De același autor
Până la urmă, s-a întâmplat. Priviţi la început ca un grup marginal de oameni confuzi şi pe alocuri amuzanţi în susţinerile lor abracadabrante, negaţioniştii virusului şi, pe cale de consecinţă, ai existenţei pandemiei la nivel mondial au reuşit să îşi înmulţească aderenţii şi să apară tot mai des şi mai agresiv în spaţiul public. Cum s-ar spune, se îngroaşă gluma. Ba nu mai este deloc o glumă, pentru că în contextul creşterii alarmante a cazurilor de îmbolnăviri, valul al doilea are toate şansele să reuşească ceea ce primul val nu a putut: să pună la pământ sistemul medical românesc. Care ar putea fi consecinţele nu cred că este cazul să detaliez. Sper să nu avem ocazia să le discutăm.
Există tentaţia de a pune acest nesperat succes al teoriilor conspiraţioniste şi al celor care le vehiculează exclusiv pe seama deja obişnuitelor influenţe ale propagandei ruse (prin obositoarea filială Sputnik) sau a grupărilor ultra-ortodoxe şi a neoconservatorilor de Dâmboviţa. Deşi există evidente legături între aceste surse de „expertiză” şi acţiunile grupurilor mai sus menţionate, este tot atât de sigur că succesul nu se datorează doar acestor factori. Teoriile conspiraţioniste au apărut încă înainte de pandemie, au fost prezente de-a lungul întregii perioade, dar nu au avut o mare răspândire. Nici faptul că unii au găsit de cuviinţă să se promoveze, urmărind agende personale, cu această ocazie, nu acoperă răspunsul. Între timp, au intrat în joc alţi actori. Cei cu greutate.
Era previzibil că o criză sanitară de asemenea proporţii va fi instrumentată în scopuri politice. Nu este prima oară în istorie şi nu va fi nici ultima oară. Ca să fiu cinstit şi ca să nu existe discuţii, toate partidele actuale, ba şi unele care se antrenează pe margine, au căutat să puncteze electoral pe spezele pandemiei. Ceea ce este descalificant, dar rămâne o observaţie stilistică. Căci nu stilistica ne omoară.
Revenind la actorii cu greutate care au intrat în joc, de departe cel mai important este PSD. Aflaţi în picaj liber, fără absolut nicio soluţie la criza acută de lideri credibili, fără şanse de revenire în sondaje înainte de alegerile locale, pesediştii au privit de la bun început pandemia ca pe un cadou nesperat. Ocazia perfectă de a arunca cu noroi în guvernul Orban în stilul brevetat: „Nu contează că noi am furat totul ieri, contează că astăzi nu sunt bani”. Retorica PSD nu a fost directă şi nici frontală de la început, partidul preferând să îşi poarte atacurile prin terţe entităţi. Intră în scenă CCR şi Avocatul Poporului.
Obiceiul PSD de a folosi instituţii pe care le-a capturat în prealabil nu este nici el nou. Cele două menţionate au acţionat la unison împotriva deciziilor guvernului. CCR a anulat toate amenzile date în perioada perioadei de urgenţă, iar Avocatul Poporului „s-a autosesizat” ori de câte ori a fost nevoie. Dincolo de aspectele tehnice, legale ale acţiunilor celor două instituţii, aspecte care sunt mai mult sau mai puţin discutabile, mesajul transmis a fost cel care a contat. Şi el a fost receptat cu toată puterea lui: acţiunile guvernului pentru a limita pandemia sunt ilegale. Mană cerească pentru zisul grup marginal de negaţionişti şi „revoluţionari”. Brusc, aberaţiile susţinute de ei au primit girul a două instituţii fundamentale ale statului. CCR şi Avocatul Poporului le-au spus: da, aşa e, aveţi dreptate.
PSD a intrat în luptă după această pregătire a terenului. A ameninţat cu depunerea unei moţiuni de cenzură. Care este motivaţia acestui scenariu cu doar puţin înainte de alegeri? Vrea PSD să preia guvernarea în plină pandemie? Evident că nu. E doar o piesă din jocul politic pe care îl joacă liderul de conjunctură al partidului. Nu contează care sunt costurile, contează să le facem viaţa grea liberalilor. Apoi mai este şi ideea că, iată, el face ceva. Vrea să dea guvernul jos. Şi dacă a intrat în joc PSD, atunci şi mai mari sunt susţinerea şi curajul „luptătorilor cu dictatura medicală”.
Iresponsabilitatea pesediştilor îşi găseşte oglinda în politica guvernului, a cărui singură preocupare pare a fi „cum facem ca să nu pierdem electoral până la alegeri”. Există şi o anumită teamă că revenirea la noi măsuri restrictive ar putea stârni proteste şi mişcări sociale, de tipul celor care deja există în ţările vecine. Practic, în momentul de faţă liberalii joacă la trecerea timpului şi se roagă ca numărul de îmbolnăviri să nu îi forţeze să decreteze din nou carantina.
Astfel, fără sprijin politic, toată organizarea şi „avântul revoluţionar” al conspiraţioniştilor nu aveau cum să se transforme într-o mişcare care tinde să pună în pericol pe toată lumea. În momentul de faţă, România seamănă cu acea corabie a nebunilor în care toţi trag, funcţie de interesele lor de moment, în direcţii diferite. Asta, în vreme ce valul al doilea al epidemiei îşi încordează muşchii.
În opinia mea, există un singur om care, tocmai neavând mize politice directe sau interese de altă natură, are capacitatea de a opri degringolada, şi anume preşedintele Iohannis. Va opri preşedintele corabia nebunilor? //
