De același autor
În aceste zile, politicienii de stânga au sedus electoratul din Franța cu promisiuni de bunăstare pentru toată lumea, demonstrând, dacă mai era nevoie, că buzunarul propriu este mai important decât asaltul străinilor asupra locurilor de muncă. Comentând victoria surprinzătoare a stângii franceze în alegerile anticipate derulate duminică, New York Times a observat că acestea confirmă un refren obișnuit deja în politica americană: „It’s the economy, stupid” (n.r., contează economia, fraiere).
Scenariile de guvernare a Franței ar trebui să ne intereseze și pe noi, în România, deoarece economiile noastre sunt captive în capcana deficitelor excesive. Atât la Paris, cât și la București, deteriorarea fiscală a atins un punct de inflexiune, dincolo de care nu se va mai pune problema majorării cheltuielilor, ci a unei agende de politici fiscale radicale, pentru a reda stabilitate economiei.
Și totuși, alianța de stânga franceză, Noul Front Popular, a obținut 182 de locuri în Parlamentul Franței promițând înghețarea prețurilor produselor de primă necesitate la alimente, energie și combustibil, un pact privind întărirea puterii de cumpărare și majorarea salariului minim brut la 2.000 de euro, față de 1.766 de euro, cât este în prezent. Recunoașteți ideile? Sunt deja aplicate de PSD, stânga românească, și, interesant, mai apare un element comun. Nici Noul Front Popular, la fel ca PSD-ul românesc, nu a prezentat o structură clară a cheltuielilor, în funcție de încasările bugetare. Reprezentanții coaliției de stânga din Franța au estimat că măsurile ar putea costa 106 miliarde de euro, dar ar stimula creșterea economică până la 3%, incluzând în acest calcul și reducerea vârstei de pensionare cu patru ani. Piețele financiare sunt însă sceptice și avertizează că aplicarea acestor măsuri va deteriora și mai mult poziția fiscală a Franței, ca atare este posibil ca aplicarea acestor promisiuni să fie un exercițiu imposibil.
Una dintre observațiile critice este aceea că majorarea salariului minim ar putea afecta activitatea afacerilor mici și mijlocii, ceea ce spulberă iluzia unei creșteri a economiei franceze, în care firmele mici și mijlocii dau un impuls semnificativ economiei. În Franța, 99,8% din companii sunt afaceri mici și mijlocii, care angajează 52% din forța de muncă din afara sistemului public și contribuie cu 42% la crearea produsului intern brut. Ideea că s-ar putea strecura vreo chichiță fiscală prin care cei aproape 300 de euro în plus să nu fie impozitați, așa cum s-a procedat la noi în exercițiul similar de mărire a salariului minim, este greu de acceptat într-o Franță amenințată cu rigorile procedurii de deficit excesiv.
Și totuși, dacă nu există spațiu fiscal, el poate fi creat. Stânga franceză, la fel ca stânga românească, se bizuie pe impozitul progresiv. Francezii au deja un sistem de impozitare progresivă, dar vor să-l rafineze, pe de o parte pentru a lăsa mai mulți bani celor cu venituri mici, pe de altă parte pentru a aduce mai mulți bani la buget. Așa că a fost deja menționată introducerea unui sistem de impozitare pe venit „mai progresiv”, prin crearea a 14 trepte de impozitare, de la cinci, cât sunt acum, dar și impozitarea superprofiturilor, reinstituirea impozitului pe avere și impozitarea mecanismelor financiare menite să evite impozitul pe avere. În România, partidul de stânga evaluează reintroducerea impozitului progresiv fără a da detalii privind algoritmul schemei de taxare și aplică deja impozitul pe cifra de afaceri a companiilor mari.
Eficiența supraimpozitării afacerilor mari este relativă, deoarece nu a reușit să umple buzunarele statului cu suficienți bani, dar poate afecta economia românească, deoarece paralizează apetitul investițiilor străine. Cât privește reintroducerea impozitului progresiv, recomandată de altfel de mai toate instituțiile internaționale care analizează economia României, măsura ar putea fi aplicată de abia în 2026, sugerează Dan Bucșa, economistul-șef al UniCredit pentru piețele emergente. „Autoritatea fiscală (ANAF) va avea nevoie de încă un an pentru a-și pregăti sistemele pentru trecerea la un impozit progresiv pe venit în 2026, care ar contribui la scăderea deficitului bugetar în continuare la 4% din PIB”, consideră Dan Bucșa.
În esență, în politica fiscală suntem într-o poziție similară cu Franța, care a primit un avertisment de la Comisia Europeană, care a propus deschiderea unei proceduri de deficit excesiv. Dar, spre deosebire de noi, guvernul de la Paris are posibilitatea să depună bugete și propuneri de reformă privind corectarea deficitului în septembrie și abia apoi Comisia va decide dacă țara va intra în procedura de deficit excesiv.
Chiar și în această situație, Franța poate spera să negocieze un interval de șapte ani în care să-și corecteze problema, însă România s-ar putea să fie obligată să-și echilibreze bugetul mai repede. Nu doar Comisia Europeană ar putea fi mai severă cu România, cerând o corectare mai rapidă a dezechilibrelor fiscale, ci și agențiile de rating, care ar putea arunca România în categoria statelor nerecomandate investițiilor, dacă anul viitor nu văd eforturi clare de redresare.
România are deja o istorie negativă în interiorul exercițiului de deficit excesiv, în care se zbate de șase ani, motiv pentru care nu prea poate spera la încă șapte ani în care să-și corecteze lent dezechilibrele. //
