Ce vrea BOR?

Biserica Ortodoxă Română este în mod constant subiect de polemici. Asta, în ciuda sondajelor tradiționale care măsoară „încrederea în instituții” și care de ani buni așază BOR în topul favoritelor, alături de Armată. Dacă însă urmărești știrile și comentariile după fiecare nouă dezvăluire privind corupția, lipsa de moralitate și abuzurile unor reprezentanți ai clerului, ai putea ajunge la concluzia că sondajele nu prea au legătură cu realitatea. Foarte mulți români își manifestă nu doar lipsa „încrederii”, ci de-a dreptul furia în legătură cu unele acțiuni și declarații ale ierarhilor BOR. Este de meditat dacă răspunsul la un sondaj se traduce integral în girarea în alb a tot ce întreprinde sau spune Biserica Ortodoxă, cum sunt tentați să afirme unii dintre cei care se erijează în „apărătorii Bisericii” pe orice subiect. Pare mai degrabă că nu.

Încă de la debutul pandemiei, BOR s-a poziționat haotic și a emis mesaje contradictorii către propriii credincioși și în spațiul public, în legătură cu subiectul. Dacă zona ortodoxă hardcore, reprezentată de, să le spunem, conservatori, a avut o poziție clară de respingere netă a oricărei colaborări cu autoritățile (medicale sau cele implicate în campania de vaccinare), poziția aripii reformiste, grupată în jurul Patriarhului Daniel, a fost una ezitantă. Au existat jumătăți de pași înainte, prin declarații care fie au criticat explicit ieșirile halucinante ale deja celebrului Teodosie, fie au transmis mesaje de a respecta „sfaturile medicale”. Dar nu a existat niciodată, nici din partea patriarhului, nici asumat instituțional, vreun îndemn la vaccinare. Să fie aceasta o linie de conduită impusă de dogmă, așa cum sugera la un moment dat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei?

Ar fi greu de crezut totuși că BOR este singura biserică de rit ortodox care să meargă pe linia dogmei, în contextul în care Biserica Greacă, de exemplu, s-a implicat activ în susținerea campaniei de vaccinare, inclusiv prin apeluri publice. Ce să mai vorbim despre frații ortodocși ruși? În iulie 2021, mitropolitul Ilarion, conducătorul Direcției de Relații Externe din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse (deci un reprezentant cât se poate de oficial) a declarat în cadrul unei intervenții televizate că persoanele care refuză să se vaccineze „comit un păcat pentru care vor trebui să se căiască pentru tot restul vieții. Păcatul este de a te gândi la tine și nu la o altă persoană”. Cât se poate de clar. Atunci care este, de fapt, problema cu BOR?

Pentru a schița un posibil răspuns, ar trebui în primul rând să dărâm o idee preconcepută, foarte prizată în societate, anume aceea că BOR este o instituție perfect unitară, condusă cu o mână forte de un „șef” a cărui autoritate este dincolo de orice discuții și ale cărui decizii sunt executate cu maximum de obediență. Această imagine, creată și căutată cel mai adesea tocmai pentru a antrena responsabilitatea instituțională funcție de diverse subiecte, poate fi justificată de faptul că niciodată BOR nu și-a asumat oficial vreo responsabilitate pentru greșeli și abuzuri dovedite. Iar dacă ierarhii BOR fac front comun și clamează mereu „atacuri” atunci când în discuție sunt fapte, atunci e firesc ca judecata celor din afară să fie făcută în tușe groase și la paușal.

Dar această imagine nu corespunde întru totul realității. Asta, dacă vrem să fim obiectivi și să înțelegem mecanismele unei organizații atât de complexe. Cine a urmărit cât de cât ceea ce se întâmplă în BOR în ultimii ani, mai ales de când Daniel a devenit conducătorul instituției, a putut remarca existența unei lupte surde în interior. Tendințelor de modernizare impuse de patriarh, tendințe care au vizat adaptarea bisericii la ceva mai mult din modernitate (vezi înființarea postului de televiziune Trinitas și a postului de radio cu același nume), li s-a opus de la bun început gruparea conservatoare. Să nu ne imaginăm însă că ar fi vorba despre o luptă între „occidentali” și „răsăriteni”, ci mai curând între ideea de a adopta acele bucăți din modernitate care pot fi benefice BOR, față de respingerea oricărei legături cu modernitatea. Cu recunoscutul său talent organizatoric, Patriarhul Daniel a părut la un moment dat că s-a impus în această luptă. Dar a fost o victorie de etapă și nu a reușit să învingă opoziția. Din contra, poziția sa a devenit tot mai șubredă în raport cu adversarii săi interni. Poate părea un șoc pentru mulți, dar patriarhul este astăzi mai degrabă un prizonier în palatul său decât un conducător autoritar. Este nevoit să navigheze cu mare prudență, dar nu față de societate, ci față de propriii subalterni. Și câtă autoritate și putere are s-a văzut amplu în neputința de a-l potoli pe zisul Teodosie.

Departe de mine a mă considera printre cei specializați în domeniu sau printre cei care sar iute să „apere” Biserica, dar, ca observator a ceea ce se întâmplă în societatea noastră, aș pune atitudinea pe tema pandemiei a BOR mai curând pe tema acestui conflict intern. Să ne amintim că același lucru s-a întâmplat și în problema Coaliției pentru Familie. Faptul că avem preoți și ierarhi care susțin vaccinarea și îndeamnă la respectarea regulilor medicale, chiar dacă sunt mai puțin promovați, și alții care predică împotriva vaccinului și pandemiei este o dovadă că BOR este în primul rând în luptă cu sine și că nu ar trebui să se teamă de „atacuri” din afară. Ar trebui să își rezolve problemele interne.

Poate că mai întâi ar trebui să se decidă în ce lume vrea să trăiască. Dacă vrea să trăiască. //