De același autor
Greu de făcut o analiză aprofundată a tragediei de la 7 octombrie. Cu atât mai mult, cu cât situația este fluidă, evenimentele se precipită, iar realitatea israeliană este dominată de exploziile rachetelor și de alarmele de avertizare. Vechiul dicton latin Inter arme silent musae (în timp de război muzele tac) este valabil și pentru analiza politică.
Imaginile de pe diversele ecrane ne invadează spațiul personal, ne răpesc liniștea. Greu să-ți păstrezi calmul, când vezi imagini cu nou-născuți uciși, cu cadavre măcelărite și batjocorite. Realizezi că s-a întâmplat, sub ochii noștri, o grozăvie fără precedent, că a depășit orice limită a răului, egalată poate doar de crimele Holocaustului.
Mulți au crezut că avem în față un nou episod din prea multele înfruntări sângeroase din Orientul Mijlociu. Dar ce s-a petrecut este mult mai grav. În dimineața de 7 octombrie, a fost atacată, odată cu statul Israel, întreaga civilizație modernă. Agresorul este o organizație teroristă criminală, a cărei nocivitate a fost minimalizată, ba chiar ocultată. Varii interese politice au făcut ca Hamas să fie trecută târziu pe lista organizațiilor teroriste, iar în presa occidentală, prea mult timp, militanții săi erau numiți doar rebeli sau insurgenți.
Această organizație se numește islamică, dar se pretează la atrocități, condamnate de însăși fundamentele acestei religii, și în fond de orice tip de gândire normală. Se consideră „militanți palestinieni”, dar prin acțiunile lor criminale îi condamnă la grele suferințe pe palestinieni. Mai mult decât atât, îi folosesc ca scut uman, pentru a scăpa de pedeapsa meritată. În spatele lor stă Iranul, un stat care, de aproape 50 de ani, dirijează terorismul internațional, iar în paralel ține ostatic un popor cu o veche civilizație.
Criza gravă, deschisă de evenimentele din 7 octombrie - și aflată în plină desfășurare -, poate fi privită din diverse unghiuri, care ne deschid varii planuri. Voi încerca o inventariere a lor. Nu vom reuși însă să trecem prin toate aceste planuri, date fiind multitudinea și complexitatea lor.
a. Planul intern israelian. Un prim element ce merită a fi subliniat este frustrarea societății israeliene față de ușurința cu care dușmanul a putut intra pe teritoriul israelian. Cetățeanul israelian a fost educat în spiritul încrederii depline în Tzahal, armata israeliană - în capacitatea acesteia de a-i asigura securitatea. Armata este una dintre valorile fundamentale ale societății israeliene. În fond, ea se confundă cu poporul. Nu numai declarativ, ci la modul real, fiecare cetățean este un soldat. Ostașul cu mitraliera și casca poate fi funcționarul de la propria bancă, tehnicianul auto, inginerul sau vânzătorul de la Super.
Întrebarea „cum a fost posibil” domină în aceste zile mentalul unei societăți care a crezut și s-a identificat cu armata sa. O analiză aprofundată nu se poate face acum. Și, poate, nu este momentul.
Și totuși, trebuie remarcat că folosirea - prin decizia factorului politic - a armatei sau cel puțin a unor segmente importante ale acesteia, ca forță de poliție, pentru asigurarea coloniilor israeliene din teritoriile ocupate slăbește armata și, în primul rând, factorul uman al acesteia.
Au existat semne de alarmă, lansate de presă sau de cercetarea academică. Dar ele au fost ignorate. În general concentrarea efortului politic pe colonii a creat probleme în societatea israeliană, iar armata este una cu societatea.
Ușurința penetrării teritoriului israelian de către teroriști ridică numeroase probleme, care în mod sigur vor fi analizate de comisii de anchetă ce se vor forma după război. Momentan, nemulțumirea este mare și față de funcționarea guvernului în perioada imediat următoare atacului de la 7 octombrie. Greu de înțeles că premierul nu a găsit de cuviință să se adreseze națiunii, în momentele grele de după atacul terorist. Israelienii aflau de sutele de morți, miile de răniți, de ostatici, însă niciun cuvânt din partea șefului guvernului. După 24 de ore, a fost prezent, prin două declarații filmate, în care constată că Israelul este în stare de război. A urmat, a treia zi, o declarație în direct, fără un conținut special. Cam aceeași atitudine s-a constatat și la ceilalți membri ai guvernului. Nu întâmplător sondajele indică o majoritate zdrobitoare pentru cei ce critică guvernul: 9 din 10 israelieni caracterizau, într-un sondaj din 12 octombrie, comportarea guvernului drept necorespunzătoare. Un fapt fără precedent a fost huiduirea premierului când a vizitat o unitate de rezerviști care se pregătea pentru ofensivă.
Este cert că premierul Netanyahu nu mai are încrederea cetățenilor. O umbră grea asupra sa și a altor autorități, civile și militare, a aruncat-o știrea confirmată oficial zilele trecute că la nivelul armatei, dar și al unor structuri politice, se știa de pregătirea unei acțiuni teroriste cu cinci ore înaintea atacului bandelor Hamas. Dar aceste știri au fost ignorate sau minimalizate.
În ultimele luni, decizia politică a orientat armata spre situația din Cisiordania, unde se constataseră o anumită escaladare a violenței și un pericol pentru coloniile israeliene de acolo. Această strategie a neglijat pericolul Gaza - unde se estima o „liniștire” a grupării Hamas. Și cum acest guvern reprezintă în primul rând interesele coloniștilor, sudul a fost neglijat. De altfel, așezările din sud, în momentul atacului, au fost apărate în primul rând de grupări de autoapărare locală, ce au opus o rezistență eroică, uneori cu prețul sacrificiului suprem. Armata a sosit cu întârziere și… rezultatele se cunosc.
Criticii activității acestui guvern au spus de multe ori că diversele sale politici sunt „capturate” de interesele coloniștilor: pe plan economic, cultural etc. Dar nici în visele cele mai rele nu s-a crezut că și pe planul securității naționale există o subordonare față de interesele particulare ale unui segment social, pe care încă din 1974 Yitzhak Rabin îl numea „cancerul Israelului”.
Greu de spus acum ce efecte va avea soluția formării unui cabinet de urgență, prin alăturarea unuia dintre liderii importanți ai opoziției, Benny Gantz. Așa cum a declarat chiar Gantz, prezența sa în guvern este strict legată de politica de securitate. În același timp, liderul oficial al opoziției, Yair Lapid, nu s-a alăturat guvernului. Teoretic, un guvern de unitate națională este benefic în special în momente de criză gravă. Există în istoria politică israeliană precedente cu realizări importante. În anii ‘80, guvernul Shamir-Simon Peres a fost un guvern care a realizat două obiective importante: retragerea armatei din Liban și stăvilirea inflației. Dar configurația actuală, cu un premier care este cunoscut pentru încălcarea promisiunilor, și, mai ales, prezența unor extremiști ca miniștrii Smotrich și Ben Gvir nu este de natură să creeze speranțe.
b. Planul geopolitic. Foarte importantă este poziționarea diverselor state față de evenimentele din Israel. Statele Unite și Uniunea Europeană s-au declarat imediat solidare cu statul Israel. În acest context, este locul să amintim reacția fermă a României, exprimată atât de președinte, cât și de premier. Impresionantă este și solidaritatea arătată de Ucraina, ea însăși victimă a unei agresiuni criminale.
Un cuvânt special, pentru conduita ireproșabilă a președintelui Statelor Unite, Joe Biden, care a manifestat o sensibilitate specială pentru Israel. Joe Biden a rostit cel mai pro-israelian discurs susținut vreodată de un președinte american. În paralel, cu o promptitudine ieșită din comun pentru administrațiile americane, a decis măsuri operative militare în sprijinul Israelului. „Este vorba de asigurarea securității noastre”, a spus președintele. El a înțeles că teroriștii Hamas atacă lumea liberă, în întregul ei. Poate ar fi necesară o paranteză, în care să spunem, că dreapta israeliană, inclusiv actuali membri ai guvernului, l-a demonizat pe Biden. Poate o recunoaștere a greșelilor lor ar fi un act moral.
Pe de altă parte, Iran, Qatar și alte state arabe și-au exprimat sprijinul pentru Hamas și pentru pierderile umane ale „dușmanului sionist”.
Semnificativă este poziția, aproape similară a Rusiei și Turciei, care încearcă să pozeze în arbitri neutri, dar, în fapt, sprijină teroriștii.
Agresiunea Hamasului din 7 octombrie a dus la o „despărțire a apelor” pe harta lumii. Lumea liberă a înțeles mai repede și mai clar ca altădată că atacul din sudul Israelului este împotriva sa și a valorilor sale. În același timp, se prefigurează o „axă a răului”, ca să folosim formula lui George Bush din 2003, axă condusă de Iran, cel mai vocal apărător al grupării Hamas, secondat de Rusia și Turcia.
Firește, încă nu este foarte clară poziția Chinei, „marea necunoscută” a tabloului politic actual, ca și a altor state mari, ca India, țară cu o importantă minoritate musulmană. Trebuie arătat că unele state arabe importante, în primul rând Egiptul și Arabia Saudită, își păstrează rezerve față de evenimente.
Trebuie spus că polarizarea lumii a fost pregătită de războiul din Ucraina și poziționarea diverselor state față de acesta. Această polarizare este un factor agravant în dinamica politică a lumii.
O tragedie cu valoare de simbol este masacrarea miilor de tineri - încă nu se cunoaște dimensiunea crimei - prezenți la Festivalul muzical Nova de lângă granița cu fâșia Gaza. Acești tineri - cei mai mulți, adolescenți - au venit în acel loc ca să danseze și să cânte pentru pace și apropierea între popoare. Tinerilor israelieni li s-au alăturat americani, francezi, germani etc. Teroriștii i-au ucis pe ei, împreună cu visurile lor pentru o lume mai frumoasă.
Tragedia de la 7 octombrie 2023 a fost unul dintre cele mai brutale atacuri împotriva civilizației moderne de tip occidental. Cred că este urgentă o mobilizare pentru salvarea acestei lumi. Pentru a salva visul tinerilor uciși la Festivalul din Sudul Israelului.
În această înfruntare dintre barbarie și normalitate, Israelul a fost ținta agresiunii, dar și o avangardă a apărării lumii democratice. //
