin surprindere pieţele financiare. Deşi era un gest aşteptat de investitori, mulţi pariau încă pe posibilitatea amânării acestuia sine die, de vreme ce politicienii de la Washington au livrat, la începutul săptămânii trecute, un compromis privind ridicarea plafonului datoriei celei mai mari economii a lumii.
Argumentele celor care ignorau pericolul ţineau de implicaţiile pe care o scădere a ratingului atribuit obligaţiunilor americane l-ar avea asupra întregului sistem financiar global, şi aşa tensionat. Nici luni, în prima dimineaţă în care pieţele reacţionează la aflarea veştii, tendinţele nu sunt foarte clare. Cu două-trei excepţii, şi includ aici aurul, francul elveţian şi yenul japonez, restul monedelor lumii pot fi afectate sever de acest episod. Dar efectele negative nu se resimt exclusiv la nivelul monedelor lumii. Deruta economiei americane aruncă unde de şoc înspre burse, deteriorând valoarea companiilor listate, fie că e vorba de New York, fie că privim către Londra sau Hong Kong. Bursele cad deoarece ratingul tăiat poate semnaliza intrarea Americii în recesiune şi acest semnal are puterea de a speria pe toată lumea, iar sub imperiul fricii oamenii consumă mai puţin. E un cerc vicios, căci, odată redus consumul, recesiunea bate la uşă. Cotaţiile companiilor listate la burse scad deci, deoarece investitorii se tem că afacerile lor se vor micşora, dacă produsele acestora vor avea mai puţini cumpărători şi, odată cu această comprimare, scad şi profiturile, deci se subţiază dividendele. În imperiul economiei de piaţă nimeni nu produce „pe stoc“, aşa, de amorul artei, în pierdere, cum se mai întâmplă încă pe la noi cu unele companii ale statului. Este inutil, costisitor, contraproductiv şi nu poate dura la infinit.
Faptul că Statele Unite şi-au pierdut un A din tripleta ratingului absolut va arunca gaz peste focul mocnit care arde deja în pieţele financiare. Vor urma câteva săptămâni derutante, marcate de incertitudini, după care piaţa se va calma, spune Allan von Mehren, strategul şef al Danske Bank. Pentru ca lucrurile să se aşeze cât de cât, este nevoie de intervenţia concertată a marilor bănci centrale ale lumii, în paralel cu mesaje coerente din partea miniştrilor de Finanţe.
„Reacţia pieţei financiare va depinde într-o mare măsură de maniera în care autorităţile monetare şi financiare vor răspunde acestei turbulenţe. Mă aştept ca Federal Reserves să contraatace cu măsuri de stimulare a economiei pentru a lupta împotriva acestei crize de încredere care se manifestă în pieţele financiare“, spune von Mehren.
Într-adevăr, şefii marilor bănci centrale şi miniştrii de Finanţe ai ţărilor membre în grupul celor şapte state dezvoltate, G7, şi-au consumat finalul de săptămână încercând să pună la punct un răspuns coerent şi simultan pentru a atenua turbulenţele. Ministrul japonez de Finanţe, Yoshihiko Noda, a lansat un apel de calm către pieţe în noaptea de luni, înainte ca gongul să anunţe deschiderea tranzacţiilor. El a transmis investitorilor mesajul că G7 va coopera cu pieţele pentru stăpânirea situaţiei. G7 a anunţat că statele membre vor acţiona simultan pentru a livra bani în pieţele financiare pentru a asigura lichiditatea acestora şi vor susţine funcţionarea pieţelor, fără să piardă din ochi chestiunile sensibile privind stabilitatea financiară şi creşterea economică. Jean Claude Trichet, şeful Băncii Centrale Europene, a anunţat şi el că este pregătit să cumpere obligaţiuni lansate de Italia şi Spania şi a făcut un apel către guvernele statelor din zona euro să dea mai mult spaţiu de manevră Fondului European de Stabilitate, instrumentul creat pentru contracararea crizei datoriilor. Deocamdată, European Financial Stability Facility (EFSF) nu poate cumpăra obligaţiuni din piaţa secundară, adică de pe burse, pentru a reduce presiunile de creştere a randamentelor asociate acestora.Pe un alt plan, al comentariilor, s-a încins o adevărată bătălie între taberele pro şi contra agenţiilor de rating. S&P aproape că a fost pusă la zidul infamiei de mari investitori, ca Warren Buffet, de analişti celebri, ca Paul Krugman, sau de politicieni nervoşi. Deşi admite că America trebuie să-şi pună ordine în finanţe, Krugman pune sub semnul întrebării credibilitatea agenţiilor de rating, în particular a S&P.
Într-adevăr, în preliminariile crizei financiare care a debutat oficial în septembrie 2008, odată cu prăbuşirea băncii de investiţii Lehman Brothers, agenţiile de rating contemplau cifrele fără să simtă miros de faliment. S&P, bunăoară, nu a mirosit riscurile asociate băncii de investiţii Bear Stearns decât în ultima clipă. A tăiat ratingul Bear Stearns cu două zile înainte ca aceasta să se dizolve în braţele rivalei sale, JP Morgan. O altă eroare a fost orbirea agenţiei în evaluarea riscului purtat de afacerile Lehman Brothers, căreia i-a confirmat râvnitul rating absolut AAA, cu doar trei zile înainte ca aceasta să se prăbuşească. Islanda era deja în vârtejul colapsului financiar, în toamna lui 2008, când S&P s-a dezmeticit şi a alungat-o din grupa A, a paradisul ratingului cu risc minim, în plutonul B, al investiţiilor cu risc asumat.
Totuşi, verdictul dur al S&P privind datoria americană are substanţă. Întrebat ce ar fi trebuit să se întâmple pentru ca episodul tăierii ratingului Statelor Unite să fie evitat, John Chambers, şeful diviziei de rating suveran a S&P, a răspuns că politicienii ar fi trebuit să livreze la timp o soluţie coerentă, credibilă, pentru reducerea poverii datoriei.
Pe de altă parte, nu doar S&P a zguduit zidul ratingului absolut al datoriei americane. Agenţiile de rating ale celor doi mari creditori ai Americii, China şi Japonia, fie lansaseră avertismente dure în săptămânile din urmă, fie trecuseră deja la fapte, dezbrăcând America de haina ratingului protector. „Statele Unite, prin toate bătăliile sale politice purtate în jurul măririi plafonului datoriei, a generat îndoieli în ce priveşte voinţa şi capacitatea lor de a-şi achita datoriile“, a comentat Japan Credit Rating Agency.
Exact în ziua în care politicienii americani parafau compromisul privind plafonul datoriei, agenţia chineză de rating Dagong tăia cu o treaptă calificativul asociat datoriei americane de la A+ la A. În argumentaţia care a însoţit tăierea ratingului, agenţia chineză le reproşa politicienilor americani din ambele partide lipsa de consideraţie faţă de interesul general, urmărirea propriilor interese partizane şi faptul că au amânat prea mult o decizie, „lăsând lumea pradă terorii“. Într-adevăr, în pieţele financiare, deruta şi incertitudinea atinseseră un nivel exploziv în săptămâna marcată de decizia întârziată a politicienilor din Washington şi anunţul S&P privind tăierea ratingului.
Dincolo de dezbaterea pro sau contra agenţiilor de rating, un lucru este evident: S&P a tras semnalul de alarmă care a declanşat reacţia concentrată a marilor puteri economice. Explicaţia acestei reacţii trebuie căutată atât în nervozitatea extremă a investitorilor, cât şi în argumentele folosite de agenţie pentru a motiva tăierea.
Efectele acestei tăieri sunt încă dificil de anticipat, deoarece sunt ecranate de contraatacul marilor puteri economice şi al băncilor lor centrale. Există însă trei câştigători aparenţi, francul elveţian, yenul japonez şi aurul. Primii doi sunt victimele propriului succes, deoarece o monedă tare stânjeneşte exporturile. O monedă artificial întărită este doar un adăpost vremelnic împotriva furtunii şi prin asta pericolul este mare. Vine ziua când banii fug şi s-ar putea să nu fie o plecare ordonată, ci un şoc. Aurul a spart şi plafonul de 1.700 de dolari pe uncie, în orele mici ale primei dimineţi de tranzacţionare după aflarea ştirii că America face doar doi de A. Plasamentele în aur nu sunt purtătoare de dobânzi, singurul câştig apare dacă metalul galben se scumpeşte când îl vinzi. Depinde când vinzi. Oricum, S&P a dat un „coup d΄etat“ financiar economiei globale. //
* * *
Adio risc zero
Ratingul notat la categoria A simbolizează risc investiţional minim, iar trei de A, risc zero. Statele Unite nu şi-au pierdut această notă niciodată. Titlurile americane de Trezorerie, obligaţiuni (bonduri) sau certificate de trezorerie (T-bills) erau un plasament obligatoriu pentru asigurarea unui risc controlabil. Băncile centrale ale lumii deţin astfel o treime (33%) din datoria americană, plasamente considerate prudente. Deocamdată nu există o alternativă de plasament care să aibă dimensiunile pieţei americane.
Contaminarea
Dacă Statele Unite îşi pierd unul din cei trei A, este de aşteptat ca Marea Britanie sau Franţa să urmeze la rând, avertizează analiştii. De altfel, zona euro se află într-o situaţie chiar mai dificilă decât SUA. Însă este posibil ca dolarul să nu iasă din această încăierare foarte deteriorat, lucru demonstrat de comportamentul monedei unice europene. De la începutul crizei s-a apreciat cu 2% faţă de yen şi cu 3% faţă de lira sterlină şi a scăzut doar faţă de francul elveţian. Euro a câştigat 9% în faţa unui dolar care nu conştientiza încă problemele datoriei sale.
