De același autor
Aveaţi cuiburile voastre selecte, stocurile voastre de mâncare din aia bună adusă din „Occidentul decadent”(nu gheare de pui, „adidaşi” de porc şi parizer care se curba când îl prăjeai în tigaie) şi vă împerecheaţi doar între voi. Ceilalţi mişunau, miroseau şi în general trăiau în resturile voastre. Din când în când le aruncaţi nişte firmituri şi pentru asta îi puneaţi să defileze ca să vă slăvească. Stăteaţi cu burţile la soare şi îi priveaţi pe sub gene gândind cât de deştepţi sunteţi voi şi cât de proşti sunt restul. Chipurile se numea comunism.
În sistemul acela, care era guzgănesc nu comunist, şoriceii mureau pe capete în spitalele unde instrumentarul se steriliza pe reşou (când nu se lua lumina), şoarecii munceau până oboseau în fabrici şi restul zilei erau ocupaţi să fugă după mâncare, iar popândăii care încercau să scape cădeau în capcanele pe care le aveaţi întinse în jurul Republicii Socialiste Guzgania. Chestia amuzantă era că totul se baza pe ideea că de vină sunt pisicile, care chipurile mureau de invidie că toate rozătoarele o duceau aşa de bine şi vroiau să intre în cuib şi să le mănânce. Dar, în realitate, pisicile nu mai mâncau de mult şobolani, mâncau conserve şi pliculeţe cu delicatese, se întindeau leneşe şi mulţumite la soare şi aşteptau cuminţi ca guzganii să se îngraşe, să epuizeze stocurile de mâncare şi să facă implozie. Ceea ce s-a întâmplat. V-aţi îngrăşat până când nu a mai rămas nimic de mâncare pentru ceilalţi. Cu toată frica băgată în spinările prin care se vedeau coastele, mai întâi şoriceii (ăia care supravieţuiseră primelor luni din spitale), şoarecii care se săturaseră să ridice din umeri când se întorceau seara acasă cu sacoşele goale şi apoi şi restul şobolonimii v-a sărit, înfometată, la beregată. Aţi omorât câţiva, dar v-au copleşit. Era ca în visele voastre proaste. Erau prea mulţi. Ce să faci?
V-a venit imediat ideea salvatoare. Aţi supt guşile ca să arătaţi ca nişte şobolani obişnuiţi, v-aţi amestecat printre ei şi apoi, mai întâi timid, apoi chiţăind tot mai tare aţi început să spuneţi că doar Marele Guzgan de Scorniceşti şi familia lui de rozătoare au mâncat rezervele muncite. Voi niciodată. Nimic. Şi voi mureaţi de foame ca toţi ceilalţi. S-a înţeles greşit. Voi de fapt, îl uraţi de moarte şi abia aşteptaţi să se revolte şoricimea ca să vă scape de el şi odioasa lui consoartă Codoi. Şoriceii şi unii şobolani au dat din mustăţi şi nu au zis nimic la insolenţa asta. Le era aşa de foame că nu îi interesa ce bazaconii aveaţi voi de spus. Dar unora, care mai ştiau cum mergea treaba, au început să le vină tot felul de idei năstruşnice, cum ar fi să îi găsească pe guzganii care le omorâseră puii pe la Timişoara, Sibiu şi Bucureşti, apoi pe cei care îi furaseră cincizeci de ani şi poate să facă puţină curăţenie prin cuib, că prea mirosea a hoit. Ăia nu înghiţiseră faza cu suptul guşii şi arătau cu lăbuţele spre pliul de grăsime prost mascat de hainele noi.
Pe ăştia i-aţi alungat cu gloanţele. După ce aţi selectat nişte şobolani cu bune perspective de a deveni guzgani (că doar exact asta îşi doreau şi ei de fapt, adică să ajungă în locul Marelui Guzgan) unii care să vă garanteze că nu o să păţiţi nimic, aţi dat drumul la diversiune. Aţi zis că cerul este plin de vulturi, apele sunt otrăvite şi nişte pisici negre aduse cu baloanele le vor răul. Ca să fie reală toată butaforia aţi adus nişte chiţcani în termen şi i-aţi pus să se împuşte între ei prin pieţele centrale. Şoricimea şi şobolănimea a fugit buimăcită şi nu a înţeles, acum că învinseseră, cine ce mai are din nou cu ei. Pentru că ei chiar credeau că au învins, au rămas pe loc şi au sărit să vă apere, cât să vă furnizeze carne de tun. Să fie ceva înălţător şi real. Apoi, când aveaţi totul în mână, l-aţi scos de la naftalină pe Marele Guzgan şi l-aţi rupt în bucăţi în faţa lor. Gata. Morţii cu morţii, vii cu vii. Acum, hai, înapoi în scorburi!
Problema a fost că şoarecii şi şobolanii mai deştepţi s-au prins repede că ceva nu e tocmai în regulă, mai ales că acum în loc de guzganii cu o guşă, pe care îi credeau dispăruţi, au apărut unii cu două. Cum vine asta s-au întrebat ? Adică de asta ne-am revoltat noi? Şi, după ce s-au strâns de câteva ori într-o piaţă mare, au pus corturile în mijlocul drumului şi au zis că nu mai pleacă de acolo. Aşa, aţi spus voi, lasă că vedem noi! După ce aţi spus că şobolanii de acolo, şi doar ei, sunt din categoria celor fac mizerie, miros urât şi răspândesc tifosul, aţi chemat cârtiţele să îi deratizeze. Au venit cârtiţele şi, conduse de guzganii albaştri cu dungi albe (ăştia deveniseră între timp cei mai buni prieteni ai voştri), au făcut curăţenie. A încasat şobolănimea o bătaie soră cu moarte (mă rog, câţiva au murit) cât să îi fie clar că guzganul cu două guşi este o rasă superioară. Acesta era viitorul şi ori îl acceptă, ori pleacă. Jumătate şi-au făcut bagajele imediat şi s-au cărat profitând de faptul că acum nu-i mai împuşca nimeni dacă fugeau din cuib. Ăilalţi au rămas că nu aveau idee ce îi aşteaptă. Ei credeau că o să fie bine, odată ce ăia cu tifosul au fost alungaţi.
Dar nu. V-aţi împărţit egal în două tabere, unii la dreapta, unii la stânga, şi le-aţi băgat uşor în cap celor rămaşi că trebuie să aleagă între voi deoarece există doar două tipuri de şobolani. Unii ar fi cei care sunt înnebuniţi după hârtie şi ochelari, iar ăilalţi după mămăligă şi ceapă. Cel mai bine pentru toată lumea ar fi ca cele două rase să nu se întâlnească niciodată, căci altfel ar ieşi omor. Aveţi voi grijă să nu se întâmple aşa ceva. Următorii zeci de ani aţi lucrat atât de intens la asta încât astăzi „şobolanul de bilbliotecă” (Intelectualis Sorosensis) şi „şoarecele de câmp fără câmp” (Chiţcanus Pauperus) figurează ca specii diferite în tratatele de zoologie naţională. Toată lumea pare să fi uitat că făceau, în 1989, parte din aceeaşi rasă ruptă de foame. Dar pentru voi ideea a fost benefică. Pe chestia asta v-aţi mai adăugat o guşă.
A urmat o perioadă de mari împliniri. Scăpaţi de toate grijile, în timp ce şobolanii se fugărea şi se scuipau între ei, aţi cărat în propriile cuiburi ceea aparţinuse de drept tuturor şi aţi umplut locul rămas liber. Şobolănimea a văzut cu proprii ochi cum scad iar rezervele de mâncare şi cum a ajuns din nou sclavă, doar că acum trebuie să muncească pentru mai mulţi guzgani şi pentru unii tot mai graşi. Guzganii cu trei guşi au spus că asta se numeşte democraţie şi foarte mulţi şobolani şi şoricei au început să deteste cuvântul care în dicţionarul lor se citea altfel: „sărăcie”. Ăia mai deştepţi au început să chiţăie din nou, cum că nu ar fi drept ce se întâmplă, dar s-au trezit din nou că şi ei sunt murdari, miros urât şi răspândesc tifosul. Cică ar fi fost plătiţi de pisicile alea din afară (tot alea) să distrugă armonia. Unii au tăcut, ca să nu păţească ce au păţit ceilalţi, alţii au plecat, alţii au rămas să chiţăie la lună.
Apoi au trecut anii. Guzganii vechi au mai dispărut, dar au rămas urmaşii lor, iar specia s-a adaptat şi a evoluat spre guzganul paralel cu patru guşi. Pentru că deja nu mai are sens să se prefacă, noua rasă îi dispreţuieşte pe faţă pe şobolanii obişnuiţi, despre care are exact aceeaşi părere ca şi decedatul Mare Guzgan: există doar ca să muncească. Atât. Tulburaţi pentru puţină vreme de întrebările legate de provenienţa celor patru guşi, noua rasă de guzgani a sărit la bătaie şi i-a muşcat de gât pe şobolanii impertinenţi. Guşile le-au dobândit muncind cinstit sau le-au moştenit, ăia care întreabă sunt puşi de pisici (iar cu pisicile?) şi deratizarea tot nu s-a făcut cum trebuie, deoarece, iată, mai există şobolani cu ochii roşii gata să răspândească tifosul. Ar trebui o deratizare generală. La fel ca şi strămoşii lor din 1989, ei sunt de fapt persecutaţi şi neînţeleşi. Să nu ne luăm după aparenţe. Ce dacă au palate, maşini cât venitul pe viaţă al unui şoricel sau ceasuri scumpe care ar plăti pentru un spital? Au muncit pentru ele. Cine zice altceva este rău intenţionat. Acum că şi-au regăsit Marele Guzgan, în varianta cu o singură mustaţă, par şi mai siguri pe ei.
Pentru a-l proteja pe el (de fapt pe ei toţi) au ajuns repede la concluzia că legile sunt proaste. Păi cum să condamni un mare guzgan pentru furt, dacă el nu face altceva decât să ia ceea ce este de drept al lui? A cui este colonia asta? Păi a guzganilor mândri că sunt guzgani. Atunci? Nicio problemă, facem alte legi. De fapt una singură. Guzganul paralel cu patru guşi este specie protejată şi nu poate fi tras la răspundere pentru nimic. Legile sunt valabile doar pentru şobolani. Punct. Guzganul trebuie încurajat şi hrănit să evolueze spre rasa superioară cu cinci guşi.
Mai este ceva. Ideea că nu ne mai păcăliţi, cum aţi făcut-o cu părinţii noştri, pentru că rozând la gunoaiele voastre ani de zile ni s-au ascuţit şi dinţii şi mintea. Nu vă bucuraţi indiferent dacă voi credeţi că aţi câştigat. Îi vedeţi pe şoriceii ăia mici din pieţe? Rasa voastră este deja pe cale de dispariţie, băi, guzganilor!
