Un proces electoral cu reguli incerte

Începând de luni, 11 aprilie, competitorii po­li­tici se pot înscrie în cursa pentru alegerile lo­cale. Nu există dubii în privința condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească formațiunile politice și candidații in­de­pen­denți. Totul pare în regulă, iar Guvernul Cioloș pare hotărât să organizeze așa cum tre­buie această competiție.

În fapt, lucrurile nu au fost și nu sunt deloc în regulă. Ale­ge­rile reprezintă momentul cen­tral al democrației, iar con­troversele pe această te­mă sunt un semn foarte rău. Nimeni nu mai pune, astăzi, sem­nul egal între democrație și noțiunea de ale­geri libere: atașăm liste de condiții su­pli­mentare mai constrângătoare sau mai laxe, în funcție de prioritățile noastre teoretice. Dar, pentru a merita cu adevărat calificativul de democrație funcțională, o țară trebuie să dispună de un cadru electoral stabil și prie­te­nos față de cetățean.

Dacă analizăm momentele electorale din 2003 încoace – incluzând și referendumurile –, ob­ți­nem un tablou sumbru. Nu s-a discutat prea mult despre modul în care s-a atins cvorumul de participare la referendumul pentru re­vi­zui­rea Constituției (2003), pentru că niciuna din­tre forțele politice nu avea un interes major în acest sens. Ar fi apărut, în­să, discuții foarte interesante. Vine apoi momentul 2004, în care un candidat la pre­zi­den­țiale pune în cauză, fără prea mare convingere, corecti­tu­di­nea rezultatelor din primul tur. Consultările din anii 2007 (referendum pentru de­mi­te­rea președintelui și europar­lamentare) și 2008 (locale și legislative) sunt relativ li­niș­tite. În 2009, avem o suprapunere interesată și extrem de discutabilă: referendumul pentru unicameralism și reducerea numărului de par­lamentari se desfășoară în paralel cu primul tur al prezidențialelor. Echilibrul din turul se­cund duce, ulterior, la contestații și, în final, es­te folosit de învins pentru subminarea le­gi­timității învingătorului. Localele și legislativele din anul 2012 sunt, din nou, liniștite, dar re­fe­rendumul din vară – noua încercare de de­mi­tere a președintelui – creează probleme cât pentru o întreagă tranziție democratică, asu­pra cărora nu mai e cazul să insistăm aici. În fi­ne, în 2014, doar faptul că Victor Ponta a pierdut, până la urmă, scrutinul prezidențial a împiedicat declanșarea unui scandal imens, în care să fie denunțată restrângerea inten­țio­na­tă a dreptului de vot pentru românii din străi­nătate.

Cititorii revistei cunosc evoluțiile menționate mai înainte și ar putea extinde sau, eventual, amenda acest inventar. Intențiamea a fost să prezint motivele pentru care, cu ins­tru­men­tele teoriei democratice, îmi vine foarte greu să afirm că România este o democrație func­țio­nală. Într-un asemenea sistem, cadrul este neutru, neregulile sunt puține sau ab­sen­te, actorii politici nu-și folosesc pozițiile pen­tru a perturba sau deturna sensul unui scru­tin, iar un competitor care ar îndrăzni să pu­nă în cau­ză fără dovezi semnificative re­zul­ta­tul votului popular ar fi repede și aspru sanc­țio­nat.

Cu siguranță că, în fața senzației suscitate de înșiruirea anterioară, nu pare prea grav faptul că de luni candidații se pot înscrie în cursă fă­ră a ști dacă instanța va menține sau va schim­ba modul de desfășurare a celui mai semnificativ scrutin – cel pentru funcțiile de pri­mar. Se trimite înspre societate și un mesaj îngrijorător vizând incertitudinea regulilor, în pragul declanșării procesului electoral. Într-o democrație consolidată, procedurile sunt certe, iar rezultatele – incerte. Dar noi trăim în­tr-o țară în care oamenii, inclusiv membrii cla­sei politice, își pun în toamna lui 2015 în­trebarea dacă se pot convoca sau nu alegeri anticipate (nu că prea mulți le-ar fi dorit) și după ce sistem electoral ar trebui organizate – cel vechi sau cel nou?

Evident că disputa pe marginea celui de-al doi­lea tur în alegerea primarilor se înscrie și în­tr-o altă categorie – anomaliile de sistem elec­toral. Povestea abuzurilor la care au fost supuse sistemele electorale pentru diversele demnități, începând mai ales din 2007, este la fel de interesantă, dar nu mai poate fi abor­dată aici. Aproape că regret revenirea la sis­temul pe liste (pe care, altfel, o susțin), în­tru­cât s-a stricat bilanțul record al țării noastre: pentru un timp am avut, simultan, trei tipuri de uninominal - în două tururi (președinte), în­tr-un tur (primar și președinte de consiliu ju­dețean), uninominalul cu compensare de la parlament, plus votul proporțional pe listă la locale și europarlamentare.

Nu știu care va fi hotărârea finală în ches­tiu­nea celui de-al doilea tur și nici cum vor re­ac­ționa competitorii politici care se văd avan­ta­jați sau dezavantajați. Vom vedea dacă în acest an căsuța aferentă procesului electoral corect va fi bifată de evaluatorii democrației ro­mânești. Nu mă refer doar la inspectorii eu­ro­peni sau la experții din mediul negu­ver­na­mental: evaluatori suntem cu toții, iar eu, unul, nu o voi bifa.