Complexul “cetatii asediate”

Liviu Rotman 07.09.2005

De același autor

Despre complexul “cetatii asediate” ca fenomen politic, cultural s-a scris. El explica exacerbarea tendintelor nationaliste, xenofobe ale unei culturi, prin cultivarea sentimentului de frica, atat fata de vecini, cat si fata de straini in general.
In optica celor ce incurajeaza acest complex, vinovatia “strainului” si necesitatea apararii impotriva lui este un fapt mai presus de orice demonstratii.
De asemenea, cliseul “strainului cu ganduri rele” a fost o omniprezenta, in cultura romana, inclusiv la unele din piscurile ei emblematice, si se regaseste in toate etapele istorice ale statului national. In poezia Doina, Mihai Eminescu da glas acestui sentiment: “De la Nistru pan-la Tisa/tot romanul plansu-mi-s-a/ca nu mai poate strabate/de-atata strainatate”. Inaintea lui, Vasile Alecsandri crea unul din cliseele de baza negative ale strainului, cel de lacusta, ce se referea in primul rand la evrei, dar erau inclusi si alti minoritari.
In perioada comunista minoritatile erau amintite doar in contexte festive, problemele lor reale erau ascunse sub un covor rosu, intins de activistii Sectiei de Propaganda. Tavalugul nivelator acoperea tot ce era legat de diferente. Si apoi, era un adevar ce nu putea fi pus in discutie faptul ca partidul (singurul si atotputernicul) rezolvase definitiv problema nationala in Romania. Asa ca tacerea se lasa grea peste un nod de probleme reale. Dar, in acelasi timp, sentimentul “cetatii asediate” era inoculat opiniei publice. De altfel, Ceausescu - si comunismul in general - dispar de pe scena istoriei Romaniei, evocand pericolul din afara (“agenturile straine”!).
Dupa 1990, ies din nou, si cu deosebita putere, miasmele xenofobiei. Nici un cliseu clasic nu lipseste. Cel mai uzitat este: “Ardealul este in pericol”, ce exploata o sensibilitate reala, lasata de istorie, dar si altele, in special referiri la tot felul de oculte internationale, guverne supranationale, ce sunt indreptate impotriva Romaniei.
Din pacate, in atmosfera infierbantata postrevolutionara, propaganda nationalista a unor factori iresponsabili a facut sa curga sange, atat romanesc cat si unguresc, la Targu Mures, in martie 1990.
Xenofobia a fost imbratisata de o serie de forte politice extremiste si a inveninat primul deceniu postrevolutionar.
Parea, in anii de dupa 2000, ca atmosfera xenofoba a slabit. Opinia publica era preocupata de o serie de probleme grave pe care le puneau economia, viata sociala etc., iar intrarea in NATO si drumul - mai lung sau mai scurt - catre Europa impuneau preluarea unui sistem de valori morale in care xenofobia, ura impotriva celui diferit nu-si mai gasesc loc. Inseamna a fi orb sa nu constati o anume schimbare de ton. Excesele antisemite, rasiste se mai aud, dar in marginile societatii sau in publicatii sub cota de onorabilitate a publicului. O anume oboseala fata de galagia nationalista a dat loc la o anume stare de normalitate si bun-simt.
Se pare ca aceasta viziune optimista - careia i-am fost si eu tributar - nu era reala sau, cel putin, nu reala in intregime.
Dorinta de normalitate te face cateodata sa ignori anumite semnale de alarma.
Astfel, in plin centru al Bucurestilor, inclusiv, intr-un loc incarcat de semnificatii atat de profunde ca treptele ce duc la Teatrul National - adica tocmai acolo unde am vedea o Agora democratica a capitalei - sta scris cu litere de-o schioapa: “Moarte Tiganilor!”. Si nu de o zi, de doua, ci de peste un an. La cativa pasi de acolo, la coltul elegantelor strazi Dianei si Italiana, te intampina o zvastica, ce e privita, zilnic, de sute de elevi ai Colegiului National “Spiru Haret”, aflat la cativa metri de acel loc. Oare e sanatoasa o asemenea familiarizare? Oare nici un profesor sau parinte, in drum spre scoala, nu a fost stanjenit de prezenta odiosului simbol nazist?
Aparitia acestor fenomene este facilitata de o anume ambiguitate ce domneste in discursul public, fata de problema relatiei cu minoritatile, o anume suspiciune, un anume sentiment de “gata, e prea mult”. Nu este in intentia mea de a face - acum si aici - un inventar - de altfel foarte necesar - al derapajelor in directie nationalist-xenofoba. Destul de grav ca ziare considerate “de consens”, foarte citite, receptate de public ca democrate, gazduiesc rabufniri xenofobe. Cea mai recenta iesire de acest fel a aparut in ziarul Ziua.
Aici, cititorul are ocazia sa vada concretizarea sentimentului “cetatii asediate” intr-un articol cu titlul sugestiv Batalia anti-Romania, sub semnatura lui Victor Roncea. In fapt un serial, ce cuprinde - pana in prezent - doua episoade.
Articolul e menit sa sublinieze pericolul - pentru tara - al prezentei minoritatilor nationale, cat si al “colaborationismului” societatii civile.
Asa ca... domnul Roncea face un istoric - in optica nationalista - al conflictelor etnice din Romania, in special din “Transsylvania” - dupa cum ortografiaza domnia sa - trimitand si prin aceasta la modelul sau ideologic, care este Romania Mare, care ne-a invatat cu schimbari de ortografie sugestive.
Dar atacurile impotriva Romaniei, sustine domnul Roncea, au sanse de reusita din cauza colaborationismului... elitei - ce nume de rusine: Elita “imbracata europeneste”, dupa cum se spune, indicandu-ne, astfel, un al doilea pol negativ: Europa. Domnul Roncea are, probabil, nostalgia adevaratei elite, orientale, cu caftan si fes!
Dar culmea acuzarii sta in secretul dezvaluit de autor, adevarat scoop, si anume ca: majoritatea “elitistilor”... “sunt incadrati in structuri de tip militar”. Demascarea este completa! Nu ar urma decat sentinta, care se va da, poate, intr-un... episod urmator! Ce pacat ca imaginea cu “impuscarea intr-un stadion” a fost folosita de altcineva. Altfel... O alta acuzatie la adresa societatii civile este si cea de “antiortodoxism”. Motivul ar fi protestul acesteia impotriva punerii in libertate a vinovatilor de omucidere de la manastirea Tanacu. Ne explica, doct, autorul articolului despre existenta “prezumtiei de nevinovatie” pana la judecata. Domnia sa uita ca in orice caz similar, in toata lumea civilizata, un vinovat de asasinat este incarcerat si inainte de sentinta, fiind considerat periculos pentru public. Ceea ce nu prejudiciaza, in proces, “prezumtia de nevinovatie” a acuzatului.
Si, ma intreb, de ce este catalogat acest protest ca indreptat impotriva Bisericii, cand reprezentantii autorizati ai BOR au declarat ca este vorba de “un fals preot”. Mie mi s-ar parea ca punerea in libertate este o sfidare atat a bunului-simt, cat si a pozitiei oficiale a Bisericii, care a condamnat clar actul de barbarie de la Tanacu.
Domnul Roncea, incercand sa fie “political correct”, aminteste de manifestari cu caracter negationist in lumea maghiara, mai precis incercarea de reabilitare a lui Albert Wass. E adevarat, este un fenomen foarte grav, numai ca societatea civila, acei “neo-comisari” cum ii numeste domnia sa, a luat de mult atitudine impotriva acestor incercari. Amintesc in context articolele foarte documentate ale lui William Totok.
Finalul celui de-al doilea episod al domnului Roncea dezvaluie conceptia sa asupra felului in care trebuie sa actioneze “statul de drept”: el il indeamna pe presedintele tarii sa actioneze impreuna cu organele de informatii pentru reprimarea “tradatorilor”, adica a reprezentantilor minoritatilor nationale si, mai ales, a societatii civile. Autorul spera la “...arestari pe capete”. Deci factorul constitutional suprem este indemnat la folosirea serviciilor de informatii ca “politie politica”. O viziune macabra asupra dinamicii democratice, greu de inteles, acum si aici, la portile Europei.
Prin felul in care foloseste diversele clisee, atat al pericolului “minoritatilor” cat si al “colaborationismului” societatii civile, articolul se inscrie intr-o serie clasica a incitarii nationaliste. Felul in care isi dozeaza mesajul, in special prin centralizarea atacului impotriva elitei intelectuale romanesti, ne aduce aminte de structura mesajului nationalist interbelic, in forma sa cea mai radicala, care avea ca principal pol negativ al propagandei sale pe “vanduti”. O asemanare care poate ingrijora pe cei cu o buna memorie istorica. Sigur ca asemenea inventare de clisee nationaliste si antieuropene au mai aparut. Dar, in primul rand, in presa extremista. Faptul ca ele apar intr-un ziar important, dintre cele mai citite, ne pune pe ganduri. Ca autorul este si un analist politic respectat si, in acelasi timp, sef de departament al acelui ziar este o circumstanta agravanta.
Articolul este in fond o pastila concentrata a virusului fricii. Oare cui ii foloseste raspandirea acestui microb in opinia publica?
Citind articolele domnului Roncea, brusc mi-am adus aminte ca prin cafenelele bucurestene, in primavara, umbla un zvon: cum ca domnul V. Roncea ar fi fost candidat pentru o importanta demnitate guvernamentala. Poate erau vorbe de claca, multe se spun la cafenea, dar poate... nu. Si atunci...

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22