De același autor
De asemenea, știm că ele își trag seva din crize (economice, sociale etc.). Sunt, dacă vreți, precum un virus latent, un microb care parazitează corpul gazdă așteptând un moment pentru a provoca boala. Un moment în care organismul e suficient de vulnerabil. Pentru că este o comparație facilă și ușor de înțeles, ne putem întreba ce s-ar fi ales de Hitler și nazism în absența crizei economice din anii ’30. Istoricii dezbat încă și există și opinii argumentate conform cărora naziștii ar fi ajuns la putere și fără criză, dar chiar și acestea recunosc faptul că fără ea le-ar fi luat mult mai mult și că ar fi fost mai greu să obțină un suport popular atât de vast. În tot cazul, foarte mulți germani i-au votat pentru că păreau a avea răspunsurile la criză, iar Hitler, ca orice demagog, a știut pe ce anume să pedaleze.
Prezenta criză este una sanitară, deși ar fi greșit să ne limităm la etichetarea ei ca atare, din moment ce ea a antrenat, precum un val, și alte crize secundare. Una economică, ale cărei efecte nu le vedem încă în viața de zi cu zi, dar asupra căreia specialiștii sunt absolut siguri că va urma, una socială, care derivă din cea economică (numărul mare de afaceri pierdute, industrii întregi afectate grav, șomeri etc.) și, nu în ultimul rând, una politică.
Asupra acesteia din urmă, cred că ar trebui să zăbovim un pic mai mult. Nu cred că ne putem încă pronunța privind modul în care politicienii sau partidele aflate la putere în țările afectate au gestionat criza sanitară. Unii spun că au făcut-o bine, alții sunt de părere că au făcut-o prost. Cu argumente valabile în ambele situații. Ideea este că discuția pe argumente contează prea puțin pentru cei care intenționează să speculeze situația. Ba, chiar deloc. Pentru că din punctul lor de vedere și al discursului pe care îl au, nu cu așa ceva vor să convingă.
Știrile din ultimele zile ne arată un val de contestare a măsurilor luate pentru evitarea răspândirii pandemiei. România nu este un caz singular, dar despre situația de la noi voi vorbi, pentru că asta ne interesează. Presa a relatat pe larg desfășurarea mitingurilor (de fapt a întâlnirilor, pentru că participanții nu au depășit o sută de persoane) din Piața Victoriei. S-a râs copios, s-a făcut bășcălie (nici nu aveai cum să te abții) și s-au lansat teorii care mai de care, la concurență cu cele lansate de participanți.
Aș porni de la o premisă, și anume de la faptul că protestele din Piața Victoriei nu au decât o legătură conjuncturală cu pandemia. Teoriile care i-au adus pe cei câțiva cetățeni să protesteze în prima zi în care măsurile de carantină au fost ridicate abrupt (și aici trebuie să spun că exclusiv din neghiobia guvernanților) sunt vechi și știute: de la radicalismele ortodoxe, la conspirațiile 5G. Vechi clișee repetate de-a lungul timpului cu felurite ocazii. Desigur, în această ciorbă reîncălzită a intrat de minune și ultimul ingredient: virusul nu există sau dacă există atunci a fost creat de către marile puteri pentru a distruge populația României (cu varianta pentru a-i distruge pe pensionari). Sigur că nu putea lipsi componenta politică, actualii guvernanți fiind acuzați că participă la această operațiune de distrugere. Nu puteau lipsi nici personajele care își caută o nișă de popularitate, o ocazie să se facă văzute sau în unele cazuri una de a aduce aminte că mai există. Un amestec pestriț și care la prima vedere nu stârnește mari nedumeriri. Dar stârnește amintiri celor care știu ceva istorie.
Problema nu sunt nici teoriile elucubrante ale celor din piață, nici gradul lor de inteligență sau cultură, nici proveniența lor politică și nici măcar agenda lor personală. Problema este că după două luni de carantină societatea românească este cu nervii la pământ și că, mai mult sau mai puțin vizibil, oamenii sunt destul de supărați. Problema este că într-un context tensionat oamenii pot susține astfel de manifestări din motive diverse. Problema mai este că există o propagandă consolidată, în special dinspre Moscova, care valorifică fiecare breșă, fiecare moment în favoarea slăbirii statelor democratice.
Sigur că ar fi multe aspecte de analizat și multe care ar trebui să ne dea de gândit. Cum ar fi faptul că tot spectrul extremist și în special cel legionaroid este și a fost tolerat de autoritățile române ani în șir. Au preferat cu toții să se uite în altă parte și s-au prefăcut că nu văd manifestările fățișe și publice ale acestor grupări. Vorbesc despre ele pentru că sunt cele mai vocale și agresive.
Ceea ce însă unește toate aceste grupuri și persoane sunt câteva linii directoare: ura față de sistemul democratic, xenofobia, radicalismul religios plus credința în mari conspirații și în salvarea de la un lider mesianic. Nu e nevoie să spun spre ce conduc acestea și la ce anume ne putem aștepta.
Așa cum spuneam la începutul textului, aceste chestiuni nu îngrijorează în mod normal pe nimeni în afară de cei care sunt direct implicați sau a celor care le observă sau sunt vizați de ele. Și într-un context firesc, nici nu am auzi despre ele.
Problema este că nu suntem într-un context firesc, ci, din contra, în acel context în care din această ciorbă toxică ne putem trezi într-o realitate extrem de periculoasă. Nu ar fi pentru prima oară în istorie. //
