De același autor
Summit-ul informal UE-27 de la Bratislava a marcat începutul unei perioade de reflecție post-Brexit, astfel încât nu erau așteptate evoluții spectaculoase. Eventualele propuneri semnificative de reluare a integrării vor fi discutate, probabil, ceva mai târziu, pentru că ar provoca diviziuni pe care Uniunea nu și le permite acum. Dar încercarea participanților de a se concentra asupra temelor mai puțin controversate s-a dovedit până la urmă nesatisfăcătoare, pentru că întâlnirile pregătitoare – bilaterale sau în grup – generaseră deja așteptări mai mari.
Lentoarea cu care acționează guvernul britanic în dosarul retragerii din UE servește involuntar cauza solidarității continentale, întrucât ultimul lucru de care ar avea nevoie Uniunea ar fi constituirea de noi tranșee, pornind de la conținutul discuțiilor. Apoi, cum în lunile următoare vor avea loc întâlniri cu electoratul în câteva state importante (referendumul constituțional italian, alegeri în Franța, Olanda, Germania), e de presupus că liderii politici în funcție nu doresc ca negocierile cu britanicii să întărească forțele eurofobe sau pe adversarii dornici să joace, în scop demagogic, cartea intransigenței față de Londra. Cu câteva excepții, participanții la reuniunea din capitala slovacă au părut cu adevărat apăsați de presiunea propriilor electorate, ceea ce a accentuat senzația unui deficit de leadership.
Nici armonia între instituțiile UE nu pare a fi la cote satisfăcătoare. Între șeful Comisiei și cel al Consiliului European există o rivalitate instituțională încorporată, pe care evoluțiile înspre interguvernamentalism din ultimii ani n-au făcut decât s-o accentueze. Jean-Claude Juncker a venit la Bratislava la doar câteva zile după un Discurs asupra Stării Uniunii destul de moderat, după standardele cu care ne-a obișnuit. Multe dintre ideile exprimate cu acea ocazie se regăsesc în declarația oficială adoptată după summit și aceasta ar justifica, la prima vedere, verdictul potrivit căruia roadmap-ul său a fost mai influent decât cel elaborat de Donald Tusk. În fapt, însă, motivul pentru care președintele Consiliului European a avut o zi proastă ține de eșecul său în a asigura un climat destins pe toata durata întâlnirii, plus conferințele de presă de la sfârșit. Nu a fost așa, pentru că bunele intenții și formule de tip „spiritul de la Bratislava“ au reușit doar parțial să mascheze faptul că rezultatele întâlnirii au produs nemulțumiri.
E greu de spus în ce măsură reacția premierului italian Matteo Renzi este doar una de consum intern, înainte de referendumul de care și-a legat viitorul politic. În declarația finală nu putea fi inclusă ideea reorientării dinspre austeritate spre creștere, susținută de Italia și de celelalte guverne (în majoritate, de stânga) din așa-numitul Club Med, dar probabil că o formulă diluată ar fi fost utilă pentru Renzi. Apoi, semnalele că mecanismul cotelor obligatorii de migranți ar putea fi relaxat și nemenționarea explicită a rutei nord-africane (spre deosebire de cea balcanică) contribuie la eșecul de imagine al Italiei, la puțin timp după ce Roma părea a se fi înscris pe un remarcabil traseu ascendent în UE. Cât despre celălalt nemulțumit, Viktor Orbán, el nu se putea aștepta ca linia sa și a partenerilor din Grupul Vişegrád (V4) în privința migrației să fie validată oficial. Includerea în declarație a unui angajament implicit de evaluare a politicii cotelor obligatorii este un succes pentru V4 – în termeni sportivi, o valorificare a terenului propriu.
Mai toate subiectele ce se regăsesc în declarația finală sunt relativ neproblematice. Nu face excepție – așa cum este formulat – nici angajamentul de întărire a cooperării în aria securității externe și apărării. Evident că, mai ales după ieșirea Regatului Unit, există riscul unor evoluții care să îndepărteze Europa de SUA și să amenințe coeziunea NATO, însă „cei 27“ nu au intrat, deocamdată, pe un asemenea culoar. Decuplarea ar putea veni mai degrabă în urma unei modificări de poziție la Washington, dacă establishment-ul politico-militar de acolo va concluziona, așa cum recomandă mulți specialiști, că misiunea apărării Europei trebuie să le revină europenilor, care sunt capabili să o realizeze – sau, dacă nu sunt, e cazul să devină, pentru că interesul major al SUA este legat nu de Europa, ci de balanța de putere la nivel sistemic. Despre asemenea teme se va putea discuta, însă, doar dacă Uniunea își va depăși actuala stare de fragilitate.