De același autor
Cu o săptămână înainte de alegerile care vin, mesajele mobilizatoare și îndemnurile de a vota cu X sau Y sunt o obișnuință. E plină presa de reclamă electorală. Până la saturație. Unii au deja o opinie formată, susțin un candidat și încearcă, în funcție de propriile afinități sau interese, să îi convingă pe ceilalți să îl voteze. Ca să nu existe ambiguități, mă număr printre aceștia. Printre cei care au o opinie formată, adică. Pe a mea am făcut-o deja publică prin susținerea explicită a unuia dintre candidații la Primăria Municipiului București. Și tot ca să nu existe ambiguități, nu văd nimic greșit în asta. Să ai o opțiune clară, să susții pe cineva în detrimentul altcuiva, să crezi că unul va face mai mult din ceea ce te interesează sau din ceea ce crezi tu că este binele general, iar celălalt, nu. În lumea civilizată se numește politică și se rezumă simplu la un contract între alegător și cel căruia îi deleagă încrederea prin vot și susținere. Nu e nimic complicat, nimic oneros, nimic nefiresc. După alegeri, acțiunile alesului sunt urmărite, iar dacă înșală încrederea sau nu își îndeplinește promisiunile, este sancționat. La vot. Așa funcționează democrația.
La noi, acest fapt banal a fost transformat cu oarecare succes într-o fandaxie jucată, adevărat, cu din ce în ce mai puțini spectatori, născută din refuzul unora de a trăi în lumea reală și ambiția de a o transforma după ideile lor. Greșite, dacă tot veni vorba. Astfel, asumarea clară și deschisă a unor opțiuni politice a devenit ceva de rușine, rostit din vârful buzelor cu dispreț: „A, ăla e cu ăia”. Așa, și? Mai bine „cu ăia” (oricare ar fi ei) pe față decât tot cu ăia, dar să nu se știe. Și mai e ceva: „Noi nu facem politică”. Serios? A cam început să înțeleagă toată lumea că „a nu face politică” tot politică este. Doar de alt tip. Ăla dezinteresat, care duce la experimente de genul Dragnea. Dar, desigur, vorbim din nou despre ipocrizie și lașitate în asumare. Pentru că, de regulă, fix cei care nu sunt interesați sunt și cei care se arată cei mai „dezamăgiți” și „dezgustați de politică”.
Scriu de ceva vreme aici și dacă am învățat ceva în anii ăștia, atunci am învățat că ambiția de a influența oamenii și deciziile lor este o mare iluzie. Plăcută poate, dar o iluzie. Știu, unii vor sări să spună că nu este adevărat. Dar este. În practică, am observat că românii sunt foarte greu de influențat. Cât despre a le aduce argumente raționale contrare celor la care s-au stabilit deja, să uităm. Românul ține până în pânzele albe la părerea lui, chiar și dacă își dă seama singur că e absurdă. Ba aș putea spune că o susține cu atât mai înverșunat cu cât realizează că este greșită. De altfel, a recunoaște o greșeală de judecată sau de acțiune este clar un păcat mai mare decât furtul în România. De unde absența instituției demisiei. Nimeni nu își dă demisia decât când, efectiv, este desprins cu spatula de pe scaun. Și nu vorbesc doar despre politicieni.
Dar să revenim. Întrebarea este: de ce aș vota? De ce ați vota voi? Și nu mă refer la partizanii partidelor politice, la susținătorii candidaților sau la cei care vor merge sigur la vot pentru a-și asigura salariile și afacerile (cazul angajaților din primării și al rudelor lor). Mă refer la acel procent, în continuă creștere după 1990, de cetățeni care consideră că votul, indiferent care ar fi el și pentru ce anume, este inutil. De ce să mă deranjez?
Nu este locul să trec în revistă toate argumentele pro și contra sau să trec la o analiză a motivelor pentru care s-a ajuns la absenteism masiv. Din acest punct de vedere, aș modifica bine-cunoscutele spuse ale lui Churchill: niciodată în istorie atât de mulți nu au fost conduși prin votul a atât de puțini. Rezultatele se văd cu ochiul liber, iar a da vina mereu pe aleși nu mi se pare în întregime valabil. Totuși.
Totuși, ar trebui să știm măcar asta. Alegerile locale sunt cele mai importante alegeri dintre cele care au loc în România. Prin ele se stabilește baza puterii pentru următorii patru ani, ba uneori chiar pentru o perioadă mai îndelungată. Acolo sunt banii, acolo sunt proiectele, acolo se decide soarta puterii. Unii, rămași cu nostalgiile centraliste ale perioadei comuniste, încă trăiesc cu senzația că la București se face și se desface totul. E fals. Complet. În ultimii ani, cine a avut puterea în teritoriu, în județe, în primării, în consilii județene a negociat cu „Centrul”. Așa s-au impus prim-miniștri, de exemplu. Așadar, un motiv să merg la vot este miza acestor alegeri. Maximă. Poate vă gândiți la asta. Poate nu e chiar ceva evident, dar în funcție de aceste alegeri, România va arăta într-un fel sau altul.
Să o spun și pe cea evidentă. Sunt singurele alegeri la care decideți cine vor fi reprezentanții imediat apropiați de voi ai administrației. Aici contează mai puțin culoarea politică. De cei pe care îi alegeți și de oamenii lor vă veți lovi direct de fiecare dată când veți avea de rezolvat o problemă, de obținut un act.
Două motive pentru care eu o să votez. Și măcar pentru propriile interese, ar trebui să o faceți și voi. //
