Guvernul FCSB

 „Mergi la treabă! Lasă!” (Liviu Dragnea la prezentarea lui Mihai Tudose ca prim-ministru)

            Nu ştiu câţi dintre cititorii revistei urmăresc ştirile sportive sau sunt în general la curent cu ce se petrece în fotbalul românesc. Nu că ar pierde ceva. Exact ca şi în cazul altor domenii de activitate, fotbalul românesc este splendid, dar lipseşte cu desăvârşire, el fiind deja de multă vreme în comă. Majoritate microbiştilor care încă nu şi-au pierdut răbdarea şi nu s-au reorientat spre alte sporturi demne de titlul acesta, trăiesc în continuare din amintirile „generaţiei de aur”. Destul de estompate şi ele.

 Există o competiţie internă care nu mai atrage de mult pe nimeni, măcinată de scandaluri şi supusă unor serii de „reforme” periodice, eşuate din start. Singurele momente în care se produce ceva animaţie în jurul corpului resuscitat sunt cele în care au loc celebrele „derby-uri de tradiţie”, pe care ziariştii sportivi se chinuie realmente să le prezinte de o manieră ştiinţifico-fantastică. Dacă deschizi televizorul pe posturile respective te lovesc avertismente că urmează „El Clásico de România” sau „Ciocnirea titanilor din Liga I”. Nu o să comentez ce se întâmplă atunci când chiar încerci să vezi respectivele meciuri atât de frumos ambalate. Ştiţi la ce mă refer. În fine, nu asta este problema, oamenii încearcă şi ei să-şi facă meseria. Şi chiar e de apreciat, fără glumă, efortul săracilor reporteri forţaţi să găsească o formulă atractivă prin care să anunţe telespectatorilor un meci între Concordia Chiajna şi FC Voluntari. Ce să zică? „El Clásico de Ilfov”? Asta s-ar potrivi în altă parte. În politică, de exemplu.

Bineînţeles, ca peste tot în România, există corupţie generalizată, interese oculte, patroni hrăpăreţi preocupaţi doar de câştig, tunuri care au falimentat pe rând absolut toate echipele de tradiţie, până la nivelul la care, atunci când invenţiile noastre fotbalistice sunt obligate să se facă de râs în competiţii externe, oficialii cluburilor europene trebuie să ceară hărţi detaliate pentru a identifica localitatea unde vor trebuie să deplaseze echipa. Federaţia? O perpetuă luptă pentru bani şi influenţă. De unde bani? Păi de la FIFA, una dintre cele mai mari mafii transnaţionale din zilele noastre. Nu mă credeţi? Citiţi „Raportul Garcia”, dar vă recomand versiunea lui originală publicată în ziarul Bild şi nu varianta postată pe site-ul respectivei instituţii. Bun. Cam asta este situaţia la modul general. Fix la fel ca în politica noastră cea de toate zilele, dacă e să facem comparaţie. Ceea ce ne aduce la subiect.

De departe, cel mai cunoscut patron de club de fotbal din România este Gigi Becali. Imposibil să nu-l ştiţi. De asemenea, imposibil să nu cunoaşteţi repetatele lui „inovaţii” şi decizii „controversate”, rezultatul unei personalităţi „polivalente”. Ce să mai vorbim de ceea ce declară în fiecare zi! Nu este locul aici pentru a intra în detalii, de altfel nici nu are vreun rost. Invocarea patronului clubului FCSB şi a situaţiei din fotbalul românesc în acest articol este doar un exerciţiu stilistic. Şi ca să fiu cinstit, dacă tot a venit vorba, măcar Becali, spre deosebire de celelalte personaje invocate aici, se pricepe la ceea ce face. Adică la bani.

Dacă însă facem o paralelă între situaţia în care se găseşte astăzi clubul FCSB şi cea a Guvernului României, vom descoperi că lucrurile sunt cât se poate de similare. Cum anume? Păi să vedem.

Supărat că a ratat titlul de campioană cu FCSB, Gigi Becali l-a demis pe Laurenţiu Reghecampf şi a adus un alt antrenor. Pe Nicolae Dică. Spre deosebire de personajul din lumea politică paralelă, fostul antrenor al FCSB a plecat fără prea mare scandal. Îşi aranjase ceva din timp, deci i-a fost uşor. Problema noului antrenor însă este cea pe care am arătat-o mai sus. Nu are licenţă Pro. Soluţia domnului Becali? Va angaja pe lângă el un antrenor „cu licenţă”, care să stea pur şi simplu pe bancă cu diploma în mână, în vreme ce, probabil, Nicolae Dică va fi responsabilul cu urlatul la jucători, de pe margine. Stupid totuşi să angajezi doi oameni pentru o treabă pe care în mod normal ar face-o fără dificultăţi unul singur. În fine, este problema domnului Becali. Cum ar zice dânsul „Eu dau banul, eu decid !”

Problema noastră este însă că acolo unde noi dăm banul, chiar dacă momentan nu decidem, situaţia stă, culmea, aproximativ la fel ca la clubul domnului Becali. Adică avem un prim-ministru pus pe scaun pentru că adevăratul prim-ministru nu poate sta pe el. A doua oară într-un an. Cum ar veni „nu are licenţă”. Cel puţin pe moment. Totuşi, la fel ca în cazul domnului Dică, mica problemă a domnului Dragnea se poate aranja. Poţi să dai examenul de Pro ulterior, la fel cum poţi să fii pus în situaţia de constata că motivul iniţial care te-a împiedicat să fii „principal” a dispărut. Printr-o lege votată de Parlament eventual. Că doar recent, Curtea Constituţională (un fel de FRF, dacă e să rămânem în comparaţie), a decis „solomonic” că respectiva chestiune poate fi rezolvată de „Legiuitor”. Probabil că entitatea aceasta enigmatică se va conforma, odată invocată.

Probleme de altă natură nu ar fi. „Antrenorul provizoriu” Mihai Tudose a spus din capul locului, ca să nu existe confuzii ulterior, că el, dacă trebuie, nici nu se aşează  pe bancă. Stă aşa, în picioare, că de transmis indicaţiile tactice ale patronului se poate şi de acolo. N-ar face la fel ca domnul Grindeanu, atunci când a ieşit direct de la vestiare, de i-a derutat şi pe operatorii televiziunilor, şi s-a aşezat pe un scăunel mai mic. Acum, în lumina trădării recente, gesturile astea au şi ele simbolistica lor. Mai ales că la nivelul conducerii „clubului” se pretinde că „vârful de atac” adus de la Timişoara ar fi făcut de la bun început blatul cu echipa adversă şi că a ratat intenţionat câteva lovituri de la 11 metri. De aia a ajuns el liber de contract. Că nu avea de fapt minge şi că nu şuta el, asta nu se mai spune. Avea el numărul 9 şi pe tricou scria „PSD”? Scria.  

Cât despre echipă, ce să mai zici? Aici e vorba strict despre fonduri de transfer. Care momentan lipsesc. Ba cică nu ar fi bani nici de echipament. Ce să faci? Păi poţi să speri că vin banii din competiţiile externe, dar cum să te califici cu lotul ăsta? Nu e în linii mari cam tot acelaşi care a ratat „faza grupelor”? Poate au noroc şi nu cad din prima cu o echipă tare. Mai trag de timp, mai e şi arbitrul, mai schimbăm regulamentul în timpul jocului. În fine, poate se descurcă. Dacă nu iese e vina antrenorului. Cum care antrenor? Tănase.

Ni-l putem cred imagina uşor pe Liviu Dragnea într-o ipotetică lojă de pe stadionul „Disperării Naţionale” urmărind meciul cu o pungă de seminţe în mână: „Hai Olguţa! Nu trece de tine! Pune-l jos! Bravo tată, ai văzut? I-a dat perversa ca la Craiova !”, „Ce faci mă Tudorele? Cum ratezi mă cu DNA-ul gol în faţă? Te trimit la loc la Iaşi ! Dracu’ m-a pus să te cumpăr!” „N-au valoare! Ăştia sunt fotbalişti? Uită-te la ăla! Cică s-a lovit la genuche ! Nu mai simula mă, că nici să vorbeşti nu ştii!” „Cum naiba aţi pierdut când conduceam cu 67%?” „Unde e mă ăla? Tănase, cine altcineva? Îl dau afară acum! Cum nu am voie în timpul meciului? Dă-i un sms!”

Aproape că îţi vine să arunci pantofii şi să intri în teren. Să le arăţi cum se bate o lovitură liberă în vinclu. De n-ar fi „licenţa” asta…