Tiparnița europeană de bani și cursul dolar-euro

Începe o perioadă de devalorizare uşoară a monedei europene, fără ca asta să ducă la dezastre, dimpotrivă, se aşteaptă o relansare a economiilor europene. La capătul drumului, peste 18 luni, euro va fi subevaluat faţă de dolar.

Banca Centrală Europeană (BCE) dă dru­mul în această săptămână la tiparniţa de bani, cu scopul declarat de a înviora eco­nomiile zonei euro, care lâncezesc frânate de o inflaţie prea joasă. Ves­tea, anunţată săptămâna tre­­cută la Nicosia de către Ma­rio Draghi, preşedintele BCE, a apăsat pe nervii pieţei va­lutare in­ternaţionale, care a coborât cotaţia monedei un­ice în faţa dolarului la cel mai jos nivel al ultimilor 11 ani. Cursul celor două mari monede ale lumii, eu­ro şi dolarul american, s-a îndreptat, chiar în timp ce Draghi vorbea, spre 1,10 dolari pentru un euro. Moneda europeană s-a în­tors astfel la paritatea din primele sale zile de viaţă, din ianuarie 1999, când un euro valora 1,17 dolari, curs care nu a stân­jenit în vreun fel economia euro­peană.

Întrebarea care pluteşte în aer este, evi­dent, unde se va opri deprecierea mo­ne­dei unice şi în ce ritm se va produce că­de­rea. Nu există un răspuns clar, deoarece pie­ţele financiare sunt imprevizibile şi re­acţionează, lucid sau emoţional, la o mul­ţime de impulsuri, care includ veşti des­pre economie, evoluţii ale preţurilor pe­tro­lului, dar şi reacţii la tensiuni geopolitice.

Există, desigur, trepte de rezistenţă, mo­nedele mari nu se scufundă ca torpilele în lac, cad elegant, planat, eventual se de­ze­chilibrează într-o rafală de vânt. Ca atare, ne­gustorii de bani din pieţele in­ter­na­ţio­nale sunt prudenţi în analize şi risipesc di­verse praguri de rezistenţă, iar saltul, previzibil, de la 1,10 dolari pentru un euro la 1,085 este rezultatul unor tranzacţii cu zeci sau poate sute de miliarde de dolari şi euro. Va fi deci, spun ana­liştii pieţei, o alunecare li­nă, cu aterizări la 1,095, la 1,085, până la 1,025 de do­lari pentru un euro. În ul­timele două luni şi ju­mă­ta­te, de când Draghi a lovit pieţele cu ameninţarea uru­itului tiparniţei de bani, eu­ro s-a devalorizat cu 10% faţă de dolarul american. În freamătul aşteptării, săptămâna trecută euro a pierdut 3% din valoare în faţa do­la­rului. Putem spune totuşi că pieţele fi­nan­ciare au anticipat mişcarea de debut a pro­gramului de expansiune monetară a BCE care ia startul în data de 9 martie şi că, odată lansat, devalorizarea va încetini.

Surprizele totuşi pot apărea din de­zar­ti­cu­larea programelor celor două mari bănci centrale, BCE şi Federal Reserves. În timp ce Draghi relaxează politica monetară, cum­­pără titluri de stat, deci datorie pu­bli­că, şi pentru asta tipăreşte bani, în spe­ranţa că băncile vor folosi aceste sume în ex­ces pentru a finanţa economia zonei eu­ro, Federal Reserves se pregăteşte să ştear­gă urmele propriului program de ex­pan­siune monetară, majorând dobânda.

Tendinţa pare a fi însă clară, cele două mari monede pot ajunge la egalitate, iar as­ta se va putea întâmpla, probabil, în iu­nie, când Federal Reserves, sistemul ame­rican de bănci centrale, ar putea decide să ridice do­bânda sa de politică monetară, ce­ea ce ar face ca dolarul să fie un plasament mai atrac­tiv şi ar atrage şuvoiae de bani către SUA.

Să ne amintim că moneda unică s-a plasat la un curs de 0,82 de dolari pentru un eu­ro, în 2000, minim istoric absolut. Totuşi, din 2002 încoace, euro s-a întărit constant în faţa monedei americane.

Acum se pare că o monedă slabă satisface interesul pieţei europene, deoarece apare astfel un avantaj pentru exportatorii zonei care foloseşte moneda unică. Americanii, pe de altă parte, se tem şi ei de un dolar prea puternic, din aceleaşi motive, acesta ar scumpi produsele made in USA şi ar pro­­vo­ca pierderi industriei.

Observăm o evoluţie aparent paradoxală a pieţelor financiare: în timp ce în piaţa va­lutară euro scădea şi dolarul se întărea, în pieţele bursiere acţiunile companiilor eu­ro­pene urcau la cote istorice, semn că pro­gramul funcţionează. De altfel, Draghi a mai prezentat o estimare destul de op­ti­mistă a evoluţiei economiilor zonei euro pentru următorii ani. Astfel, stafful BCE vede cotaţiile barilului de petrol la 58,5 dolari în 2015, cu o uşoară urcare la 66,8 dolari în 2016, evoluţii care ar putea in­jec­ta singure nervozitate în preţurile car­bu­ran­ţilor. BCE se aşteaptă la o devalorizare a monedei unice cu 9% în faţa dolarului american, în 2015 şi 2016, faţă de nivelul din decembrie 2014. Astfel, BCE îşi face socotelile pentru un curs de 1,14 dolari pen­tru un euro, în 2015, şi de 1,13 dolari pentru un euro, în 2016, estimări care pot anunţa şi un nivel de alarmă, dincolo de care Banca Centrală ar putea interveni, apă­rându-l. Este, de asemenea, de aş­tep­tat ca cele două mari bănci centrale să se coor­doneze, sub bagheta influentului Stan­ley Fischer, vicepreşedintele Federal Re­serves, care a fost însă şi profesorul lui Ma­rio Draghi la Massachusetts Institute of Technology (MIT). Nu doar raţiunile sen­­timentale, legătura spirituală între men­tor şi student, ci şi amintirea faptului că, atunci când Statele Unite au fost lovite de criză, BCE a stat umăr la umăr. Deci o eventuală ieşire din traseu a cursului euro-dolar este greu de bănuit, deoarece nu va fi un război al monedelor orchestrat de cele două mari bănci centrale, ci o aten­tă dirijare a două mişcări monetare aflate în contradicţie şi în contratimp.

În esenţă, începe o perioadă de de­va­lo­ri­za­re uşoară a monedei europene, fără ca as­ta să ducă la dezastre, dimpotrivă, se aş­teap­tă o relansare a economiilor eu­ro­pe­ne. La capătul drumului, peste 18 luni, eu­ro va fi subevaluat faţă de dolar şi, evi­dent, piaţa va căuta să compenseze treaba asta.

Leul nostru ar putea suferi ceva presiuni de apreciere, deoarece dobânda titlurilor noastre de stat este încă destul de ape­ti­san­tă pentru investitori. Totuşi, mişcările Băncii Naţionale a României de reducere a dobânzii cheie au pus la adăpost moneda în faţa unui asalt speculativ.