De același autor
Nu doar statul român are nevoie de bani de la bănci, ci şi firmele şi cetăţenii săi.
După o săptămână în care discursul public a dezbătut diferenţa dintre optimism şi prudenţă, Banca Mondială a lansat un avertisment dur României, căreia îi estimează o cădere a economiei cu 4,6% în acest an. Explicaţia deteriorării economiei româneşti, ca de altfel a întregii regiuni, este, spune Banca Mondială, dependenţa acesteia puternică faţă de capitalul străin, care se restrânge.
Veniturile statului au scăzut cu 10%
Avertismentul Băncii Mondiale nu este o surpriză pentru autorităţile de la Bucureşti. Ministerul Finanţelor şi-a refăcut socotelile şi a constatat că are nevoie, în acest an, de peste 57 de miliarde de lei (13,4 miliarde de euro), sumă de 4,4 ori mai mare decât cea de anul trecut.
Preşedintele Traian Băsescu este îngrijorat că, din cauza lipsei de venituri, provocată de criză, statul nu-şi va mai putea plăti facturile. Într-adevăr, „statul se împrumută acum pentru a plăti salarii şi pensii, deoarece nu mai sunt bani. Veniturile sunt mult sub aşteptări, au scăzut cu 10% în mai. Acordul cu FMI a fost negociat în ipoteza că încasările bugetului vor creşte în acest an cu 6%“, spune Ionuţ Dumitru, economistul şef al Raiffeisen Bank România. Altfel spus, statul plăteşte acum o taxă de 11% pentru a cumpăra banii necesari pentru a-şi achita facturile de salarii, pensii şi alte mici cheltuieli.
Băsescu a reproşat Băncii Centrale că a afişat un optimism „fără acoperire“, atunci când întrezărea o revenire a economiei spre finalul anului. Deocamdată, dezvăluie Băsescu, „ne afundăm în blocaj financiar“. În replică, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), pune degetul pe rana guvernului, adică pe nevoia de bani, spunând că optimismul Băncii Centrale se bazează pe încrederea că ţara nu va intra în incapacitate de plată, iar Ministerul Finanţelor se va putea împrumuta şi îşi va plăti datoriile.
Nervozitatea preşedintelui este justificată, deoarece recesiunea a spulberat veniturile bugetului de stat, iar blocajul financiar are rădăcini şi în reticenţa băncilor de a-şi finanţa clienţii pentru plăţile curente, printre care şi achitarea la timp a taxelor. Văzută din Palatul Victoria, recesiunea înseamnă lipsă acută de bani. Dinspre Strada Doamnei, unde este cartierul general al BNR, recesiunea e privită mai nuanţat. Câtă vreme inflaţia e sub control, leul este relativ stabil, iar băncile au bani şi nu fac prostii, BNR crede că recesiunea e suportabilă şi poate fi mai scurtă, în funcţie de influenţele externe. Guvernul măsoară însă, zilnic, intensitatea recesiunii.
Pericolul măririi birurilor
Ambele tabere au, deci, dreptate, însă esenţa disputei dintre ele este atitudinea băncilor comerciale, care, prin închiderea robinetului creditelor, pun pe butuci afaceri şi, odată cu asta, îngroaşă cifrele de şomaj. Mai mult, dacă blocajul financiar continuă, din ce în ce mai multe firme închid porţile şi şomajul se amplifică, statul ar putea încasa tot mai puţini bani, ceea ce ar umfla la cote inconfortabile deficitul fiscal, moment în care am putea fi invitaţi la masa renegocierii termenilor acordului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). În acel ipotetic moment, România nu ar putea evita majorarea birurilor, ceea ce ar putea însemna atât mărirea taxei pe valoarea adăugată (TVA), acum de 19%, cât şi ridicarea cotei unice de la 16% la un alt nivel.
Băncile au finanţat împrumuturile Ministerului Finanţelor, deci îşi fac datoria faţă de un guvern care are nevoie de ele. Statul a împrumutat recent mai mult de jumătate de miliard de lei, însă la o dobândă de 11,18%, destul de mare pentru o emisiune de obligaţiuni cu scadenţa peste trei ani. În ultimele luni, Ministerul Finanţelor a preferat să se împrumute pe termen scurt, pentru a stăpâni costurile. România are o economie de piaţă în care nu doar statul are nevoie de bani, ci şi firmele şi cetăţenii săi. Aici lucrurile se complică. Nu a scăzut doar creditarea, provocată de obstacolele ridicate de bănci în calea împrumuturilor, ci şi cererea. Potrivit statisticilor Biroului de Credite, care monitorizează împrumuturile populaţiei, cererea de credite s-a comprimat cu 40%.
Românii nu mai cer credite
Românii au abandonat rapid obiceiul de a cumpăra pe credit atât din cauza lipsei de orizont a zilei de mâine, cât şi datorită atracţiei economisirii, stimulată de bănci, pentru un interval scurt, cu dobânzi care au mers până la 15%. Pe de altă parte, băncile ţin ochii pe statistica neagră a incapacităţii de plată şi devin şi mai prudente. Aici, cifrele arată că nerambursările creditelor luate de firme şi populaţie s-au triplat în ultima perioadă. Cercul vicios al suspiciunii reciproce trebuie completat şi cu faptul extrem de important că grupurile financiare mamă nu mai sunt dispuse să pompeze bani în filialele lor din estul Europei, ceea ce îngustează spaţiul de manevră al ambelor tabere, clienţi sau bancheri.
Toată clientela băncilor cere reducerea dobânzilor la credite. România are una dintre cele mai înalte cote de dobândă asociată creditelor în monedă naţională, probabil cea mai mare din Europa. Băncile creditează în moneda naţională la costuri situate între 16,5% şi 24%, în schimb folosesc leii deponenţilor pentru care plătesc dobânzi între 10% şi 11%. Întrucât îngheţarea creditării nu poate dura la infinit, deoarece profitul este rezultatul mişcării banilor, bancherii şi arbitrii lor din Banca Centrală promit o revenire în limite rezonabile undeva în toamnă. Ar putea fi însă prea târziu pentru multe afaceri care depind de finanţare. //
În zodia euro, dobânda este 5%
În vremuri de criză, se schimbă multe obiceiuri. Oamenii devin mai cumpătaţi, îşi taie orice cheltuială inutilă şi, în general, caută soluţii de supravieţuire. Veştile rele sunt însă inevitabile şi publicul şi-a exersat abilitatea de a interpreta semnalele privind economia, de evoluţia căreia se leagă pâinea de mâine, printre altele. Veştile rele despre economia României, discursul despre recesiune anunţă reduceri de lefuri, concedieri sau scumpirea monedei europene, care are ca efect imediat cheltuirea unor sume mai mari pentru plata ratelor. În vâltoarea crizei însă, constatăm că trăim într-o ţară vulnerabilă aflată la rândul ei într-o regiune care nu şi-a consolidat fundamentele economice. Când plătim pentru fiecare sută de lei împumutată de la o bancă 20 de lei pe an, asta se datorează fundamentelor fragile ale economiei.
Deşi este greu de acceptat, anii în care în România au fost amânate reformele, în care am avut inflaţie de război civil au scumpit creditele şi expun leul unui pericol zilnic de depreciere. O mare parte din aparenta bunăstare a ultimilor ani a fost finanţată de băncile străine, cu banii deponenţilor din Austria, Grecia, Franţa sau Italia. E drept că nu ne-au trimis banii ăştia din prietenie, ci tocmai pentru că dobânda mare asigura un profit pe măsură. Acum, robinetul ăsta s-a închis, suntem prea riscanţi pentru a ni se mai trimite bani pentru a fi mişcaţi în creditare. Băncile dispun acum de banii pe care-i adună din economiile noastre, mult mai puţini şi destul de scumpi şi ei. Totuşi, diferenţa mare între dobânda pe care o plăteşte banca deponenţilor şi aceea pe care o percepe clienţilor pe care-i creditează este mare. Băncile susţin că această diferenţă acoperă riscurile mai mari ale creditării românilor. Posibil. Oamenii se întreabă însă când vor plăti dobânzi apropiate de cele din Franţa, Spania sau din Italia.
Mulţi se agaţă de nivelul de dobândă de 5% la creditele în euro, considerându-l abordabil. Ei bine, nu este deocamdată, deoarece nimeni, nicio afacere sau persoană, cât de bogată, nu poate fi creditată la acest nivel, într-o ţară considerată riscantă pentru investiţii. Vom ajunge însă şi la 5%, dar numai când vom adopta euro. //
