De același autor
Sunt mulți cei care o consideră un lucru marginal. Mulți care iau lucrurile ușor și le consideră mai degrabă „accidente”. Rezultatul unor minți bolnave pe un fond de incultură și teribilism. „România nu are o problemă cu antisemitismul, România nu are o problemă cu extremismul”. Am auzit aceste argumente și am văzut genul acesta de comentarii repetate în spațiul public. Unii o spun pentru că în opinia lor a admite existența acestor probleme, deși ei știu că există, ar aduce prejudicii de imagine țării, alții, pentru că o cred sincer. Fie nu sunt în medii în care „accidentele” se întâmplă, fie consideră că ele sunt exagerate. Unii nu o spun cu subiect și predicat, dar gândesc că aceia care au tot tras semnale de alarmă asupra manifestărilor extremiste (antisemite, xenofobe, homofobe etc.) au un interes personal în exagerarea lor. Am auzit și astfel de comentarii însoțite de zâmbete cu subînțeles: „Lasă astea, știi că de fapt sunt exagerări pentru că unii vor să se promoveze sau să justifice niște bani cheltuiți”. Există și o altă zonă care vede lucrurile astfel: a vorbi public despre aceste manifestări reprezintă în fapt o încurajare a lor, oferindu-le celor care le promovează o tribună nesperată și un argument în plus că „au dreptate”. Suntem astfel într-un cerc vicios al argumentației teoretice, care îndeamnă, din varii motive, la inacțiune, la ignorarea problemei cu speranța că ea va dispărea de la sine. Așa să fie? Realitatea pare să nu corespundă acestor argumente. În ultimele luni, mai precis din momentul în care propaganda neolegionară, naționalismul de sorginte ceaușistă, radicalismul ortodox și teoriile conspiraționiste și-au găsit un vehicul politic în AUR, violența de limbaj, amenințările explicite cu moartea adresate celor identificați drept „dușmani”, violențele (chiar dacă deocamdată nu au depășit nivelul bătăilor sporadice cu jandarmii, îmbrâncelile și agresiunile unor „vedete” ale rețelelor sociale), mesajele antisemite au explodat. Oricine poate constata o creștere a discursului urii. Au fost mesajele explicite adresate primarului Timișoarei, amenințările antisemite trimise actriței Maia Morgenstern, dar și o creștere constantă a comentariilor violente pe rețelele de socializare, toate emanând de la susținători sau membri ai AUR. Cu ipocrizie, liderii partidului au negat în mod repetat orice asociere cu aceste acțiuni, dar în același timp elogiază asumat de la tribuna parlamentului criminali de război (oameni condamnați ca atare, asupra faptelor cărora nu există nicio dezbatere) sau susținători ai Mișcării Legionare. Este deja absolut evident pentru oricine că AUR, oricât s-ar deghiza în spatele unei imagini „patriotice”, „naționaliste” sau de „apărător al credinței”, este nimic mai mult decât o grupare extremistă, condusă de un amestec de manipulatori și demagogi de profesie, antisemiți declarați și persoane care urăsc tot ceea ce reprezintă societatea democratică. Fără a folosi cuvinte mari sau a exagera în vreun fel, ultimele luni au arătat că AUR este o amenințare serioasă la adresa democrației românești, o democrație care nu este consolidată, care nu beneficiază de instituții puternice și nici de o susținere populară activă. Sondajele ne arată că există o majoritate confortabilă care susține valorile democratice, apartenența la UE și NATO, problema este însă că această majoritate nu se manifestă, nu reacționează și nu este implicată zi de zi în „treburile cetății”. Astfel, minoritatea agresivă și constantă reprezentată de AUR poate proiecta cu ușurință o imagine (falsă) de putere și susținere largă.
Sigur că lucrurile sunt mult mai adânci și ar merita o analiză mai profundă. De exemplu, zona cartierelor rău famate, cu ale lor găști de tineri, care au crescut pe lângă clanuri interlope sau în interiorul lor, membri ai galeriilor de fotbal și ascultători de hip-hop protestatar (cu artiști precum Cerdy2k, care amestecă tematica socială cu elogierea „sfinților închisorilor” și teoriile conspiraționiste), este complet necunoscută presei de la noi. O scurtă privire în interiorul acestor grupări arată că majoritatea lor sunt fie susținători AUR, fie se atașează foarte ușor acțiunilor partidului, care le oferă prin mesajele directe exact genul de „soluții” în care cred. Și dacă, pentru a atinge „obiectivele”, unii se pot alege cu capetele sparte sau, de ce nu, ar fi eliminați fizic, cu atât mai bine. Se spune că trebuie să fim liniștiți și că de la mesajele de amenințare la fapte e un drum lung. Ca unul care locuiește într-un astfel de cartier și care are o interacțiune directă cu problema, nu împărtășesc acest tip de optimism. Din contra, cred că stăm pe un butoi de pulbere, unul pe care AUR îl poate detona cu ușurință.
Acest pericol antidemocratic al AUR a fost motivația pentru ca o serie de intelectuali consacrați, istorici, sociologi și profesori universitari să adreseze în februarie o scrisoare deschisă partidelor democratice cu scopul de a trage un semnal de alarmă și de a crea un „cordon sanitar” în jurul partidului extremist. Rezultatul este cunoscut multora dintre dumneavoastră din presă. Am fost trecuți cu toții (Andrei Cornea chiar de două ori) pe o listă a „trădătorilor” care merită „executați”. Dincolo de reacțiile publice de condamnare rămâne faptul că această listă există. Și așa cum ne spunea autorul ei, este „incompletă” sugerând că mai este loc și pentru alții.
Întrebarea mea este ce se întâmplă după ce se completează lista. //
